vineri, 26 august 2011

The Unknown

Sunt iarasi la biroul tatalui meu. Acelasi soare zambeste la fel de dupa perdea, aceeasi senzatie ma incearca asa cum o facea candva. Asa ca sa incerc sa scriu. De ce nu? Oricum asta fac cel mai bine... simt, gandesc si scriu.

Iar plec la drum. Alta calatorie, alta mancare de peste. Iar imi iau ramas bun de la cei dragi si bunica mea iar ma conduce cu ochii in lacrimi pana la usa. Iar imi fac bagajul si iar imi dau seama ca am prea multe.
Cineva ma intreba de ce fac alegerile pe care le fac, ce o sa fac cu viitorul meu, ce planuri am.
Hm, am invatat ca deciziile pe care le iau sunt doar ale mele si ar trebui respectate de ceilalti indiferent de ce am eu de invatat sau de tras din asta. De asemenea, mai stiu si ca nu vreau totul de-a gata. Tot efortul pe care il depun in incercarea de a-mi gasi calea, si tot greul pe care il intampin pe unde ma poarta pasii (sau C.F.R-ul)ma ajuta sa devin un alt om. Un om mai bun poate, un om care sa stie ce are de facut, un om care sa aiba si ceva de povestit dar si ceva de spus.
Nu stiu prea multe despre viitorul meu, dar stiu ca ma imping singura de la spate, stiu ca ma agit si ca ma chinui acum, in prezent, pentru ca intr-o zi sa pot spune cu zambetul pe buze ca sunt OM MARE si ca meritul este al meu.

E mare treaba sa fii mic si sa te vezi cum cresti, sa vada si altii cum cresti.

Nu imi mai e teama sa fac alegeri. Nu imi mai e teama de necunoscut. Stau fata in fata cu ceea ce va sa fie si pot sa afirm cu nonsalanta ca am puterea de a pava usor-usor drumul meu. La ce bun sa fii in varf de la inceput cand stii ca de acolo poti ajunge repede jos? Maretia nu consta in a fi tu sus, maretia consta in a sti cum sa te mentii acolo. Si asta este o lectie pe care o inveti plecand de jos si memorand pasii pe care ii faci astfel incat sa nu uiti ca acolo nu vrei sa te mai intorci.
Greutatile motiveaza omul perspicace si il ajuta in ceea ce ISI construieste.

Drumul catre necunoscut - Poate ca e dificil, poate ca cere timp dar unde ar mai fi farmecul daca as porni pe un drum gata batatorit? Nu as alege o cale dintre cele mai usoare, nu as vrea sa imi insult inteligenta si forta de care da dovada spiritul meu.

Drumul catre necunoscut - Ascultati la mine: voi merge ORIUNDE atata timp cat voi merge pe picioarele mele si voi zbura ORIUNDE atata timp cat am grija de aripile mele!

N.B. : Poate postul acesta nu este stralucit, si poate scrisul meu este din ce in ce mai banal, dar stiti ceva? Greutatea sau complexitatea cuvintelor mele sunt mai putin importante. Ceea ce conteaza cu adevarat este valoarea invataturii sau concluziei de dincolo de cuvinte.

Calatorii placute, dragii mei!

duminică, 7 august 2011

Motive. Calatorie. Eu => Fara titlu

Totul se intampla cu un motiv, spun ei. Si poate ca au dreptate, dar de ce suntem judecati atunci cand nu suntem capabili sa deslusim motivele pentru care simtim, sau actionam intr-un anume fel?
Intreband "de ce" automat si eu astept motive din partea altora, deci, se pare ca nu mai scap de treaba asta.

De ceva vreme ma tot doare sufletul. Si nu pentru ca m-as fi ranit in vreun fel, ci pentru ca nu reusesc sa ma fac inteleasa... sau nu vreau sa ma fac inteleasa. Cred ca doar am vrut sa fiu lasata sa traiesc. Dar oamenii sunt rai fara sa vrea, judeca fara sa vrea, ranesc fara sa vrea. Si ranesc din cauza unor tampenii marunte... iar eu stiu ca lucrurile marunte ar trebui sa ne faca fericiti, nu sa ne faca sa suferim. In fine, cred ca in lumea mea se traieste si se simte altfel.

Am invatat ca nu exista greseli mici ori mari, exista doar greseli. Si greselile exista pentru ca nu toti simtim la fel. In momentul in care ceva te deosebeste cu mult de turma, de multime, ori gresesti ori esti pe'a din-doaselea. Suntem inzestrati cu stupizenie si profitam la maximum de ea. Nu vom sti niciodata sa fim simpli, si atat. Cred ca suntem programati genetic sa suferim, sa ranim, sa uitam, sa avem regrete.
De la zi la zi constientizez si urasc ceea ce, poate, zace in noi.

Nu stiu exact nici de ce sunt trista, nici de ce am sufletul greu, plin... sau, in fine, gol.

SUNT UN HAIDUC AL GENERATIEI MELE si invat sa traiesc cu asta.

Tristetea poate fi constructiva sau distructiva, dar avem totusi capacitatea de a trece peste.

.....................................................

Viata mea de abia incepe si, asa cum a spus si draga mea verisoara mai mare si inteleapta, si greul abia acum incepe.
Sa vedem unde m-o duce toata tarasenia asta.
Nu am avut niciodata lesa, dar ma cam simt incoltita de prezent. Nu sunt atat de slaba sa ma plafonez, dar pentru ca sunt puternica imi permit sa sufar fara sa cunosc MOTIVUL. Cred ca ma calesc si atat.
Cred ca invat despre simtaminte, si nu e usor. De fapt, nimic nu e usor daca ai constiinta.
A plecat trenul. Stau pe locul 44 in calatoria catre viata. Am plans de fata cu necunoscutii de pe celelalte locuri. Parea ca se intreaba de ce. Nu as sti sa le raspund. Nici eu nu cunosc MOTIVUL.

...................................................


Oamenii sunt rai si inversunati. Fericirea nu mai este nici pura nici gratuita. Unii se vand pentru vicii, altii pentru iluzii.
Cine spunea ca o calatorie este usoara, e clar inconstient. Viata nu e atat de simpla, chiar daca trecutul si prezentul ne apartin. Viitorul ne face uneori sa actionam cu stangacie. Iluzia a ce va fi nu ne mai hraneste ci, din pacate, ne mananca din energie.
Da, cum spuneam, oamenii sunt rai, sunt lacomi si nesiguri.
Cred ca cel mai mare defect al nostru, ca oameni, este atitudinea pe care o avem fata de altii, fata de majoritatea, fata de toti exceptandu-ne pe noi. Avem o perceptie unica asupra lumii si a oamenilor. Dar, trist este fapul ca este una gresita : vedem si auzim ce vrem. Adevarul zace ratacit pe undeva.

Ieri stateam pe locul 44 in calatoria catre viata, astazi nu mai stau niciunde.

E trist sa pot observa cu proprii-mi ochi cum zambesc fete schimonosite de atata hainitate. Nimic nu mai pare real inafara de amaraciunea prezentului.
Fiecare isi vede interesul propriu si asa ajung sa desconsidere. Raportul Calitate Umana - Pret nu este nici imbucurator nici nu ajuta. Ca si calitate, umanitatea se scalda in rahat, scuzata fie-mi expresia.

Lasand generalizarile si generalitatile la o parte, ciudat e ca imi dau seama ca inca ma las afectata de malitiozitatea unora.

As vrea doar sa fiu lasata sa traiesc, rogu-va cu ochi senini!
Despre mine, mai multe, mai tarziu.
Acum, traiti voi!

Totul se intampla cu un scop...

Aseara am promis ca postez. Nu am putut. Am vrut, dar nu am putut. Nici acum nu pot posta ceea ce am vrut... dar ceva trebuie sa scriu. Ceva cu care m-am trezit in gand. Ceva la care ma gandesc zilnic. Ceva care cred ca va ajunge sa faca parte din mine si din viata mea....


Calatoria vietii nu se presupune a fi usoara, dar trebuie sa imi amintesc ca nici imposibila nu e.
Acum ceva timp m-am urcat in tren si am plecat. Nu am incercat sa ma indepartez de ceva, am vrut doar sa vad ce ar putea urma pntru mine.
Singurul lucru dificil a fost faptul ca orice calatorie mi se parea prea lunga. Asta nu din cauza ca intr-adevar ar fi fost lunga calatoria ci din cauza faptului ca plecam singura la drum. Dar la urma urmei, o femeie singura este mult mai puternica pentru simplul fapt ca isi apartine.

Cel mai repede am invatat ca nimic nu e ceea ce pare. Oamenii sunt si vor fi din ce in ce mai rai.
Fiecare traim asa cum alegem sa traim. Sfaturile si parerile celor din preajma noastra pot influenta, dar atat. Dumnezeu (oricare ar fi el) este stapan pe destinul nostru, noi il administram asa cum consideram de cuviinta, restul este decor.
Dar daca filmul are un decor prost, atunci nimic nu e in regula.
Eu inca incerc sa imi dau seama cum putem trai, cum putem fi fericiti daca rautatea unora isi face loc in prezentul nostrum. Ignoranta nu ajuta intotdeauna si atunci simtim, atunci incepem sa suferim.

Pornisem la drum gandindu-ma ca sunt si ca ma simt singura. Pornisem la drum simtind cum golul din stomac imi fuge direct in suflet. Cred ca acela a fost momentul in care am inceput sa cred ca va fi ceva mai mult de un job de sezon, am inceput sa cred ca tot ceea ce mi se intampla are o semnificatie anume si un scop bine stabilit.

Litoralul pustiu si marea nervoasa erau tot ce conta. Eu eram si nisip, si soare, si ploaie, si apa sarata, INFINIT. Dimineata eu eram rasaritul si seara apus, ziua eram soare si noaptea luna. Dar eram eu pentru mine. Nu straluceam in universul nimanui.

Treptat, oamenii mi-au demonstrat si amintit ca sunt nepasatori si meschini . Si nu stiu sigur cum merg lucrurile: atunci cand esti fericit, apare ceva care iti umbreste veselia, sau o fi invers… nici nu conteaza, important este ca rautatea altora a fost absobita de el.
Au fost de ajuns cateva minute ca sa imi dau seama ca el insumeaza toate lucrurile de care aveam mare nevoie. Ma gandesc si imi place sa cred ca e mai mult decat chimie, mai mult decat atractie fizica.
Ma gandesc ca el a aparut pt mine la momentul potrivit, si eu am fost acolo cand avea nevoie. Cineva mi-a spus ca nu e un cliseu ce mi s-a intamplat, ci ca, de fapt, asta este frmusetea dragostei : imprevizibilitatea. => am asteptat mult timp pana mi-am castigat dreptul de a pronunta acest cuvant in acest context.

Tu stii cine esti, eu stiu ca citesti, stiu si ca sunt in gandul tau; acum ma adresez tie :poate te gandesti ca termenul de “dragoste” are o greutate prea mare, dar vreau sa te linistesc. Dragostea se naste din lucruri marunte si simple. Trebuie sa fim mandri ca simtim . Ar trebui sa fim onorati ca ne numaram printre persoanele care nu au uitat ca iubirea si frumusetea se simt, nu se canta, nu se scriu, nu se deseneaza, nu se explica…Asadar “dragostea” este ‘al mai nobil si simplu sentiment, greutate ii dam noi prin pasiunea cu care ne gandim unul la celalalt, prin dorinta si prin ceea ce starnim in noi atunci cand ne tinem de mana. M-ai intrebat daca ma poti tine de mana. Da poti sa o faci incepand de acum, dar sa nu-mi dai drumul. Nu stiu daca te tine am nevoie, sau daca tu ai nevoie de mine, nu stiu exact cine esti asa cum nici tu nu stii cine sunt dar ceva imi spune ca trebuie sa aflam. Poate a trebuit sa trec prin tot ca sa te intalnesc pe tine. Poate tu a trebuit sa treci prin ce ai trecut ca sa ma intalnesti pe mine. Sau poate suntem nebuni si e doar un foc de paie care se va stinge de la sine. Tot ce stiu e ca am nevoie de tine in prezentul meu, am nevoie sa te cunosc asa cum meriti si sa ma fac cunoscuta asa cum merit.

Ti-am mai spus, daca s-a intamplat, s-a intamplat cu un scop.

Etichete