marți, 15 decembrie 2009

Prin intersectia Reginei Elisabeta cu Calea Victoriei - "Visez sub asternut"

"E un bloc pe-acolo cu niste apartamente care imi par mie ca au mirosul cafelei de oras abia trezit si a cartii tiparite pe o hartie de calitate indoielnica."

Fraza asta te transpune intr- o lume a jazz-ului pasional, a sudorii unei dame de companie... Inchid ochii si ma gasesc intr- un salon plin de barbati mustaciosi, masculi alfa ai unei comunitati mizere.

Revin in lumea mea, in orasul meu, in apartamentul meu, in bucataria mea si continui sa scriu privind din cand in cand pe geam la zapada care continua sa se aseze. Am facut un gest caraghios: am scos capul pe geam, am deschis gura, am inspirat si apoi am intins o limba de un roziu aburind catre spectacolul naturii. Am stat asa cateva clipe si am reusit: am prins un fulg de nea, l- am topit, l- am inghitit. Acum e un fost fulg de nea captiv in intreaga mea fiinta.
Stiti, am momente in care nu vad lucrurile cum sunt de fapt. Nu vad uratenia unor fapte sau locuri, ci prefer sa ma teleportez intr- un decor propriu, cu strazi lungi si drepte, cu copaci inalti inalti, cu femei plinute si barbati cu simtul umorului dezvoltat. ( da, Teo, avea simtul umorului dezvoltat, ma facea sa rad)
Pfff, iarna as vrea sa fie seara mereu, sa fie luminite aprinse, si sa ma prinda cate un fior de caldura undeva intr- o masina pe o straduta laturalnica.
Iarna mi- e dor de familie, mi-e dor de necunoscuti, mi- e dor de cei ce nu- mi mai sunt aproape... cred ca asa a fost proiectata iarna: sa fie un anotimp al dorului.
Am o propunere pentru toti cei care citesc chestia asta de o scriu acum: haideti sa ne intalnim pe seara, intr- o oarecare seara, intr- un oarecare local la un vin fiert, sau ceai, sau chiar ciocolata calda. Cred ca nici nu e neaparat necesar sa fim toti in acelasi local, doar sa ne gandim unii la altii, sa ne gandim la lucrurile despre care am putea vorbi, sa ne gandim la cum ne- am privi, sa ne inchipuim cum am zambi celui de langa noi, sa ne inchipuim cum ar trece timpul povestind despre un oarecare orice.
Mmm, ce placut!

Revin la cele citate la inceput. De ceva timp am o fantezie iar decorul este practic cel descris de tine. Am nevoie de o incapere invechita cufundata in semi- intuneric dar luminata cat sa se vada cotoare de carti uitate de vreme, sa se simta miros de cafea macinata si de Bucuresti abia trezit. Da, da sa fie spre dimineata si sa ii pun numele de "barlog". De fapt la naiba, sa nu fie electricitate, sa fie doar lumanari! Zici ca pare imposibil? Ha ha... nu e!
Fantezia mea nu presupune neaparat sex. Vreau sa fie mai mult o joaca. Vreau sa fie un fel de inceput pentru ca finalurile nu- mi plac.
Dimineata asta a fost una de visare si continua sa fie o zi promitatoare. O zi a eliberarii spirituale (mi- am amintit un cuvant placut care ar putea sa reprezinte cuvantul zilei : witty= plin de duh), o zi a expresivitatii sexuale, o zi a muzicii bune si a cafelei reincalzite la nesfarsit, o zi a Bucurestiului meu, o zi a universului meu!

Hai sa ne eliberam! Hai sa iubim azi mai mult, sa facem dragoste nu sex, sa cerem prietenii nu sa facem combinatii, sa desenam zambete nu sa acceptam lacrimi, sa facem ingerasi in zapada nu sa asteptam sa se topeasca... uh.

Un comentariu:

Etichete