sâmbătă, 26 iunie 2010

LA MULTI ANI, TATA!

De 2 zile tot astept, dar azi, cu intarziere, iau atitudine!

Simteam nevoia sa scriu. Si simt nevoia sa scriu dintotdeauna, datorita catorva persoane din viata mea.
Asa am ajuns la concluzia ca astazi voi scrie despre una din ele.
Astazi, de ziua ta, scriu despre tine TATA !

Il cititi si il stimati pe cel ce-si spune kolector, si cativa dintre voi aveti ori ati avut placerea de a-l cunoaste pe Daniel. Dar eu il cunosc din alta postura. Il cunosc din postura de tata.
L-am redescoperit cu adevarat pe cand eram adolescenta, (sa nu credeti ca il pierdusem, ci doar ma ratacisem in inconstienta tipica a unor ani fragili) si atunci am inceput sa invat.
Vedeam cu adevarat cine este acest om, cum este si cel mai important, DE CE este.
Era acolo pentru ca eu sa pot depasi in siguranta granita ‘fragedei pruncii’, era acolo sa-mi indrume pasii si sa-mi construiasca si consolideze zidul de incredere necesar pentru a-mi continua drumul singura intr-un viitor nu foarte indepartat.
Nu am fost un copil cuminte sau lipsit de probleme, dar el a fost rabdator. Nu am fost ascultatoare sau linistita, dar el a fost intelegator. Nu am fost eminenta, dar el a fost mandru.
Vorbesc despre el la trecut pentru ca mai apoi sa intelegeti si sa surprindeti evolutia OMULUI MARCU, TATALUI MARCU.
TATAL MARCU a crescut odata cu mine si crestea si in ochii mei pe zi ce trece. ‘Falnic brad’ se inalta in apartamentul cu doua camere de pe Smirodava. Spiritual din fire si intelept, ca asa era samanta, imi arata ca omul nu inceteaza sa doreasca, sa viseze si sa spere.
Tot el mi-a demonstrat ca iubirea nu cunoaste limite si ca trebuie sa o inmagazinam in fiinta noastra, sa ne bucuram de ea si de viata.
Dar mai si ‘calcam in strachini’, cum se spune la noi in Moldova. Si vesnicul tanar boem ierta si imi demonstra faptul ca a gresi nu este echivalent cu sfarsitul, tragedia ori drama.
Asa m-am obisnuit sa ma sprijin, sa ma sprijin pe sfatul lui, pe vorba lui buna.
Dragii mei, asta era primul semn ca incepeam sa ma maturizez si tare nu-mi venea a crede !

Ma punea sa citesc si imi spunea ‘Scrie, nu inceta sa scrii !’, si nu am incetat sa o fac.

Ti-am spus vreodata MULTUMESC ?

Ma ajuta sa-mi invat lectiile (de viata ca astea conteaza la marele final) si-mi spunea ‘Vorbeste mai fata, comunica !’.

Ti-am spus vreodata MULTUMESC ?

Ma invata sa nu iau aminte la tot ceea ce spun barbatii si-mi spunea ‘Intotdeauna pastreaza 5% pentru tine, asa ma invata si pe mine tata !’.

Ti-am spus vreodaata MULTUMESC ?

Ma lasa libera si-mi spunea ‘Invata sa iti impui propriile limite !’.

Ti-am spus vreodata MULTUMESC ?

Ma mirosea cand minteam si-mi spunea ‘Nu te ascunde de mine, mai fata, ai incredere!’.

Ti-am spus vreodata MULTUMESC ?

Nu, nu tata, nu ti-am spus MULTUMESC atat de des precum ar fi trebuit sa o fac. Nu ti-am multumit pentru sfaturi, bunvointa, incredere, loialitate, libertate, viata, sprijin, sarguinta, efort, dragoste !
Dar o fac acum.

ITI MULTUMESC pentru faptul ca din viata ta mi-ai dat viata mie!

Asadar, voi toti ce ma cititi acum, luati aminte la spusele mele : omul asta nu e nemuritor, dar este vesnic.

LA MULTI ANI TATA, ASTAZI, LA MULTI ANI IN FIECARE ZI !


Cu dragoste in suflet si respect in toata fiinta,
Te saruta si iti ureaza un calduros LA MULTI ANI,
Fiica ta, Elena-LOLLIPOP !

miercuri, 9 iunie 2010

Acadea cu personalitate

Toti avem un drum al nostru in viata.
Eu l-am gasit pe al meu oare?

Toti ne tocim incaltamintea pe drumul ales.
Eu am schimbat vreo doua perechi de pantofi.

Toti ne gandim la ce a fost si la ce ne asteapta in continuare.
Eu nu am planuit nimic inca.

Toti ne adapam din izvorul nesecat al sperantei gratuite.
Eu sunt totusi insetata.

Toti avem la radacini ingrasamant natural de ADN.
Eu sunt mandra de samanta mea.

Toti avem nevoie de ploaie in suflet uneori. (ne racoreste oarecum)
Eu am invatat sa invoc ploaia de cate ori simt nevoia.

Toti avem resurse de energie.
Eu beneficiez de resurse inepuizabile.

Toti tragem cu ochiul si urechea.
Eu am avut si hordeolum (ulcior) si otita.

Toti suntem impinsi de la spate pentru a face un pas inainte.
Eu stiu cum e sa te motiveze un sut in fund.

Toti avem temeri.
Eu spun cand mi-e frica.

Toti adoram viata.
Eu mai mult ca oricine.

Toti ne gandim la moarte.
Eu nu-i dau satisfactia asta.

Toti ne dorim si asteptam sa fim fericiti.
Eu fac ceva in privinta asta.

Toti suntem proprii nostri detectivi.
Eu incerc sa-mi dau seama ce caut.

Toti credem ca stim sa iubim.
Eu sunt sigura ca invatam asta in fiecare zi.

Toti gresim.
Eu stiu cum e sa regreti si sa fii iertat.

Toti ne cacam. ( asa cum ar spune si bunul meu bunic, Dzeu sa-l ierte)
Eu nu fac exceptie!

Poate, uneori, avem asteptari prea mari de la viata, dar daca nu ar fi asa cum am continua sa gonim bara la bara cu destinul? Nu avem limita de viteza dragii mei.
Poate vorbesc si scriu prea mult si stiu prea putine. De un lucru sunt sigura: trebuie sa fim echipati corespunzator in aceasta cursa vitala contra-cronometru.
Poate in interiorul meu zace o batrana inteleapta cu toate ca unii nu-mi dau decat varsta reala.
Poate ne lasam guvernati inutil de prea multi "poate", "daca", "cum", "cand", "cat"...
Poate ar trebui sa invatam sa multumim mai des. Sa multumim celor de langa noi, si sa-i multumim pe cei de langa noi; mai ales sa ne multumim pe noi insine.
Poate unii nu vor intelege rostul acestui mesaj.
Poate ei sunt cei care zambesc in aparenta.

Am siguranta ca stiu cui trebuie sa multumesc pentru toate momentele de pe durata celor 21 de ani.
Am siguranta ca am invatat si ca in continuare invat despre ceea ce ma fericeste.
Am siguranta ca am si bune si rele, dar ca ma conduc singura apeland la sfaturi si mangaieri familiale si familiare.
Am siguranta ca ma transform intr-o femeie care stie sa zambeasca sincer.

Am siguranta ca eu voi fi eu la sfarsitul zilei!

Etichete