Draga Domnule Boc, imi platiti si mie chiria?

Numele meu este Elena.
Am 22 de ani si va scriu in calitate de om pe pamant, cetatean al patriei, absolvent cu carte la cap si somer cu norma intreaga.

In 2008 am plecat din provincie cautand sa studiez pentru ideea unui viitor mai bun. Stiam ce vreau, putere de munca aveam, dorinta de a invata nu ma parasise asa ca am ajuns la Capetala. Anul I de facultate a fost un wake-up call (semnal de alarma) pentru idealista din mine. Am inceput sa muncesc ca promoter impartind pliante la metrou pe timp de iarna, am fost rasplatita cu raceli demne de admiratie si am aflat ca facultatea privata nu-si bate capul cu studentul asa cum si studentul poate sa nu-si bata capul cu ea. Nu, nu rade inca... doar pentru ca facultatea si sistemul m-au dezamagit nu inseamna ca nu am invatat. Slava Domnului ca sunt autodidacta.
Dar sa revenim...
Visam sa fiu jurnalist. Sa imi expun ideile, sa fiu citita sau ascultata pentru ca aveam impresia ca am ceva de spus. S-a atenuat si impresia asta, devenind din ce in ce mai vaga. Notiunea de jurnalist, in Romania, oricum este supraestimata. Asa ca tot ce mi-a ramas a fost literatura. Cuvintele nu ti le poate lua nimeni atata timp cat nici tu nu renunti la ele. Si am scris, nenica! Si inca o fac... dar cine citeste proza erotica, fantastica? Eu nu ma intretin asezand vorbe pe foaie.
Asa ca m-am mobilizat si am trecut din job in job: asistent translator, hairstylist, make-up artist, secretara, bona, asistent vanzari.
Intre timp si intre joburi, fara sa imi dau seama, m-am trezit in mijloocul multimii din Piata Universitatii. Certata de babe frustrate si prea portocalii pentru sezonul asta, am realizat ca nu sunt acolo pentru niciun Arafat si pentru niciun alt personaj. Eram acolo pentru MINE! Babele tipau ca din gura de sarpe ca nu stim nimic, ca noi astia tineri am adus tara in halul in care este acum... constiinta mea se tavalea pe jos de ras in timp ce gura mea mima un sictir imperios.
Nu am instigat la violenta, nu am aplaudat nemerniciile dar in mintea mea v-am jupuit pe toti de vii. Si nu doar pentru ca existati ci pentru ca insistati sa ne trageti din jos... tot mai jos.
Nici macar nu am strigat vreun slogan laolalta cu restul multimii. Eu urlam inauntrul meu si asta a fost mai greu decat orice. Inca sunt ragusita.
Intr-una din zile am avut si afis propriu si personal, dupa cum bine veti vedea in josul paginii.
Si surpriza ba tati: nu m-a platit nimeni sa-l tin sus pana aveau sa-mi inghete creierii! Singura rasplata pe care as fi putut sa o primesc, ar fi fost sa va vad fetele de dupa gratii. Si asa cum spuneam mai sus, inca insistati sa tineti mainile pe ceva ce nu-i al vostru.
Rusine!
Stau si ma intreb daca observi tristetea din randurile mele, stimate dom'le premier. Daca nu, am de gand sa ingros eu acum textul ca sa puteti citi printre randuri!

NU VREAU:
-BARBATI DE TEAPA TA IN VIITORUL MEU
-O DEMOCRATIE MINCINOASA, FALSA
-UN PRESEDINTE CIUNT, SFIDATOR SI NESIMTIT
-COPII! PENTRU CA NU IMI PERMIT COPII!
-SA LAS RATE LA BANCI DREPT MOSTENIRE DE DREPT COPIILOR PE CARE NU-I VOI AVEA
-SA DAU SEX LA SCHIMB PENTRU UN JOB DE 800 RON PE LUNA
-SA PUP IN CUR PENTRU A PAREA MERITUOASA
-SA FIU INGRADITA DE O PSEUDO-LIBERTATE
-SA STAU IN CHIRIE TOT RESTUL VIETII
-SA FIU CORPORATISTA, NU M-AM NASCUT PENTRU ASTA
-SA TAC, PENTRU CA INCA MAI AM DEMNITATE
-SA VA LAS SA VA BATETI JOC DE VIITORUL MEU SI AL TUTUROR TINERILOR!

.................... e clar?!

M-am tot uitat la acele discursuri decupate din abecedarele pentru presedinti si premieri. M-am uitat cu scarba la atitudinea pe care o afisati, m-am uitat indignata la cum sfidati milioane de oameni afirmand ca ii intelegeti. M-am uitat la cum mergea blonda pe bicicleta de dragul dezvoltarii turismului, la cum Basescul invata sa nu mai rada in public cand recita "poezii" si m-am uitat la piticul harnic al Blondei ca Zapada cum dadea nametii din calea renasterii Romaniei... Imi faceti sila!

Am retinut in schimb ca aveti capacitatea de a solidariza cu noi, pentru ca intelegeti cat de greu ne este! ( Da, eram sarcastica.)

Si nu spun ca ar exista altcineva mai potrivit pentru a prelua carma, dar avem dreptul sa va cerem sa plecati!

Dragi domni si stimate doamne,
Ne-ati tras-o pe la spate cativa ani, apoi ne-ati intors cu fata pentru ca nu va rusinati cand sunteti priviti dar, un lucru nu veti reusi niciodata: sa ne faceti sa ingenunchem!

Sunt Elena, am 22 de ani si va contest actiunile prin care ne privati de dreptul de a duce o viata decenta!
Sunt Elena, si va cer impetuos sa PLECATI !!!


N.B.(Nota Bene) : Hmm...nu am vrut sa folosesc cuvinte prea mari pentru ca sunt un om simplu si pentru ca voiam sa am certitudinea ca veti intelege tot!

Goooool?!

A trecut o luna de cand Dragostea m-a cam scuipat in fata, si-a luat catrafusele si apoi a plecat... iar. Probabil nu era Dragostea itself ci doar un boschetar bine deghizat. Greseala mea!

Tin sa mentionez ca acest post nu ia nastere ca o deplangere a acestui fapt sau ca un regret. Acest post este doar un post care trebuie tratat de boala grava pe baza unor simptome ca: sarcasm, dezinvoltura si lipsa de exercitiu.

Asa ca hai sa punem cartile pe masa si sa vorbim deschis!

Dragostea s-o bata vina
Apare si dispare!
Si ca sa imi iasa rima,
E rara... ca o fata mare! - versuri de 4 dimineata

Cum se iubeste acum si de ce?
Se iubeste instinctiv si pe fuga? Se iubeste ca pretext pentru sex nemaipomenit? Se iubeste din teama de a nu fi singuri? Se iubeste intr-un anumit interval orar si doar pentru o anumita perioada de timp? Daca da... atunci la naiba, trebuie sa imi cumpar o agenda si sa tin un orar. Nu m-a pregatit nimeni in scoala pentru acest tip de exercitiu, dar imi voi da silinta.

Am descoperit de-a lungul timpului ca, iubirea/dragostea sunt supra-apreciate in acest secol si ca, de asemenea, pot fi optionale, intr-un fel sau altul.
E ca si cum am fi dotati inauntrul nostru cu niste cipuri care genereaza informatii in legatura cu intensitatea, sinceritatea, durata sentimentelor pe care ajungem sa le nutrim pentru cineva.
Suntem niste robotei programati sa mancam, sa dormim, sa futem, sa traim si sa murim.
Si ca totul sa fie mai amuzant, s-a aruncat la fileu aceasta minge numita vag, "love".
Regulile jocului sunt simple: nu sunt reguli! Asa ca fiecare se descurca cum poate astfel incat sa iasa castigator... mai mult sau mai putin.
Ideea de baza este una relativ simpla: iubeste si lasa-te iubit in speranta ca nu vei suferi.
Sunetul de start se aude in zare asa ca, hai sa jucam!

Dupa aceasta introducere si prezentare a regulilor, ne intoarcem la a fi noi insine, pasand din cand in cand la persoane care rasar in viata noastra. De cele mai multe ori mingea se intoarce la noi, dar cand ramane in terenul advers e loc de artificii.
Acum, cine poate ghici sau spune cat va dura pauza? Pai... NIMENI!
Si de aici si intrebarea: de ce mai jucam daca in orice moment riscam sa luam balonul in plina fata sau in plina zona pelviana?!

Cred ca avem nevoie de un arbitru totusi!

Acum, ia spunti-mi voi... de ce iubiti?
Si dupa ce se termina toata povestea asta cu amorul teoretic, pur si nesfarsit... ce se intampla?

DULCE NOVEMBRE

Da, oficial e toamna!
Frunzele picate pe toate strazile precum niste domnite care cedeaza prea usor, aerul rece care sa te faca sa inlocuiesti cearceaful cu o patura groasa, luna constiincioasa care insista sa intre in tura mult mai devreme, toate acestea trezesc in mine eterna indragostita de noiembrie.
Asta este luna in care orice se poate intampla, este luna iubirii si a pasiunii, este luna nasului rece si rosu sarutat in fuga, este luna micului dejun bogat, este anotimpul imbracat in arome pariziene. Uitasem cat mult imi place sa zambesc toamna!

Stau la birou si ranjesc mai mult sau mai putin stupid. De cateva zile simt o pereche de brate care parca ma cuprind chiar daca nu sunt aici. E placut, reconfortant, linistitor. E ca si cum toamna ma calauzeste si ma transforma in propria-mi mare pasiune. Da, luna asta voi face de toate, luna asta reaprind focul dragostei pentru mine insami.

DULCE NOVEMBRE,

Permite-mi sa ma prezint. Sunt Elena!
Iti scriu pentru ca vreau sa te cunosc mai bine. Vreau sa stiu ce zace in spatele cortinei aramii, vreau sa te vad asa cum esti de fapt. Vreau sa te iubesc atunci cand plangi si atunci cand zambesti inseninand universul. Vreau sa iti simt aroma si sa fac dragoste cu Maiestatea Sa Vantul.
Nu stiu cum te vad altii, dar pentru mine esti nepretuita! Trebuie sa ma lasi sa iti demonstrez asta!
Intentiile mele sunt serioase... nu vreau o aventura. Vreau sa fii a mea cu adevarat! Vreau sa facem totul impreuna: sa zambim impreuna, sa fim triste impreuna, sa ne indragostim impreuna, sa cantam impreuna versuri nascocite in Imparatia Timpului. Vreau sa plecam la drum impreuna si sa stam pe loc in acelasi timp, pe acelasi loc.
Nu iti fie teama! Nu iti cer sa fii iubita mea! Tu iti apartii, nu poti fi a nimanui, poti fi doar a tuturor!
Tot ce imi doresc e sa te stiu mereu aici! Dau 11 luni din an pentru Novembre, draga mea!
Dulce Novembre, daca si tu ma vrei, deschide-mi inima si strecoara-te repede, repejor inauntru fara sa te vada careva. Asta trebuie sa ramana intre noi!

Foto: http://www.flickr.com/photos/dlennis/2140997596/in/photostream/

Intr-o mare de curve

Ce trista este soarta barbatului contemporan!
Este un biet nenorocit care traieste cum poate, cum prinde... si uneori poate cum isi asterne.
Barbatul are o utilitate relativa, acum. Nu se stie exact la ce foloseste. De ce sa se stie, la ce bun?

Barbatul zilelor noastre se plange de femei.
Barbatul zilelor noastre afirma ca el ar intelege daca ar fi ceva de inteles.
Barbatul zilelor noastre e un etern pustan pubertin cu cosuri multe pe nas si frunte pentru ca nu cauta in DEX definitia termenului "maturizare".
Barbatul zilelor noastre sufera pentru ca se implica prea mult, de prea multe ori.
Barbatul zilelor noastre este brav, darz si sincer graitor.
Barbatul zilelor noastre are capacitati nespuse... si nestiute.
Barbatul zilelor noastre iubeste.
Barbatul zilelor noastre.... nu, nu mai am nicio idee.

Nu obisnuiesc sa mint atat de mult intr-un singur post!

Auzeam recent cum barbatul zilelor noastre isi plangea de mila ca toate femeile sunt curve!
Psst... femeile sunt curve pentru ca voi le transformati in curve!
In general, femeile sunt doar femei.

Dintr-o mare de curve, salut barbatul care mai stie sa fie barbat!

Realitate paralela - Iluzoriu

Ploua.
Afara ploua.
Afara ploua puternic.

Pamantul inspira si expira la unison cu mine. Emotiile pe care mi le transmite natura ma transforma.
Vad peste tot locul masinarii de mare tonaj. Sunt suspendate si se balanseaza dispretuitor pentru a ma ameninta.
- Dar eu nu am facut nimic! le tip indignata. Nu imi mai e frica, nu astazi!
Imi descretesc fruntea si le intorc spatele in timp ce ma indrept spre alte si alte zari schilodite emotional de oameni care nu isi merita soarta.
Natia nu mai pulseaza valoare in venele nimanui din pacate.

Si merg, si merg si admir cladiri uriase care exagereaza: mananca prea mult si cresc prea repede. Se hranesc doar cu suflete => oameni dispar dar, nu va temeti, sunt cladiri peste to' locul! Va scuip, ba!

Si-i dau tot inainte. Pe o straduta ma intampina un monstru deghizat in maimuta. Zice ca-l cheama Printu' si ca daca ma scoate la o cafea poate ne-o si tragem ca, na, asa se face acum. Ma dezgusta asorteul sau si aleg sa il ignor. In capul meu inca se mai citesc carti si barbatii fac curte femeilor care vor casa cu gardut alb la intrare.

O miscare gresita ma arunca in gura leoaicelor deghizate-n antilope. Tarfe deghizate-n femei cu principii trag de mine sa ma descoasa. Cica operatiile nu dau bine si taieturile de pe suflet nu mai sunt fashion, fata! De fapt sufletul in sine sa dispara! Sexul nu trece pe acolo, chiria costa mult, asa ca la ce sa-l mai tin? Ha! Ce tampite absurde sunt domnitele astea cu iz de sperma! Nici muntele ala de bulendre aruncate-n van peste tot nu le va ajuta niciodata cu nimic... nu vor putea acoperi trupurile lor murdare si rusinea pe care o simt eu privindu-le.
- Imi faceti greata! Ati auzit? Toate vreti sa fiti curve, toate vedeti femeia ca pe materie prima! Permiteti-mi sa vomit pe trotuarul vostru!
Si le vad venind in fuga spre mine gata, gata sa faca parada la arderea mea pe rug. Cica propovaduiesc erezie.

Si dispar din peisajul lor, aterizand elegant intr-un fotoliu uriaaaaaas. Aici sunt martorul principal in mai multe procese de furt si manipulare, procesele fiind in plina desfasurare. Asa ca, ma asez confortabil si stau atenta. Draci in costume elegante baga maini in buzunare, in genti, in conturi, in oameni si sterg tot. Tin gura deschisa in timp ce nici macar nu se uita in urma sa vada ce prapad au lasat. Nu doar sterg, ei sug de asemenea. Sunt indignata si ma sperie! Cu cat incerc sa ii opresc cu atat ma afund mai tare in fotoliul asta nenorocit, si ma tot duc, neputincioasa, in gol.

In golul asta, cadavre de copii mici plutesc pe langa mine. Sunt mici, mici si tristi. Sunt morti, dar vii pentru mine. Nu ii cunosc dar ii stiu pe toti. Le stiu cazul, le stiu durerea, le vorbesc pana si limba. Sunt copii carora nu li s-a dat voie sa iasa in lume, copii facuti si ignorati, copii pentru care isteria parintilor a fost fatala, copii fara noroc. Sunt nevinovati!!!! - - Ma aude cineva???

Vocile au spus ca mi-ar prinde bine ceva timp liber. Au spus ca am probleme comportamentale si ca, poate, o vacanta m-ar ajuta.
M-au trimis intr-un parc de distractii. Peste tot sunt pancarte si bannere de mari dimensiuni, viu colorate. Toate ma anunta ca voi petrece grozav timpul si ca pot sa aleg dintr-o gama variata de activitati: crime spontane, violuri, incendieri, batai, prostitutie, etc. si totul G R A A A A T I S !!

- Asta nu e lumea meaaaaaa!!!! Eliberati-ma pentru ca eu oricum sunt libera!


Am picat in fund, in hal de praf. Plangand ma uit in jur.
Nu mai e nimic.
E praf!
E un crematoriu in aer liber. A ars tot. Au ars ei tot!!!
Stau si ma tavalesc de durere in pulbere de omenire.

Ploua!
Afara ploua!
Afara ploua tare!
Nu e un lucru rau, imi spala mie chipul si voua pacatele.
Dumnezeu (ala care sau asa cum o fi el) sa va ierte!

Apostol Marcu: Error!

Intotdeauna m-am intrebat de unde vine ranchiuna. De unde apare incordarea si distantarea?
Este ciudat sa vezi cum o persoana se poate detasa, fara niciun fel de probleme, de persoane dragi.
Prietenia este relativa, dar importanta.
Astazi m-am lovit de ce ma temeam mai tare in ultimul timp. M-am lovit de vocea rece si dispretuitoare a celui mai vechi prieten al meu. Si atunci mi-am dat seama. Sunt dispensabila! Un simplu "Alo", folosit cu intonatia potrivita, te poate face sa realizezi cat de putin ai ajuns sa contezi. O pauza in discurs te poate face sa iti dai seama de faptul ca telefonul tau probabil deranjeaza, pentru simplul fapt ca nu mai exista subiecte comune sau macar interes pentru inceperea unei conversatii banale.
Bun, apelul meu nu a dus la nimic concret, decat la o balbaiala penibila din partea mea, si la aproximativ 1 minut irosit de persoana de la "capatul celalalt al firului". Dupa ce am inchis, gafaind ca dupa un maraton, m-am intins in pat si am inceput sa ma intreb in ce consta de fapt prietenia.

Presupune sa fii dragut, sa ajuti, sa asculti, sa vorbesti, sa respecti, sa indrumi, sa sfatuiesti, sa induri, etc?
Dar cine stabileste parametrii prieteniei? Cine pune limite si cine ingradeste ceea ce se intampla intr-o prietenie? Ei bine, nu am nici cea mai vaga idee! Tot ceea ce stiu e ca la un moment dat se sfarseste. Da, oamenii se pot detasa! Da, oamenii se pot lipsi de prezenta ta chiar daca 20 de ani ai fost/a fost acolo! Da, oamenii fac asta!
Am citit destul de mult pana acum, dar mai devreme mi-am dat seama ca nu am citit despre relatia asta care uneste doua sau mai multe persoane. Si cum nu era asta momentul potrivit pentru a ma apuca de devorat cine stie ce studiu sau tratat pe aceasta tema, am facut ceea ce face omul secolului XXI: "google it!". Am gasit tot felul de definitii si absurditati, dar trei citate mi-au atras cu adevarat atentia.

Strasnica mea prietenie care a depasit furtuni si alte obstacole in timp, s-a sfarsit tragic in urma cu aproximativ 3 luni. Legatura inca exista. Dar e ciudat sa fii ruda cu o persoana care nu iti mai este prieten. Da, luam masa de Craciun impreuna, dar cafeaua o bem la mese diferite => situatie ciudata si delicata din punctul meu de vedere. Nu am vorbit niciodata despre asta de cand s-a terminat. Dar simteam ca asta este momentul. Initial, intentionam sa scriu o scrisoare. Si apoi am vazut urmatorul citat :
"Nu prea stiu de ce-ti scriu. Simt ca am mare nevoie de o prietenie careia sa-i incredintez nimicurile ce mi se intampla. Poate ca-mi scriu chiar mie. – Antoine de Saint Exupery". Da, mai mult ca sigur imi scriu chiar mie. Dar, stii si tu, asta ajuta.
Apoi m-a frapat altceva :
"Prietenia nu rezista nici in jigniri, nici in infrangeri. Ea moare. – Titu Maiorescu".
Tipul asta chiar stia ce spune! Prietenia MOARE cu toate ca nu e palpabila. Cum si cand imi dau seama ca a murit? Cand nu mi se mai raspunde dragut la telefon, cand trimit mesaje la care nu primesc raspuns, cand sunt ignorata? Daca este intr-adevar asa, atunci va invit, cu parere de rau, la funeralii, weekendul viitor. Sau, in fine, in oricare alta zi.
Am stabilit si treaba asta cu disparitia prematura a sentimentului nobil care se presupune ca poate lega persoane pentru totdeauna. Totdeaunul meu e aici, acum sa inteleg ca sunt vaduva? Vaduva, nevaduva, incerc sa stabilesc cauzele decesului. Renunt la literatura, si ma transform in propriul meu legist.
Momentul: acum aproximativ trei luni
Cauza: neintelegere, cauzatoare de moarte
Vinovat: aparent, subsemnata
Ok, asta nu ma ajuta cu nimic, pentru ca tot nu pricep nimic. Tot ceea ce stiu este ca vreau sa fac ceva sa schimb situatia, si nu mi se acorda ocazia. Asta inseamna ca nu mai sunt dorita, nu? Presupun ca insistentele mele sunt pe cat de inutile, pe atat de enervante, asa ca aici e Ramas Bun-ul.
"Nimic, niciodata, nu va inlocui pe camaradul pierdut. Caci nu pot fi creati vechi camarazi." – Antoine de Saint Exupery
Nu, draga mea, nimic, niciodata nu te va inlocui. Dar tot nenea asta mai spune si ca nu are niciun sens sa cersesti prietenia.
Asa ca, eu parchez aici, cobor din masina, si am grija sa-i dau foc.
Nu stiu daca asta ajuta, dar poate macar me incalzeste cu ceva. (Get it?, foc, incalzit..hehe!)
Si, poate pentru tine a fost/ este usor; pentru mine, NU! De cate ori iti vei aminti de mine, sau daca se va intampla sa imi duci dorul, oricata ranchiuna ai simti cand iti vine numele meu in cap, aminteste-ti ce spun acum ca fiind un citat tipic mie in noptile de King Chicken :
Apostol Luca, oricat de suparata ai fi si oricate greseli am face,e posibil sa ajungem toti in Iad. Nu ar fi dragut sa mergem impreuna macar?
Anyway, postul asta nu stiu daca isi are rostul, dar ce naiba?
Noapte bunaaaaa!

Timp

Timpul...
Timpul este un nebun, un nebun ireversibil. Un fior schizofrenic. Trecut, prezent si viitor, toate laolalta inghit oameni si vietile lor.
Ce am fi fara timp? Ma intreb asta pentru ca, stiu ca timp ar fi si fara noi, dar noi fara el...?
Iar e una din alea, una din noptile alea in care nu pot dormi, una din noptile destinate gandurilor, muzicii bune si tigarii tarzii.
Sunt plina de de toate si am tendinta de a gandi in exces. Poate nu am multa minte, dar pe aia pe care o am, o exploatez fara mila.

Ma uit la mine in oglinda si la necunoscuti pe strada. Asa vad cum timpul trece. Asa vad regrete sau motive de bucurie, amaraciune sau implinire. Privesc in jur si vad doua categorii de oameni: cei care aleg intotdeauna drumul sigur si deschizatorii de drumuri. Acum stau si pun in balanta timpul si faptele mele si imi pun INTREBAREA: eu unde ma incadrez?
La dracu', am 22 de ani! Asta este varsta noilor inceputuri, varsta destinata incercarilor si predispunerii la greseli constructive, varsta la care esecul pare probabil, etc.
Tranzitie!
Da, am 22 de ani, sunt libera, gandesc mult, o dau in bara, cresc, ma maturizez, invat pe pielea mea si incerc sa-mi conturez personalitatea. Eu sunt Eu, nimeni si nimic nu-mi poate lua asta, poate doar Timpul.

Imi asuda palmele si simt ca ma sufoc. Nu imi este rau fizic. Este doar o stare de agitatie, un atac de panica inofensiv care ma transpune intr-o alta lume in care eu sunt alta Elena, alta Acadea.
Scopul si durata vizitei? Nu am idee.
Stiu doar ca privesc, ma privesc din exterior. Imi vad aura, visele si zbuciumul. Vad si drumul pe care l-am parcurs pana aici. Sunt inconjurata de prime propozitii rostite peltic, de caiete Tip I, de primul sarut si prima dezamagire, de fosti colegi si BAC, de iubiti si familie, de durere si fericire, de alegeri si infranari.
Si realizez un lucru!
Da, am comis greseli, mari sau mici, dar nu vad nicio Infrangere. Nu, nu am fost si nu voi fi infranta de decizii proaste. Toate, puse cap la cap m-au ajutat. M-au intarit si mi-au oferit curajul de a continua. Asa ca pun un picior in fata celuilalt si continuu sa merg pe drum salbatic. Asfaltez soseaua vietii mele in timp ce merg pe ea. Nu, nu sunt eu persoana aia previzibila si calculata. Sunt impulsiva si visatoare, increzatoare si ambitioasa.
Eu aleg ca Timpul sa fie de partea mea!
Cine imi poate spune ce pot sau nu face? Cine imi pune piedici?
Nimeni nu poate face asta!
Asa ca, probabil, voi continua sa fac greseli sau sa ma impotmolesc. Asta este viata! O faci de oaie din cand in cand, dar ai grija sa aterizezi in fund, nu in genunchi, te ridici, te scuturi si multumesti pentru invatatura. Nu mergi de-a busilea toata viata, dar nici nu te nasti mergand drept pe picioarele tale asa cum nici nu te doare daca nu te lovesti.
Toate sunt etape. Etape pe care, Maria Sa Timpul, ni le pune la dispozitie.
Da, poate inca nu stiu unde imi este locul, poate nu stiu ce ma asteapta maine. Dar stiu ce am azi, ce am acum. Poate nici nu am habar de ceea ce voi face in continuare. Ceea ce stiu insa, este ca, Ceva tot voi face. Un Ceva considerabil pentru ca refuz sa fiu doar o Oarecare. Nu voi trai la nesfarsit, si la 60 - 70 vreau sa am despre ce sa vorbesc cu intelepciune, si vreau sa vorbesc in cunostinta de cauza.

Asa ca, scuzati-mi sinceritatea, dar eu vreau sa fiu aia care paveaza, greseste, creeaza. Vreau sa am habar despre ce inseamna Viata de fapt. Doar dati-mi putin Timp!
Timpul... Timpul nu poate fi controlat sau izolat.
Dar el, Timpul, poate fi un sfetnic bun, un prieten de nadejde. Cu replicile potrivite si curajul nebunesc caracteristic varstei, Timpul poate fi convins sa fie unicul ostas in armata mea, unicul ostas de care as avea nevoie.
Acum, ma intorc la masa tratativelor si va las cu propria constiinta, pentru ca toti avem de purtat batalii sau chiar razboaie.
Noapte buna sau... in fine, Buna dimineata!