miercuri, 23 decembrie 2009

Clanul Marculestilor - Jingle Bell Rock


De cum a nins simteam ca trebuie sa ajung acasa. Romanul miroase mai bine de sarbatori. Asa ca iata- ma acum in apartamentul tatalui meu, care tata striga sa trec la culcare pentru ca e tarziu chiar si pentru o tanara de 20 de ani. (De fapt trebuie sa ma trezesc devreme... maine facem sarmale si salata boeuf)
Dar nu plec. Nu dau stingerea pana nu vi- i prezint pe ai mei.
Ai mei sunt multi. Sunt multi si buni. Sunt multi, buni si mereu aproape... mai ales de sarbatori. Asa ca a venit inca un Craciun de care trebuie sa ne bucuram.
Anul acesta nu va mai fi la fel de usor. Nu il mai avem langa noi pe domn' colonel... sau tataie... o sa ii spun "tataie". Nu il mai avem pentru ca un accident stupid a pus punct la 80 de ani de viata. Asa ca acum trebuie sa invatam sa pretuim inzecit celelalte sarbatori pentru ca nu se stie niciodata pe cine nu vom mai avea langa noi.
Incerc sa- mi dau seama daca o poza face cat o mie de cuvinte intr- adevar, sau daca eu as reda mai bine aroma Craciunului din familia mea.
Le voi face pe amandoua.

Sarbatoarea miroase a legume fierte la foc mic, a prajituri pudrate cu zahar, a sarmale infierbantate, a paine calda, a dragoste, a emotie, a TRADITIE. Am in dreapta poza lui tataie si imi dau seama ca o sa doara de data asta sa ne desfacem cadourile, sau sa gustam din visinata. Dar e o durere constructiva. Inca ne invata cum sa ne stapanim emotiile, inca ne invata sa ne strangem laolalta, inca ne invata ca valorile reale cresc si se dezvolta in sanul familiei. Sa traiti!
Era frig si in Bucuresti dar frigul de acasa e mai special. Azi mi- a inghetat fata din Anton Pann pana pe centru, dar mi- a inghetat cu zambet. Am observat si ca zapada trosneste altfel sub pasi pe aici.
De altfel e al doilea Craciun de cand a revenit mama in tara si parca si ea il simte diferit. Parca si ea zambeste mai frumos in perioada asta a anului.
Mi- e dor si de mamaie de la tara. E a treia iarna fara ea, fara sosete ude si picioare lipite de soba, fara carnati de casa la uscat si pisici la panda, fara infinit alb de zapada in spatele casei, fara povesti.

Suntem fericiti! Dar nu pe deplin... am mai scris ca iarna e un anotimp al dorului.
Voiam doar sa spun urmatoarele, de fapt: zambiti celor dragi cu fiecare ocazie, iubiti- i sincer, sarutati mana muncita a bunicilor, mangaiati obrajii parintilor, varsati o lacrima pentru cei ce nu mai sunt, beti un pahar in cinstea prietenilor (un pahar in cinstea tuturor nu cate unul pentru fiecare :) ) si gustati din viata pentru voi insiva. Apreciati ce aveti si incercati sa dati mai departe din importanta respectarii traditiei, pentru ca in Romania de astazi doar asa putem dovedi ca suntem buni, cinstiti, reali si vrednici.

P.S.: Tataie, mamaie stiu ca nu aprind lumanari la biserica destul de des, dar aprind flacari in inima mea de fiecare data cand ma gandesc la voi! M- ati invatat ce inseamna familie: iubire neconditionata, bunatate, incredere, toleranta.


mmmmmm.....


jingle bell, jingle bell, jingle bell rock, and jingle bell swing and jingle bell ring


Sa ne veghezi domn' colonel! :)


nu suntem toti... :)

Un comentariu:

  1. Da, a fost greu fara tataie...Dar a lasat in urma ceva ce nu multi oameni reusesc: o familie!

    RăspundețiȘtergere

Etichete