luni, 26 aprilie 2010

Acadeaua experimenteaza - Relatam in direct din amintiri!

Si astazi relatam in direct pentru dumneavoastra, cititorii nostri fideli. Astazi vom vorbi despre cum ne comportam atunci cand nu stim ce sa spunem sau, mai rau, despre momentele cand stim exact ce vrem sa spunem dar totusi nu stim cum.
Pentru prima data dupa foarte mult timp am fost pusa in situatia de a nu putea vorbi deschis despre ceea ce simteam la un moment dat.
Se intampla deseori sa cunoastem persoane noi si sa avem impresia ca le stim de ceva vreme. Nu este nimic anormal sau neobisnuit in asta. Din contra, este un sentiment placut de care am putea abuza cu usurinta.
Tot scriind si gandindu-ma la acest subiect, realizez cu parere de rau si faptul ca nici macar acum nu-mi gasesc cuvintele.

- Nu e nimic Elena draga. Eu sunt aici pntru te ajuta.
- Acadeao, esti o adevarata lady! Astazi vei spune tu povesti, asa e?
- Cat e poveste, sau cat e realitate asta stii doar tu; eu doar o sa adaptez si o sa improvizez.
- Atunci, te rog, mai bine, lasa-ma pe mine.

Barbatii din viata ei vin si pleaca. Sufletul ei nu poate fi comparat nici macar cu o gara... e mai mult o halta. Ieri, dupa foarte mult timp, a fost atenta la cel de langa ea, a vorbit, a ascultat si s-a lasat dezarmata, dar a ignorat complet ceea ce-i statea pe varful limbii.
De multe ori sexualitatea si spontaneitatea joaca un rol important, dar de data asta era atat de stearsa, atat de mica. Cu toate acestea, stia exact ce voia, dar intampina dificultati... temeri adolescentine in a lua atitudine.
Asa ca au continuat sa asculte muzica, sa rada, ea a continuat sa-i arunce priviri strengaresti fugitive, el a continuat sa stea cu capul pe stomacul ei si sa-i zambeasca frumos. Noaptea a trecut fara sa se consume nimic. S-au asezat spate in spate, s-au gasit intamplator sub asternut spre dimineata, el a plecat la munca, ea a ramas dormind, el s-a intors, ea s-a trezit, au vizionat cateva episoade din Dr. House, apoi au plecat in directii opuse.Despartirea a fost marcata de un simplu sarut pe obraji si un sec " Mai vorbim!".
"Mai vorbim?"...poate...

Concluzia acestui post este urmatoarea:
Intotdeauna spuneti ce aveti de spus, intotdeauna comunicati deschis si intotdeauna faceti ceea ce simtiti! Ea a fost o infranata si a uitat ce era mai important, si anume, sa incerce. Nu avea nimic de pierdut, rareori are. Acum a invatat ca nici complimentele nu tn de cald noaptea si nici nu te duc sa vezi marea.
- Opreste-te aici! Mai simti mainile mele pe spatele tau?
- Shhh... lasa-ma pe mine sa o spun. Dle inginer, te plac!

3 comentarii:

  1. Cat mai experimenteaza acadeaua? Sau pana cand? Ori cu cine? Si de ce? :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Nimic mai adevarat, draguta mea..Articolul tau, reusit de altfel, m-a ajutat sa imi reamintesc ca si eu "comit" greseala de a nu spune ce am de spus. Uneori ne temem sa nu fim priviti aiurea, sa nu fim categorisiti, si alegem sa ne inghitim vorbele, lasand sa ne exprime un zambet, uneori, stangaci si tamp...Sa mergi mai departe, sclipirea exista, tu lustruieste-o si da-i putere...SONIA.

    RăspundețiȘtergere
  3. sclipirea exista in toti!...trebuie doar sa invatam sa o lustruim
    te pup

    RăspundețiȘtergere

Etichete