joi, 3 noiembrie 2011

DULCE NOVEMBRE

Da, oficial e toamna!
Frunzele picate pe toate strazile precum niste domnite care cedeaza prea usor, aerul rece care sa te faca sa inlocuiesti cearceaful cu o patura groasa, luna constiincioasa care insista sa intre in tura mult mai devreme, toate acestea trezesc in mine eterna indragostita de noiembrie.
Asta este luna in care orice se poate intampla, este luna iubirii si a pasiunii, este luna nasului rece si rosu sarutat in fuga, este luna micului dejun bogat, este anotimpul imbracat in arome pariziene. Uitasem cat mult imi place sa zambesc toamna!

Stau la birou si ranjesc mai mult sau mai putin stupid. De cateva zile simt o pereche de brate care parca ma cuprind chiar daca nu sunt aici. E placut, reconfortant, linistitor. E ca si cum toamna ma calauzeste si ma transforma in propria-mi mare pasiune. Da, luna asta voi face de toate, luna asta reaprind focul dragostei pentru mine insami.

DULCE NOVEMBRE,

Permite-mi sa ma prezint. Sunt Elena!
Iti scriu pentru ca vreau sa te cunosc mai bine. Vreau sa stiu ce zace in spatele cortinei aramii, vreau sa te vad asa cum esti de fapt. Vreau sa te iubesc atunci cand plangi si atunci cand zambesti inseninand universul. Vreau sa iti simt aroma si sa fac dragoste cu Maiestatea Sa Vantul.
Nu stiu cum te vad altii, dar pentru mine esti nepretuita! Trebuie sa ma lasi sa iti demonstrez asta!
Intentiile mele sunt serioase... nu vreau o aventura. Vreau sa fii a mea cu adevarat! Vreau sa facem totul impreuna: sa zambim impreuna, sa fim triste impreuna, sa ne indragostim impreuna, sa cantam impreuna versuri nascocite in Imparatia Timpului. Vreau sa plecam la drum impreuna si sa stam pe loc in acelasi timp, pe acelasi loc.
Nu iti fie teama! Nu iti cer sa fii iubita mea! Tu iti apartii, nu poti fi a nimanui, poti fi doar a tuturor!
Tot ce imi doresc e sa te stiu mereu aici! Dau 11 luni din an pentru Novembre, draga mea!
Dulce Novembre, daca si tu ma vrei, deschide-mi inima si strecoara-te repede, repejor inauntru fara sa te vada careva. Asta trebuie sa ramana intre noi!



Foto: http://www.flickr.com/photos/dlennis/2140997596/in/photostream/

joi, 27 octombrie 2011

Intr-o mare de curve

Ce trista este soarta barbatului contemporan!
Este un biet nenorocit care traieste cum poate, cum prinde... si uneori poate cum isi asterne.
Barbatul are o utilitate relativa, acum. Nu se stie exact la ce foloseste. De ce sa se stie, la ce bun?

Barbatul zilelor noastre se plange de femei.
Barbatul zilelor noastre afirma ca el ar intelege daca ar fi ceva de inteles.
Barbatul zilelor noastre e un etern pustan pubertin cu cosuri multe pe nas si frunte pentru ca nu cauta in DEX definitia termenului "maturizare".
Barbatul zilelor noastre sufera pentru ca se implica prea mult, de prea multe ori.
Barbatul zilelor noastre este brav, darz si sincer graitor.
Barbatul zilelor noastre are capacitati nespuse... si nestiute.
Barbatul zilelor noastre iubeste.
Barbatul zilelor noastre.... nu, nu mai am nicio idee.

Nu obisnuiesc sa mint atat de mult intr-un singur post!

Auzeam recent cum barbatul zilelor noastre isi plangea de mila ca toate femeile sunt curve!
Psst... femeile sunt curve pentru ca voi le transformati in curve!
In general, femeile sunt doar femei.

Dintr-o mare de curve, salut barbatul care mai stie sa fie barbat!

vineri, 21 octombrie 2011

Realitate paralela - Iluzoriu

Ploua.
Afara ploua.
Afara ploua puternic.

Pamantul inspira si expira la unison cu mine. Emotiile pe care mi le transmite natura ma transforma.
Vad peste tot locul masinarii de mare tonaj. Sunt suspendate si se balanseaza dispretuitor pentru a ma ameninta.
- Dar eu nu am facut nimic! le tip indignata. Nu imi mai e frica, nu astazi!
Imi descretesc fruntea si le intorc spatele in timp ce ma indrept spre alte si alte zari schilodite emotional de oameni care nu isi merita soarta.
Natia nu mai pulseaza valoare in venele nimanui din pacate.

Si merg, si merg si admir cladiri uriase care exagereaza: mananca prea mult si cresc prea repede. Se hranesc doar cu suflete => oameni dispar dar, nu va temeti, sunt cladiri peste to' locul! Va scuip, ba!

Si-i dau tot inainte. Pe o straduta ma intampina un monstru deghizat in maimuta. Zice ca-l cheama Printu' si ca daca ma scoate la o cafea poate ne-o si tragem ca, na, asa se face acum. Ma dezgusta asorteul sau si aleg sa il ignor. In capul meu inca se mai citesc carti si barbatii fac curte femeilor care vor casa cu gardut alb la intrare.

O miscare gresita ma arunca in gura leoaicelor deghizate-n antilope. Tarfe deghizate-n femei cu principii trag de mine sa ma descoasa. Cica operatiile nu dau bine si taieturile de pe suflet nu mai sunt fashion, fata! De fapt sufletul in sine sa dispara! Sexul nu trece pe acolo, chiria costa mult, asa ca la ce sa-l mai tin? Ha! Ce tampite absurde sunt domnitele astea cu iz de sperma! Nici muntele ala de bulendre aruncate-n van peste tot nu le va ajuta niciodata cu nimic... nu vor putea acoperi trupurile lor murdare si rusinea pe care o simt eu privindu-le.
- Imi faceti greata! Ati auzit? Toate vreti sa fiti curve, toate vedeti femeia ca pe materie prima! Permiteti-mi sa vomit pe trotuarul vostru!
Si le vad venind in fuga spre mine gata, gata sa faca parada la arderea mea pe rug. Cica propovaduiesc erezie.

Si dispar din peisajul lor, aterizand elegant intr-un fotoliu uriaaaaaas. Aici sunt martorul principal in mai multe procese de furt si manipulare, procesele fiind in plina desfasurare. Asa ca, ma asez confortabil si stau atenta. Draci in costume elegante baga maini in buzunare, in genti, in conturi, in oameni si sterg tot. Tin gura deschisa in timp ce nici macar nu se uita in urma sa vada ce prapad au lasat. Nu doar sterg, ei sug de asemenea. Sunt indignata si ma sperie! Cu cat incerc sa ii opresc cu atat ma afund mai tare in fotoliul asta nenorocit, si ma tot duc, neputincioasa, in gol.

In golul asta, cadavre de copii mici plutesc pe langa mine. Sunt mici, mici si tristi. Sunt morti, dar vii pentru mine. Nu ii cunosc dar ii stiu pe toti. Le stiu cazul, le stiu durerea, le vorbesc pana si limba. Sunt copii carora nu li s-a dat voie sa iasa in lume, copii facuti si ignorati, copii pentru care isteria parintilor a fost fatala, copii fara noroc. Sunt nevinovati!!!! - - Ma aude cineva???

Vocile au spus ca mi-ar prinde bine ceva timp liber. Au spus ca am probleme comportamentale si ca, poate, o vacanta m-ar ajuta.
M-au trimis intr-un parc de distractii. Peste tot sunt pancarte si bannere de mari dimensiuni, viu colorate. Toate ma anunta ca voi petrece grozav timpul si ca pot sa aleg dintr-o gama variata de activitati: crime spontane, violuri, incendieri, batai, prostitutie, etc. si totul G R A A A A T I S !!

- Asta nu e lumea meaaaaaa!!!! Eliberati-ma pentru ca eu oricum sunt libera!


Am picat in fund, in hal de praf. Plangand ma uit in jur.
Nu mai e nimic.
E praf!
E un crematoriu in aer liber. A ars tot. Au ars ei tot!!!
Stau si ma tavalesc de durere in pulbere de omenire.

Ploua!
Afara ploua!
Afara ploua tare!
Nu e un lucru rau, imi spala mie chipul si voua pacatele.
Dumnezeu (ala care sau asa cum o fi el) sa va ierte!

duminică, 16 octombrie 2011

Apostol Marcu: Error!

Intotdeauna m-am intrebat de unde vine ranchiuna. De unde apare incordarea si distantarea?
Este ciudat sa vezi cum o persoana se poate detasa, fara niciun fel de probleme, de persoane dragi.
Prietenia este relativa, dar importanta.
Astazi m-am lovit de ce ma temeam mai tare in ultimul timp. M-am lovit de vocea rece si dispretuitoare a celui mai vechi prieten al meu. Si atunci mi-am dat seama. Sunt dispensabila! Un simplu "Alo", folosit cu intonatia potrivita, te poate face sa realizezi cat de putin ai ajuns sa contezi. O pauza in discurs te poate face sa iti dai seama de faptul ca telefonul tau probabil deranjeaza, pentru simplul fapt ca nu mai exista subiecte comune sau macar interes pentru inceperea unei conversatii banale.
Bun, apelul meu nu a dus la nimic concret, decat la o balbaiala penibila din partea mea, si la aproximativ 1 minut irosit de persoana de la "capatul celalalt al firului". Dupa ce am inchis, gafaind ca dupa un maraton, m-am intins in pat si am inceput sa ma intreb in ce consta de fapt prietenia.

Presupune sa fii dragut, sa ajuti, sa asculti, sa vorbesti, sa respecti, sa indrumi, sa sfatuiesti, sa induri, etc?
Dar cine stabileste parametrii prieteniei? Cine pune limite si cine ingradeste ceea ce se intampla intr-o prietenie? Ei bine, nu am nici cea mai vaga idee! Tot ceea ce stiu e ca la un moment dat se sfarseste. Da, oamenii se pot detasa! Da, oamenii se pot lipsi de prezenta ta chiar daca 20 de ani ai fost/a fost acolo! Da, oamenii fac asta!
Am citit destul de mult pana acum, dar mai devreme mi-am dat seama ca nu am citit despre relatia asta care uneste doua sau mai multe persoane. Si cum nu era asta momentul potrivit pentru a ma apuca de devorat cine stie ce studiu sau tratat pe aceasta tema, am facut ceea ce face omul secolului XXI: "google it!". Am gasit tot felul de definitii si absurditati, dar trei citate mi-au atras cu adevarat atentia.

Strasnica mea prietenie care a depasit furtuni si alte obstacole in timp, s-a sfarsit tragic in urma cu aproximativ 3 luni. Legatura inca exista. Dar e ciudat sa fii ruda cu o persoana care nu iti mai este prieten. Da, luam masa de Craciun impreuna, dar cafeaua o bem la mese diferite => situatie ciudata si delicata din punctul meu de vedere. Nu am vorbit niciodata despre asta de cand s-a terminat. Dar simteam ca asta este momentul. Initial, intentionam sa scriu o scrisoare. Si apoi am vazut urmatorul citat :
"Nu prea stiu de ce-ti scriu. Simt ca am mare nevoie de o prietenie careia sa-i incredintez nimicurile ce mi se intampla. Poate ca-mi scriu chiar mie. – Antoine de Saint Exupery". Da, mai mult ca sigur imi scriu chiar mie. Dar, stii si tu, asta ajuta.
Apoi m-a frapat altceva :
"Prietenia nu rezista nici in jigniri, nici in infrangeri. Ea moare. – Titu Maiorescu".
Tipul asta chiar stia ce spune! Prietenia MOARE cu toate ca nu e palpabila. Cum si cand imi dau seama ca a murit? Cand nu mi se mai raspunde dragut la telefon, cand trimit mesaje la care nu primesc raspuns, cand sunt ignorata? Daca este intr-adevar asa, atunci va invit, cu parere de rau, la funeralii, weekendul viitor. Sau, in fine, in oricare alta zi.
Am stabilit si treaba asta cu disparitia prematura a sentimentului nobil care se presupune ca poate lega persoane pentru totdeauna. Totdeaunul meu e aici, acum sa inteleg ca sunt vaduva? Vaduva, nevaduva, incerc sa stabilesc cauzele decesului. Renunt la literatura, si ma transform in propriul meu legist.
Momentul: acum aproximativ trei luni
Cauza: neintelegere, cauzatoare de moarte
Vinovat: aparent, subsemnata
Ok, asta nu ma ajuta cu nimic, pentru ca tot nu pricep nimic. Tot ceea ce stiu este ca vreau sa fac ceva sa schimb situatia, si nu mi se acorda ocazia. Asta inseamna ca nu mai sunt dorita, nu? Presupun ca insistentele mele sunt pe cat de inutile, pe atat de enervante, asa ca aici e Ramas Bun-ul.
"Nimic, niciodata, nu va inlocui pe camaradul pierdut. Caci nu pot fi creati vechi camarazi." – Antoine de Saint Exupery
Nu, draga mea, nimic, niciodata nu te va inlocui. Dar tot nenea asta mai spune si ca nu are niciun sens sa cersesti prietenia.
Asa ca, eu parchez aici, cobor din masina, si am grija sa-i dau foc.
Nu stiu daca asta ajuta, dar poate macar me incalzeste cu ceva. (Get it?, foc, incalzit..hehe!)
Si, poate pentru tine a fost/ este usor; pentru mine, NU! De cate ori iti vei aminti de mine, sau daca se va intampla sa imi duci dorul, oricata ranchiuna ai simti cand iti vine numele meu in cap, aminteste-ti ce spun acum ca fiind un citat tipic mie in noptile de King Chicken :
Apostol Luca, oricat de suparata ai fi si oricate greseli am face,e posibil sa ajungem toti in Iad. Nu ar fi dragut sa mergem impreuna macar?
Anyway, postul asta nu stiu daca isi are rostul, dar ce naiba?
Noapte bunaaaaa!

vineri, 30 septembrie 2011

Timp

Timpul...
Timpul este un nebun, un nebun ireversibil. Un fior schizofrenic. Trecut, prezent si viitor, toate laolalta inghit oameni si vietile lor.
Ce am fi fara timp? Ma intreb asta pentru ca, stiu ca timp ar fi si fara noi, dar noi fara el...?
Iar e una din alea, una din noptile alea in care nu pot dormi, una din noptile destinate gandurilor, muzicii bune si tigarii tarzii.
Sunt plina de de toate si am tendinta de a gandi in exces. Poate nu am multa minte, dar pe aia pe care o am, o exploatez fara mila.

Ma uit la mine in oglinda si la necunoscuti pe strada. Asa vad cum timpul trece. Asa vad regrete sau motive de bucurie, amaraciune sau implinire. Privesc in jur si vad doua categorii de oameni: cei care aleg intotdeauna drumul sigur si deschizatorii de drumuri. Acum stau si pun in balanta timpul si faptele mele si imi pun INTREBAREA: eu unde ma incadrez?
La dracu', am 22 de ani! Asta este varsta noilor inceputuri, varsta destinata incercarilor si predispunerii la greseli constructive, varsta la care esecul pare probabil, etc.
Tranzitie!
Da, am 22 de ani, sunt libera, gandesc mult, o dau in bara, cresc, ma maturizez, invat pe pielea mea si incerc sa-mi conturez personalitatea. Eu sunt Eu, nimeni si nimic nu-mi poate lua asta, poate doar Timpul.

Imi asuda palmele si simt ca ma sufoc. Nu imi este rau fizic. Este doar o stare de agitatie, un atac de panica inofensiv care ma transpune intr-o alta lume in care eu sunt alta Elena, alta Acadea.
Scopul si durata vizitei? Nu am idee.
Stiu doar ca privesc, ma privesc din exterior. Imi vad aura, visele si zbuciumul. Vad si drumul pe care l-am parcurs pana aici. Sunt inconjurata de prime propozitii rostite peltic, de caiete Tip I, de primul sarut si prima dezamagire, de fosti colegi si BAC, de iubiti si familie, de durere si fericire, de alegeri si infranari.
Si realizez un lucru!
Da, am comis greseli, mari sau mici, dar nu vad nicio Infrangere. Nu, nu am fost si nu voi fi infranta de decizii proaste. Toate, puse cap la cap m-au ajutat. M-au intarit si mi-au oferit curajul de a continua. Asa ca pun un picior in fata celuilalt si continuu sa merg pe drum salbatic. Asfaltez soseaua vietii mele in timp ce merg pe ea. Nu, nu sunt eu persoana aia previzibila si calculata. Sunt impulsiva si visatoare, increzatoare si ambitioasa.
Eu aleg ca Timpul sa fie de partea mea!
Cine imi poate spune ce pot sau nu face? Cine imi pune piedici?
Nimeni nu poate face asta!
Asa ca, probabil, voi continua sa fac greseli sau sa ma impotmolesc. Asta este viata! O faci de oaie din cand in cand, dar ai grija sa aterizezi in fund, nu in genunchi, te ridici, te scuturi si multumesti pentru invatatura. Nu mergi de-a busilea toata viata, dar nici nu te nasti mergand drept pe picioarele tale asa cum nici nu te doare daca nu te lovesti.
Toate sunt etape. Etape pe care, Maria Sa Timpul, ni le pune la dispozitie.
Da, poate inca nu stiu unde imi este locul, poate nu stiu ce ma asteapta maine. Dar stiu ce am azi, ce am acum. Poate nici nu am habar de ceea ce voi face in continuare. Ceea ce stiu insa, este ca, Ceva tot voi face. Un Ceva considerabil pentru ca refuz sa fiu doar o Oarecare. Nu voi trai la nesfarsit, si la 60 - 70 vreau sa am despre ce sa vorbesc cu intelepciune, si vreau sa vorbesc in cunostinta de cauza.

Asa ca, scuzati-mi sinceritatea, dar eu vreau sa fiu aia care paveaza, greseste, creeaza. Vreau sa am habar despre ce inseamna Viata de fapt. Doar dati-mi putin Timp!
Timpul... Timpul nu poate fi controlat sau izolat.
Dar el, Timpul, poate fi un sfetnic bun, un prieten de nadejde. Cu replicile potrivite si curajul nebunesc caracteristic varstei, Timpul poate fi convins sa fie unicul ostas in armata mea, unicul ostas de care as avea nevoie.
Acum, ma intorc la masa tratativelor si va las cu propria constiinta, pentru ca toti avem de purtat batalii sau chiar razboaie.
Noapte buna sau... in fine, Buna dimineata!

joi, 15 septembrie 2011

Simplu, ori ba?

Iar a trecut ceva vreme de cand nu am mai scris.
Acum 2 saptamani plecam la drum. Azi relatez de la destinatie.

Sunt in Timisoara, la 600 km distanta de casa si de tot ceea ce stiam, la 600 km distanta de iubirea neconditionata a familiei si a prietenilor.
Sa va spun pe scurt povestea mea... pe scurt pentru ca oricum nu e lunga.

Am ajuns in inima Banatului, m-am indragostit pentru a doua oara de iubitul meu, m-am angajat cu forme legale si muncesc in fiecare zi pentru a perfectiona conceptul de a o lua de la 0. Sunt un fel de Gulliver intr-o tara a piticilor. Nu sunt ratacita sau speriata, sunt doar putin aeriana. Dar procesul de cunoastere cere timp si, implicit, rabdare.
E placut sa ai langa tine o persoana pe care sa o poti iubi, respecta, analiza. E si mai placut sa constati la sfarsitul zilei ca o cauti prin pat sa o strangi in brate doar pentru ca-i iubesti atat calitatile cat si defectele.
Recent, am primit observatii din partea celui pe care il iubesc. Mi s-a atras atentia ca gesturile de tandrete si afectiune sunt mai vizibile cand suntem acasa decat atunci cand suntem pe strada sau, in fine, in alta parte.
Initial nu am stiut cum sa reactionez pentru ca din punctul meu de vedere aceasta problema nu era reala. Ceea ce nu stiam era ca, era pe cale sa devina reala.
Au urmat tot soiul de discutii avand ca radacina aceasta nemultumire a partenerului meu si astfel am ajuns aici, scriind despre asta.
Intotdeauna am crezut ca universul indragostitilor este in locul in care acestia convietuiesc. Toate micile sau marile gesturi de afectiune care intretin o relatie se petrec in casa. In spatiul acela comun in care cei doi se regasesc cand se aduna de pe drumuri. Oboseala si greutatile se pierd in camera in care, doi oameni care se iubesc, respira acelasi aer. Strada, cafenelele sau parcurile sunt medii in care omul are gesturi reflex, medii in care dulcegariile palesc oarecum.
Ma aflu intr-un oras nou, oras in care cunosc oameni cat degetele de la o mana (nu ca ar fi ei asa mici, dar numarati atatia sunt) si ma aflu aici pentru a-mi croi un drum alaturi de persoana draga.
In ceea ce ma priveste lucrurile sunt foarte simple: traiesc, iubesc si sunt eu insami. Dar ma lovesc de el ca de un zid, si doare! Ne iubim dar suntem doi oameni diferiti. Libertatea mea de gandire, exprimare, miscare este infinita, dar ingradita oarecum de compromisurile care se fac in cuplu. Asteptarile pe care el le are imi limiteaza posibilitatile de a fi EU. Trebuie sa fiu atenta cum vorbesc, cu cine vorbesc, cum merg, daca il tin de mana, cum ii vorbesc, cum ma exprim, cum ma comport in/inafara casei, etc.
Astea nu sunt doar detalii?
Ba da! Dar sunt detalii pe care el le analizeaza la sange. Sunt detalii care fac diferenta intre noi, sunt detalii care la sfarsitul zilei este posibil sa se transforme in probleme. Este usor sa iubesti. In schimb este greu sa multumesti persoana de langa tine.
Destul! Vreau sa ma cititi si sa ma ajutati.
Stiti ca v-am spus despre cum mi-am luat inima in dinti si am plecat intr-un loc nou, lasand acasa persoane dragi si tot restul lucrurilor pe care le cunosteam cu adevarat.
Ok.
Problema zilei este urmatoarea: Este sau nu logic si firesc sa imi fie dor de oamenii si locurile dragi?
Este sau nu firesc sa am nevoie de timp de acomodare?
Este sau nu firesc sa am stari contradictorii sau sa am momente de melancolie?
Este sau nu firesc sa am nevoie de intelegere?
El imi spune ca ar trebui sa ma multumesc doar cu el, ca nu e normal sa am stari de genul acesta, ca nu poate sa ma inteleaga. Un "fin" psiholog se pare ca ii da si dreptate. Unde se pierde simplitatea?
In toate cacaturile astea!
Stiti, cred ca uneori capacitatea cuiva de a intelege si de a sprijini face diferenta. Capacitatea de a intelege si respecta trairile celuilalt da viata, intretine si intareste o relatie.
Dar eu am vorbit destul... Va las pe voi acum.

vineri, 26 august 2011

The Unknown

Sunt iarasi la biroul tatalui meu. Acelasi soare zambeste la fel de dupa perdea, aceeasi senzatie ma incearca asa cum o facea candva. Asa ca sa incerc sa scriu. De ce nu? Oricum asta fac cel mai bine... simt, gandesc si scriu.

Iar plec la drum. Alta calatorie, alta mancare de peste. Iar imi iau ramas bun de la cei dragi si bunica mea iar ma conduce cu ochii in lacrimi pana la usa. Iar imi fac bagajul si iar imi dau seama ca am prea multe.
Cineva ma intreba de ce fac alegerile pe care le fac, ce o sa fac cu viitorul meu, ce planuri am.
Hm, am invatat ca deciziile pe care le iau sunt doar ale mele si ar trebui respectate de ceilalti indiferent de ce am eu de invatat sau de tras din asta. De asemenea, mai stiu si ca nu vreau totul de-a gata. Tot efortul pe care il depun in incercarea de a-mi gasi calea, si tot greul pe care il intampin pe unde ma poarta pasii (sau C.F.R-ul)ma ajuta sa devin un alt om. Un om mai bun poate, un om care sa stie ce are de facut, un om care sa aiba si ceva de povestit dar si ceva de spus.
Nu stiu prea multe despre viitorul meu, dar stiu ca ma imping singura de la spate, stiu ca ma agit si ca ma chinui acum, in prezent, pentru ca intr-o zi sa pot spune cu zambetul pe buze ca sunt OM MARE si ca meritul este al meu.

E mare treaba sa fii mic si sa te vezi cum cresti, sa vada si altii cum cresti.

Nu imi mai e teama sa fac alegeri. Nu imi mai e teama de necunoscut. Stau fata in fata cu ceea ce va sa fie si pot sa afirm cu nonsalanta ca am puterea de a pava usor-usor drumul meu. La ce bun sa fii in varf de la inceput cand stii ca de acolo poti ajunge repede jos? Maretia nu consta in a fi tu sus, maretia consta in a sti cum sa te mentii acolo. Si asta este o lectie pe care o inveti plecand de jos si memorand pasii pe care ii faci astfel incat sa nu uiti ca acolo nu vrei sa te mai intorci.
Greutatile motiveaza omul perspicace si il ajuta in ceea ce ISI construieste.

Drumul catre necunoscut - Poate ca e dificil, poate ca cere timp dar unde ar mai fi farmecul daca as porni pe un drum gata batatorit? Nu as alege o cale dintre cele mai usoare, nu as vrea sa imi insult inteligenta si forta de care da dovada spiritul meu.

Drumul catre necunoscut - Ascultati la mine: voi merge ORIUNDE atata timp cat voi merge pe picioarele mele si voi zbura ORIUNDE atata timp cat am grija de aripile mele!

N.B. : Poate postul acesta nu este stralucit, si poate scrisul meu este din ce in ce mai banal, dar stiti ceva? Greutatea sau complexitatea cuvintelor mele sunt mai putin importante. Ceea ce conteaza cu adevarat este valoarea invataturii sau concluziei de dincolo de cuvinte.

Calatorii placute, dragii mei!

duminică, 7 august 2011

Motive. Calatorie. Eu => Fara titlu

Totul se intampla cu un motiv, spun ei. Si poate ca au dreptate, dar de ce suntem judecati atunci cand nu suntem capabili sa deslusim motivele pentru care simtim, sau actionam intr-un anume fel?
Intreband "de ce" automat si eu astept motive din partea altora, deci, se pare ca nu mai scap de treaba asta.

De ceva vreme ma tot doare sufletul. Si nu pentru ca m-as fi ranit in vreun fel, ci pentru ca nu reusesc sa ma fac inteleasa... sau nu vreau sa ma fac inteleasa. Cred ca doar am vrut sa fiu lasata sa traiesc. Dar oamenii sunt rai fara sa vrea, judeca fara sa vrea, ranesc fara sa vrea. Si ranesc din cauza unor tampenii marunte... iar eu stiu ca lucrurile marunte ar trebui sa ne faca fericiti, nu sa ne faca sa suferim. In fine, cred ca in lumea mea se traieste si se simte altfel.

Am invatat ca nu exista greseli mici ori mari, exista doar greseli. Si greselile exista pentru ca nu toti simtim la fel. In momentul in care ceva te deosebeste cu mult de turma, de multime, ori gresesti ori esti pe'a din-doaselea. Suntem inzestrati cu stupizenie si profitam la maximum de ea. Nu vom sti niciodata sa fim simpli, si atat. Cred ca suntem programati genetic sa suferim, sa ranim, sa uitam, sa avem regrete.
De la zi la zi constientizez si urasc ceea ce, poate, zace in noi.

Nu stiu exact nici de ce sunt trista, nici de ce am sufletul greu, plin... sau, in fine, gol.

SUNT UN HAIDUC AL GENERATIEI MELE si invat sa traiesc cu asta.

Tristetea poate fi constructiva sau distructiva, dar avem totusi capacitatea de a trece peste.

.....................................................

Viata mea de abia incepe si, asa cum a spus si draga mea verisoara mai mare si inteleapta, si greul abia acum incepe.
Sa vedem unde m-o duce toata tarasenia asta.
Nu am avut niciodata lesa, dar ma cam simt incoltita de prezent. Nu sunt atat de slaba sa ma plafonez, dar pentru ca sunt puternica imi permit sa sufar fara sa cunosc MOTIVUL. Cred ca ma calesc si atat.
Cred ca invat despre simtaminte, si nu e usor. De fapt, nimic nu e usor daca ai constiinta.
A plecat trenul. Stau pe locul 44 in calatoria catre viata. Am plans de fata cu necunoscutii de pe celelalte locuri. Parea ca se intreaba de ce. Nu as sti sa le raspund. Nici eu nu cunosc MOTIVUL.

...................................................


Oamenii sunt rai si inversunati. Fericirea nu mai este nici pura nici gratuita. Unii se vand pentru vicii, altii pentru iluzii.
Cine spunea ca o calatorie este usoara, e clar inconstient. Viata nu e atat de simpla, chiar daca trecutul si prezentul ne apartin. Viitorul ne face uneori sa actionam cu stangacie. Iluzia a ce va fi nu ne mai hraneste ci, din pacate, ne mananca din energie.
Da, cum spuneam, oamenii sunt rai, sunt lacomi si nesiguri.
Cred ca cel mai mare defect al nostru, ca oameni, este atitudinea pe care o avem fata de altii, fata de majoritatea, fata de toti exceptandu-ne pe noi. Avem o perceptie unica asupra lumii si a oamenilor. Dar, trist este fapul ca este una gresita : vedem si auzim ce vrem. Adevarul zace ratacit pe undeva.

Ieri stateam pe locul 44 in calatoria catre viata, astazi nu mai stau niciunde.

E trist sa pot observa cu proprii-mi ochi cum zambesc fete schimonosite de atata hainitate. Nimic nu mai pare real inafara de amaraciunea prezentului.
Fiecare isi vede interesul propriu si asa ajung sa desconsidere. Raportul Calitate Umana - Pret nu este nici imbucurator nici nu ajuta. Ca si calitate, umanitatea se scalda in rahat, scuzata fie-mi expresia.

Lasand generalizarile si generalitatile la o parte, ciudat e ca imi dau seama ca inca ma las afectata de malitiozitatea unora.

As vrea doar sa fiu lasata sa traiesc, rogu-va cu ochi senini!
Despre mine, mai multe, mai tarziu.
Acum, traiti voi!

Totul se intampla cu un scop...

Aseara am promis ca postez. Nu am putut. Am vrut, dar nu am putut. Nici acum nu pot posta ceea ce am vrut... dar ceva trebuie sa scriu. Ceva cu care m-am trezit in gand. Ceva la care ma gandesc zilnic. Ceva care cred ca va ajunge sa faca parte din mine si din viata mea....


Calatoria vietii nu se presupune a fi usoara, dar trebuie sa imi amintesc ca nici imposibila nu e.
Acum ceva timp m-am urcat in tren si am plecat. Nu am incercat sa ma indepartez de ceva, am vrut doar sa vad ce ar putea urma pntru mine.
Singurul lucru dificil a fost faptul ca orice calatorie mi se parea prea lunga. Asta nu din cauza ca intr-adevar ar fi fost lunga calatoria ci din cauza faptului ca plecam singura la drum. Dar la urma urmei, o femeie singura este mult mai puternica pentru simplul fapt ca isi apartine.

Cel mai repede am invatat ca nimic nu e ceea ce pare. Oamenii sunt si vor fi din ce in ce mai rai.
Fiecare traim asa cum alegem sa traim. Sfaturile si parerile celor din preajma noastra pot influenta, dar atat. Dumnezeu (oricare ar fi el) este stapan pe destinul nostru, noi il administram asa cum consideram de cuviinta, restul este decor.
Dar daca filmul are un decor prost, atunci nimic nu e in regula.
Eu inca incerc sa imi dau seama cum putem trai, cum putem fi fericiti daca rautatea unora isi face loc in prezentul nostrum. Ignoranta nu ajuta intotdeauna si atunci simtim, atunci incepem sa suferim.

Pornisem la drum gandindu-ma ca sunt si ca ma simt singura. Pornisem la drum simtind cum golul din stomac imi fuge direct in suflet. Cred ca acela a fost momentul in care am inceput sa cred ca va fi ceva mai mult de un job de sezon, am inceput sa cred ca tot ceea ce mi se intampla are o semnificatie anume si un scop bine stabilit.

Litoralul pustiu si marea nervoasa erau tot ce conta. Eu eram si nisip, si soare, si ploaie, si apa sarata, INFINIT. Dimineata eu eram rasaritul si seara apus, ziua eram soare si noaptea luna. Dar eram eu pentru mine. Nu straluceam in universul nimanui.

Treptat, oamenii mi-au demonstrat si amintit ca sunt nepasatori si meschini . Si nu stiu sigur cum merg lucrurile: atunci cand esti fericit, apare ceva care iti umbreste veselia, sau o fi invers… nici nu conteaza, important este ca rautatea altora a fost absobita de el.
Au fost de ajuns cateva minute ca sa imi dau seama ca el insumeaza toate lucrurile de care aveam mare nevoie. Ma gandesc si imi place sa cred ca e mai mult decat chimie, mai mult decat atractie fizica.
Ma gandesc ca el a aparut pt mine la momentul potrivit, si eu am fost acolo cand avea nevoie. Cineva mi-a spus ca nu e un cliseu ce mi s-a intamplat, ci ca, de fapt, asta este frmusetea dragostei : imprevizibilitatea. => am asteptat mult timp pana mi-am castigat dreptul de a pronunta acest cuvant in acest context.

Tu stii cine esti, eu stiu ca citesti, stiu si ca sunt in gandul tau; acum ma adresez tie :poate te gandesti ca termenul de “dragoste” are o greutate prea mare, dar vreau sa te linistesc. Dragostea se naste din lucruri marunte si simple. Trebuie sa fim mandri ca simtim . Ar trebui sa fim onorati ca ne numaram printre persoanele care nu au uitat ca iubirea si frumusetea se simt, nu se canta, nu se scriu, nu se deseneaza, nu se explica…Asadar “dragostea” este ‘al mai nobil si simplu sentiment, greutate ii dam noi prin pasiunea cu care ne gandim unul la celalalt, prin dorinta si prin ceea ce starnim in noi atunci cand ne tinem de mana. M-ai intrebat daca ma poti tine de mana. Da poti sa o faci incepand de acum, dar sa nu-mi dai drumul. Nu stiu daca te tine am nevoie, sau daca tu ai nevoie de mine, nu stiu exact cine esti asa cum nici tu nu stii cine sunt dar ceva imi spune ca trebuie sa aflam. Poate a trebuit sa trec prin tot ca sa te intalnesc pe tine. Poate tu a trebuit sa treci prin ce ai trecut ca sa ma intalnesti pe mine. Sau poate suntem nebuni si e doar un foc de paie care se va stinge de la sine. Tot ce stiu e ca am nevoie de tine in prezentul meu, am nevoie sa te cunosc asa cum meriti si sa ma fac cunoscuta asa cum merit.

Ti-am mai spus, daca s-a intamplat, s-a intamplat cu un scop.

joi, 2 iunie 2011

Doar una din alea

E una din serile alea in care prefer goliciunea.
Nu pot nici sa mananc, nici sa-mi hranesc sufletul.
Ascult muzica si am deschis geamul ca sa aud cum respira natura dupa ploaie. Si eu si ea ne-am imbaiat asta seara !

Sunt lucruri care cer timp exact cand noi nu avem de unde oferi. Sunt trairi care necesita atentie cand noi suntem aiuriti. Sunt iubiri care cer sacrificiu cand noi abia uitam cum e sa suferi.
Si in cazul asta ce ne facem?

Am stabilit ca seara asta este despre mine, pentru mine si cu mine in rol principal. Dar parca e cam pustie telenovela mea!
E una din serile alea in care eu nu-mi sunt de ajuns.

Am turnat ,fara sa vreau, pacatul intr-un pahar. Viciile si nebunia ajuta la ceva?
Nu am continuitate in ceea ce gandesc sau scriu. Observ si eu asta.
E una din serile alea in care vorbele nu sunt de ajuns.

Retraiesc apatic momente destul de intense. Dar amintirile nu ma invelesc noaptea cand mi-e racoare. Nici nu ma mangaie cand tresar speriata in somn.
E una din serile alea in care fantomele trecutului bantuie dar nu ating.

Sting lumanarile de pe comoda si incerc sa-mi sterg nasul si lacrimile. Nu pot sa-mi plang singuratatea la varsta asta. “Sunt tanara…am timp!”.
Dar e una din serile alea in care timpul nu poate fi masurat.
E una din serile alea in care trecutul e omniprezent .
E una din serile alea in care eu sunt doar o naluca.

vineri, 13 mai 2011

Uneori

Uneori ma simt foarte singura si, atunci mi-e frica sa adorm.

Uneori simt ca imi este dor si, atunci mi-e teama sa visez.

Uneori toate lucrurile care ma inspaimanta fac front comun si se strang pe nesimtite in fata ochilor mei.

Uneori visez ca sunt in cadere libera si pot simti curentul si vantul suierand. Mi-e teama ca intr-o zi voi fi martora la nefericita aterizare.

Uneori visez sute de chipuri schimonosite care ma privesc fix. Mi-e teama ca intr-o zi va vrea fiecare ceva de la mine. Mi-e teama de ei!

Uneori visez moarte si durere. Mi-e teama ca intr-o zi nu voi mai face diferenta intre realitate si reverie.

Am nevoie de caldura, ca sa ma conving ca mai pot visa frumos. Am nevoie de o imbratisare lunga si sincera, pentru ca am nevoie sa ma simt protejata.


Acum mi-e teama sa stau cu ochii inchisi... dar Noapte buna!

joi, 28 aprilie 2011

Despre micile placeri ale vietii - Part II

... un subiect despre care as putea vorbi zile in sir. Poate credeti ca nu sunt asa multe de spus despre lucrurile care ne fac fericiti, dar nu e chiar asa. Pare mai simplu sa vorbim despre frustrari si nemultumiri, dar e mai satisfacator sa constientizezi care sunt factorii ce iti intregesc si lumineaza viata.

Mai nou, m-am gandit sa-mi schimb stilul de viata. Vreau sa pun accent pe ceea ce ma defineste ca individualitate.
Vreau sa dau clubul pe seri de liniste, incununate cu lumanari si crema de corp cu aroma de grepfruit, vreau sa dau televizorul pe o lectura placuta si vreau sa dau mimozele showbizzului autohton pe undergroundul si lipsa de usoara comercialitate a vocilor cu adevarat bune.

Imi iau un ragaz si continuu sa ma analizez, dincolo de toata complexitatea mea.

Asadar, ma dati la schimb pentru o acadea cu capul pe umeri?

Este atat de simplu sa fim in permanenta nemultumiti! Nu spun ca adoptarea unui alt stil de viata imi va alunga nemultumirea sau neajunsul, dar vreau sa fiu in stare sa-mi potolesc setea sorbind din partea plina a paharului.
Vreau sa pot spune dupa un timp ca m-am detasat de gloata de mediocri care ma inconjoara (si din care si eu fac parte).

Dar sa revenim la micile mari placeri ale vietii.
Hai sa inchidem ochii si sa ne imaginam o zi perfecta. O zi in care sa nu ne atinga nimic. Cum alegeti sa petreceti fiecare ziua aceea?

Eu ma afund in fotoliu si pun pleoapa pe pleoapa. Calatoresc intr-un univers paralel unde ma intampina o dimineata de primavara. Sunt tot in casa mea, dar e altceva. Acolo primavara e primavara si chiar pot simti aerul acela racoros cu aroma de flori de cires.
Rnunt la pijamale pentru un tricou larg si o pereche de pantaloni scurti, nu ma pieptan inca pentru ca par mai "eu" cand sunt ciufulita, si dau play la un smooth jazz care sa mearga perfect cu decorul. Imi place de mor perdeaua de lumina care imi imbratiseaza camera.
Fac un dus rapid cu apa calduta, ma spal pe dinti si pe fata si imi fac o cafea, pe ritmuri latino de aceasta data. Imi aprind o tigara si ies pe terasa dibuind o salsa destul de stangace ce-i drept. Trag ultimul fum si ma intorc la cel pe care l-am uitat sub patura. Il sarut pe furis.

- Scumpule, trezeste-te! E o zi minunata!

- Ba tu esti minunata!

- Azi noi hotaram cum va decurge ziua, asa ca ce vrei sa facem?

Nu ar fi frumos sa iti spuna ca esti minunata in loc de buna dimineata, si apoi sa faceti dragoste in ploaie? Asta este doar parerea mea. Voi cum ati continua povestirea? Cum ati vrea sa se incheie ziua? Scrieti voi finalul!

La cat mai multe zile perfecte, dragii me!

marți, 26 aprilie 2011

Cine sunt si ce caut aici?

Sunt singura cu gandurile mele...teoretic. Practic sunt singura si atat, pentru ca nu ma pot gandi la ceva anume. Am inceput sa scriu tocmai pentru a ma provoca la o discutie cu mine insami. Cred ca e momentul sa abordez o tema serioasa cu subconstientul meu.



# Cine sunt eu?

- EU sunt Elena

- EU sunt Acadea



# De ce sunt eu?

- de ce nu?

- pura intamplare



# Cum sunt eu?

- acum, melancolica

- in general, simpatica, apatica, empatica

- uneori, cretina

- rareori, superficiala

- deseori, EU


Sa fie asa simplu? Sa fiu doar suma unor idei punctate intr-o lista online? Naaah...Imposibil!

Nu sunt atat de proasta incat sa dau din ignoranta-n fericire.

Ma tot dezbrac in fata oglinzii si incerc sa privesc dincolo de trup si sticla. Incerc sa ma ridic deauspra mea si sa-mi analizez in tacere fiinta. Veau sa descopar ce imi doresc cu adevarat, vreau sa descopar toate lucrurile acelea care ma definesc... sau care ar trebui sa ma defineasca. Vreau sa-mi dau seama daca traiesc pentru ceva anume. Nu as intelege o existenta vremelnica. Nu as vrea sa consum oxigen fara folos.

Care o fi scopul meu in viata? Care este scopul tuturor sau oricui in viata?

luni, 4 aprilie 2011

69!

Cu ceva timp in urma am primit o noua tema pe baza careia sa scriu. Intr-adevar o idee foarte buna, dar o tema destul de grea.
Asa ca am asteptat ceva timp, am analizat problema si am incercat sa incropesc ceva. Lectura placuta!

Motorasul care pune intreg Universul in miscare este DORINTA. La baza oricaror actiuni (neinsemnate sau majore) sta acest impuls.
Femeia a fost prima fiinta careia i-a fost dat sa incerce si sa traiasca cu adevarat aceasta senzatie.
Ea si-a Dorit marul, l-a luat, a muscat din el si restul e istorie...


In raportul Femeie-Barbat, intotdeauna unul din cei doi va iubi mai mult deci va avea si asteptari mai mari.
Despre asta vom discuta si in acest post.

Care sunt cele 69 de lucruri pe care o femeie si le doreste de la un barbat

Am crezut ca va fi relativ usor dar m-am inselat. Am scris pana intr-un punct apoi m-am blocat pentru ca mi-am dat seama ca este greu sa ai atatea asteptari de la cineva. Prin urmare am apelat si la alte femei si am intregit lista.

Ca sa fie mai simplu voi puncta fiecare idee.

(Acest post reprezinta o generalizare, femeile care nu se regasesc aici fiind adevarate exceptii)



1. ATENTIE - este unul din lucrurile dupa care femeia tanjeste cel mai mult. Si ca sa vedeti ca EA este un paradox: cu cat are parte de ea cu atat se plictiseste mai repede.

2. COMUNICARE - indiferent de zodie, intr-o relatie femeia este cea care pune problema, o dezbate si eventual o si rezolva (evident dupa alte si alte discutii). Aportul barbatului la rezolvare nu este reprezentat decat de aprobari tacite in speranta ca totul are un sfarsit.

3. PUTERE - nu negam ca barbatul este sexul puternic si tare dar, citind cu atetie punctul 2, ajungem la concluzia ca Femeia isi va dori intotdeauna sa detina controlul.

4. SEX DE CALITATE - chiar daca nu vorbesc despre asta, avem certitudinea ca femeile se gandesc la sex la fel de des ca si barbatii si pe baza acestui criteriu isi aleg si partenerii. O femeie se va intreba intotdeauna "Dragule stiu ca de facut faci sex, dar faci bine?"

5. TIMP - am ajuns sa cred ca timpul este cel mai pretios lucru al barbatului iar femeia isi va dori intotdeauna ceea ce barbatul are mai de pret. Daca barbatul isi iubeste banii, atunci femeia ii vrea, daca barbatul isi iubeste catelul atunci femeia il vrea, daca barbatul isi iubeste timpul liber atunci femeia il vrea si pe acela, i-l cere si apoi si-l insuseste.

Acestea sunt, in opinia mea, cele mai importante 5 lucruri pe care o femeie le asteapta de la un barbat. Restul de 64 urmeaza imediat pe scurt.

6. tandrete

7. sensibilitate

8. libertate

9. bani

10. cadouri

11. complimente

12.obedienta

13. aprobare

14. aparitie publica

15. surprize

16. orgasm multiplu

17. pat comun

18. tact

19. mariaj

20. adaptabilitate

21. copii

22. imaginatie

23. rabdare

24. pasiune

25. dragoste

26. dependenta

27. spatiu

28. compasiune

29. reciprocitate

30. educatie

31. masculinitate

32. lux

33. potenta

34. incredere

35. fidelitate

36. respect

37. statut

38. liniste

39. armonie

40. intelegere

41. apreciere

42. devotament

43. divertisment

44. diversitate

45. maturitate

46. dezinvoltura

47. deschidere

48. daruire

49. diplomatie

50. tenacitate

51. curaj

52. noutate

53. calitate

54. complicitate

55. compatibilitate

56. sustinere

57. siguranta

58. naturalete

59. spontaneitate

60. simtul umorului

61. seriozitate

62. luciditate

63. romantism

64. duritate

65. intelectualitate

66. stabilitate

67. protectie

68. complexitate

69. egalitate

Nu cred ca o femeie si-ar dori sa gaseasca atat de multe lucruri intr-un barbat pentru ca nu vad unde ar mai fi provocarea . Exista de asemenea posibilitatea ca asteptarile sa fie mai multe si femeile sa aiba pretentii din ce in ce mai mari, dar tot consider ca atata perfectiune ar fi plictisitoare.
Suntem simpli la origini, dar vom avea mereu tendinta sa ne complicam existenta itr-un fel sau altul.

Omul prost este intr-adevar mai fericit, femeia cu prea multe asteptari este deseori singura iar barbatul cu prea multe calitati este, in cele mai multe cazuri, doar „cel mai bun prieten” .

Concluzia mea personala este urmatoarea: acceptati-i asa cum sunt, iubiti-i pentru ce sunt si nu uitati ca daca cereti de la cineva, trebuie sa si ofereti in aceeasi masura!

Asa ca, dragele mele, le vreti pe toate 69, sau preferati sa lasati numarul asta sa fie ceea ce este, un numar de divertisment?

miercuri, 9 martie 2011

- EL -

Apelativul "FEMEIE" pare ca mi se potriveste ... poate doar mi se pare.


EL nu este decat un strain fermecator. Este o parte din lume care se regaseste in mine si in dormitorul meu.

A venit pe inserate insotit de o sticla de vin. Stia ca licoarea asta ma farmeca din cand in cand asa ca s-a conformat.
Discutiile au curs de la sine. Ma asteptam sa se intample asta, pentru ca stiu ca intuitia feminina nu da gres.
Ce poate fi mai placut decat sa te intretii cu un mascul simpatic si sarmant? Nimic!

Il mai analizasem, dar abia atunci mi-am dat seama ca-mi place cum zambeste. Il asteptam de ceva vreme si in momentul ala era doar al meu.

Ati mai dezbracat vreun barbat? Nu asa, aruncand hainele de pe el ci analizand expresia fetei lui, analizand spasmele care ii invaluie trupul aparent invincibil. Em am facut- o atunci. M-am miscat incet, era ceva ce trebuia savurat. Nu stiu ce atitudine aveam eu, dar EL era genial!
Imi placea barbatul pe care incepeam sa-l descopar, si la propriu si la figurat.

Ma saruta si simteam ca este doar inceputul unei carti. A fost ca un fel de "Cuvant inainte" doar ca fara cuvinte...

Atingeri si mangaieri mai lente sau mai rapide ma faceau sa imi amintesc ca sunt femeie si ca am dreptul sa ma simt astfel.
EL era acolo pentru mine si eu eram acolo pentru EL. Nu sunt sigura ca altceva mai conta.


- Tinere, ai de gand sa-mi profanezi corpul, sau privirea ma inseala?

- Te voi strabate in lun si-n lat, te voi analiza si apoi te voi conduce.

- E cale lunga!

- Dar nu e drum anevoios.



Imi respira spatele, si imi atingea fiecare terminatie nervoasa. Era ca si cum ar fi avut o harta magica a tuturor punctelor sensibile. Atingeri exacte in locuri indecente.

Miscari lascive infierbantau cearsaful si umezeau atmosfera. Se auzea cum respiram la unison si era aproape imposibil sa nu deduci soaptele ce curgeau pe buze. Imi savura sanii si gura si ma impingea de la spate sa fac fel si fel de lucruri. Nu mai stiam cum e sa ai tarie de caracter, dar nici nu ma facea sa par slaba de inger. Doar pacatuiam, ca tot omul secolului XXI.

Eram doi nenorociti care uitau de reguli si puneau trairile lor mai presus de razboaie si univers.

Cream o poveste si ne intrebam care sa fie firul narativ. Ce metaforic, mai nene!


Nu ma lasa sa il uit. Imi tot alearga prin minte si-mi strabate trupul si de la distanta. Ce sa-i fac daca e omniprezent? Certati-l voi!

Pana atunci, imi pun o mana pe sanul stang ca pare-mi-se ca-i mai mare, ma inclin si va urez un intarziat La multi ani doamnelor, domnisoarelor, fetelor, mamelor, bunicilor, matusilor, surorilor, verisoarelor din lume!

vineri, 25 februarie 2011

Doar amintiri...

Sa stii ca mi-e dor.
Da! Mi-e dor de lucrurile marunte din viata de cuplu.



Imi place sa fiu singura, dar am zile in care imi doresc sa trag pe mine o pereche de boxeri si puloverul lui, sa ma bag langa el in pat, sa marai si sa ma alint, sa-mi dea cate o bucatica de ciocolata, sa ma sarute pe frunte, sa ma ia in brate si sa continuam sa ne uitam la film. Apoi doar sa adormim. Oricum ne trezim noaptea ca avem pofta de noi!

Chiar imi lipsesc detaliile care fac diferenta.

Obisnuiam sa gatim impreuna. Sa ne batem cap in cap in bucatarie pentru ca la sfarsit sa stam la masa, Impreuna!

Si dusul sau baile lungi par mai seci, uneori, de cand sunt singura. Candva, el intra in cada si ma lasa sa il spal pe spate. Ma stropea cu apa pana se facea voia lui. Ii placea sa vada cum ma dezbrac in lumina lumanarilor si cum ma strecor langa el lasand apa si spuma sa ne ajunga pana la barbii. Era cald si bine!


Se intampla sa mai sufar, sau sa ma doara! Dar sunt singura acum. Nu o pot trezi noaptea pe prietena mea chiar daca tusesc, vomit sau am cosmaruri. Stiu ca somnul ei e pretios. Dar el simtea. Dadeam patura la o parte sa fug tiptil din pat si el ma diagnostica. Si ca orice doctor veritabil, stia ca mangaierea, imbratisarea si sarutul actioneaza pe post de antibiotc. Imi prescria reteta, ma punea sub supraveghere si ma trata asa cum meritam (sau credeam ca merit): ca pe o printesa! Suna cliseic, stiu, dar chiar eram printesa, printesa lui!


Si sexul, oh da sexul! Asta nu este un detaliu, ci un aspect important in adevaratul sens al cuvantului, dar atitudinea fiecaruia din timpul actului in sine...


Imi place sa fiu singura, dar imi lipseste un EL. Imi lipseste o mana barbateasca, imi lipseste o privire masculina, imi lipseste un zambet putin mai aspru, imi lipseste o tinere de mana...

Voi spuneti ca sunt tanara, ca am timp...
Dar va intreb: ce are daca eu vreau toate astea acum? De ce as putea la 30 si nu as putea la 22?

Iubim si suferim de cand ne nastem. Asta ne arata ca traim cu adevarat.

joi, 24 februarie 2011

Daca sunt bine?

Daca sunt bine? Nu, nu sunt bine!

Paharul continua sa se goleasca si casa asta este prea goala si ea.
Goala sunt si eu, ti-am spus? Sunt goala pe pat si in suflet. Shhh, promit sa ma invelesc daca mi se face frig.

Asa, spuneam ca nu sunt bine. Nu, nu sunt bine!

Imi plang de mila? Da, poate, toti facem asta oricum. Nu imi e rusine sa recunosc. Daca pot sa plang pentru altii, pentru mine de ce nu as face-o? In fine...

Oare ma poate ajuta cineva cu o tigara? Aici nu sunt magazine.

Barbatii din viata mea fac acum parte din vietile altor femei. Sau ceva de genul asta!

Imi place cand nu sunt coerenta. Imi place ca ma prind greu la glumele mele si ma inteleg mai greu si mai rar.
Dar sa revenim la barbatii din viata mea.

Indivizii acestia dezamagesc si dispar. Nu stiu daca ei sunt eroii cuiva, dar in filmul meu ei sunt vanati si pedepsiti la final.

Nu am nevoie de ei des, dar din cand in cand le visez prezenta. Nu am nevoie de sentimentele lor si nici ei de ale mele.

Dar imi incrucisez degetele si imi permit sa visez ca un mascul mai mult sau mai putin alfa se va strecura sub cearsaful meu cand ma astept mai putin.


Daca sunt bine? Nu, nu sunt bine!

Am nevoie de o partida de sex supraomeneasca si de doua- trei patratele de ciocolata... plus tigara de dupa!

Se numeste ca-mi plang de mila?
Probabil, dar daca as tine in mine m-ar auzi cineva?

marți, 22 februarie 2011

Tigara de dupa - I -


De ce continuu sa pacatuiesc cu tine?
Nu m-a lasat sa-mi termin paharul de vin si s-a apucat sa-mi dezgoleasca trupul. Nu m-a lasat sa-mi termin nici tigara. Mi-a stins-o si a spus ca-mi voi aprinde alta dupa.


De ce continuu sa pacatuiesc cu tine?
Zambea inutil si-si baga mana in parul meu. Imi spunea ca-i place felul in care-mi dau ochii peste cap si ca ar trebui sa-mi tin buzele intredeschise mereu... par mai feminina.


De ce continuu sa pacatuiesc cu tine?
M-a impins brutal pe pat si ma analiza de la departare. Stia ca oricum ii simt atingerile din priviri. Nu-mi dadea pace atitudinea lui.


De ce continuu sa pacatuiesc cu tine?
Mi-a adus paharul si s-a asezat langa mine. Nu l-a lasat din mana, ci a inceput sa-si inmoaie degetele in licoare si sa-mi umezeasca gura. Apoi l-a aruncat pe jos. Nu-l deranjeaza mizeria, considera ca se merita.


De ce continuu sa pacatuiesc cu tine?
Pentru ca esti barbat!
Pentru ca esti vis!
Pentru ca esti independent si ma faci sa fiu dependenta!


- Acum umple-mi alt pahar si lasa-ma sa-l beau te rog! Tigara de dupa nu o pot fuma asa, pur si simplu.
- Paharul ti-l umpli singura. Trebuie sa ma odihnesc!
- Esti un nenorocit?
- Probabil, dar oricum nu te pot lasa sa pleci!


De ce continuu sa pacatuiesc cu tine?

Etichete