joi, 3 decembrie 2009

Din ciclul - " Visez sub asternut"

Azi Bucurestiul nu a selectat optiunea "sunny" asa ca pare mai mohorat ca niciodata. Eu sunt pe invisible si imi aleg un playlist in ton cu vremea. Am atatea in cap dar totusi nu ma pot concentra asupra unui singur lucru. Doar stau in pat invelita pana la barbie si incerc sa- mi explic starea de agitatie pe care o am... fara succes!

Sus e prea inalt si jos e cam curent. Soarele nu e atat de fierbinte si luna nu pare de cascaval. Stelele isi modifica pozitia si dau nastere la noi constelatii. Una are chip de crocodinozaur iar alta seamana cu tine... sau cu mine. Nu- mi dau seama exact pentru ca noi semanam.
Vantul are brate la fel de puternice ca ale unui gladiator. Ma sufoca imbratisarea asta! Cate dumitrite ofilite sunt pe sosea... e PUSTIU! Poate e prea devreme ca tinerele sa- si plimbe pometii imbujorati, poate e prea tarziu ca feciorii sa mai vaneze sensibilitate. Ah! In colt e o batrana care tuseste greoi si scuipa amintiri. Tremur... asta sa fie oare destinul? Uite! Un copil alearga spre mine.
- Micutele, ce se intampla?
- Ne nastem, si suntem lasati sa ne descurcam. Daca avem parte sau nu de interventii divine nu tine de noi. Noi traim asa cum ne este scris sau asa cum ne propunem? Nu stiu. Sunt prea mic. Si tu, Elena, nu poti vedea tot, asa ca nu poti cauta sa rezolvi nimic. Unele lucruri nu au o solutie. Imi ingheata picioarele. Dispar!
- Unde?
Nu mi- a mai raspuns nimeni.
Decorul se schimba ca intr- o piesa de teatru (una proasta) si sunt singura intr- o camera complet gri. Nu sunt geamuri iar usa nu are clanta. Imi e teama pentru ca cineva incearca sa intre. Ma ghemuiesc intr- un colt si dau buzna peste mine un el si o ea la fel de gri. El are solzi, ea nu are maini.
Nuuuuu! Incepe sa o loveasca cu putere dar fara ca ea sa cada sau sa sangereze.
Tip, si nu ma aud. " Unele lucruri nu au o solutie."
- Loveste- ma zmeule! Nu imi poti face rau oricum. Tu ai mania, eu forta. Tu ai ura, eu iubirea. Tu te ai pe tine, eu am TOT!
Parca era o vraja. E frig, si ploua. Sunt in camera mea inconjurata de sute de ochi si guri uscate. E liniste dar greu. Trag cearsaful peste cap si langa mine il regasesc pe micul filosof. Imi zambeste si imi mangaie chipul.
- Stiu multe povesti si tu pari sa ai nevoie de una. Ai nevoie de curaj sa pictezi nori. Crede in tine ca sa creada si ceilalti si cand adormi cuibareste in patul tau si tinere cu obraji rozii, si feciori mandri, si batrani munciti, si femei slabe, si copii prafuiti. Timpul poate trece in favoarea noastra a tuturor si cosmarurile tale pot disparea. Indiferenta raneste si deformeaza. Hai sa spunem povesti si sa creem coconi. Sa o luam de la inceput si sa fim larve! Apoi sa fim atenti cum cresc aripi ca sa stim sa le facem sa fie puternice altii sa nu le poata taia.
- Nu a fost o data ca niciodata... povestile noastre incep cu prezentul.
- Sus nu e niciodata destul de inalt. In Rai si Iad oricat de cald ar fi tot ti se face frig daca esti singur. Hai sa facem baloane de sapun pentru fiecare mana intinsa. Hai sa facem baloane pentru natura. Hai sa le numim "baloane- scut"! Hai sa intindem mana!

Un comentariu:

  1. Curajosi cei ce dau mai departe, neimpliniti cei far'de ideal... Cu totii slabi de inger, insa! Croiala bunului din tine nu ti-o alegi, ci o descoperi pas cu pas, pana-n miezul preaplin al lunii coapte. Apoi, musca cu pofta...

    RăspundețiȘtergere

Etichete