duminică, 7 august 2011

Motive. Calatorie. Eu => Fara titlu

Totul se intampla cu un motiv, spun ei. Si poate ca au dreptate, dar de ce suntem judecati atunci cand nu suntem capabili sa deslusim motivele pentru care simtim, sau actionam intr-un anume fel?
Intreband "de ce" automat si eu astept motive din partea altora, deci, se pare ca nu mai scap de treaba asta.

De ceva vreme ma tot doare sufletul. Si nu pentru ca m-as fi ranit in vreun fel, ci pentru ca nu reusesc sa ma fac inteleasa... sau nu vreau sa ma fac inteleasa. Cred ca doar am vrut sa fiu lasata sa traiesc. Dar oamenii sunt rai fara sa vrea, judeca fara sa vrea, ranesc fara sa vrea. Si ranesc din cauza unor tampenii marunte... iar eu stiu ca lucrurile marunte ar trebui sa ne faca fericiti, nu sa ne faca sa suferim. In fine, cred ca in lumea mea se traieste si se simte altfel.

Am invatat ca nu exista greseli mici ori mari, exista doar greseli. Si greselile exista pentru ca nu toti simtim la fel. In momentul in care ceva te deosebeste cu mult de turma, de multime, ori gresesti ori esti pe'a din-doaselea. Suntem inzestrati cu stupizenie si profitam la maximum de ea. Nu vom sti niciodata sa fim simpli, si atat. Cred ca suntem programati genetic sa suferim, sa ranim, sa uitam, sa avem regrete.
De la zi la zi constientizez si urasc ceea ce, poate, zace in noi.

Nu stiu exact nici de ce sunt trista, nici de ce am sufletul greu, plin... sau, in fine, gol.

SUNT UN HAIDUC AL GENERATIEI MELE si invat sa traiesc cu asta.

Tristetea poate fi constructiva sau distructiva, dar avem totusi capacitatea de a trece peste.

.....................................................

Viata mea de abia incepe si, asa cum a spus si draga mea verisoara mai mare si inteleapta, si greul abia acum incepe.
Sa vedem unde m-o duce toata tarasenia asta.
Nu am avut niciodata lesa, dar ma cam simt incoltita de prezent. Nu sunt atat de slaba sa ma plafonez, dar pentru ca sunt puternica imi permit sa sufar fara sa cunosc MOTIVUL. Cred ca ma calesc si atat.
Cred ca invat despre simtaminte, si nu e usor. De fapt, nimic nu e usor daca ai constiinta.
A plecat trenul. Stau pe locul 44 in calatoria catre viata. Am plans de fata cu necunoscutii de pe celelalte locuri. Parea ca se intreaba de ce. Nu as sti sa le raspund. Nici eu nu cunosc MOTIVUL.

...................................................


Oamenii sunt rai si inversunati. Fericirea nu mai este nici pura nici gratuita. Unii se vand pentru vicii, altii pentru iluzii.
Cine spunea ca o calatorie este usoara, e clar inconstient. Viata nu e atat de simpla, chiar daca trecutul si prezentul ne apartin. Viitorul ne face uneori sa actionam cu stangacie. Iluzia a ce va fi nu ne mai hraneste ci, din pacate, ne mananca din energie.
Da, cum spuneam, oamenii sunt rai, sunt lacomi si nesiguri.
Cred ca cel mai mare defect al nostru, ca oameni, este atitudinea pe care o avem fata de altii, fata de majoritatea, fata de toti exceptandu-ne pe noi. Avem o perceptie unica asupra lumii si a oamenilor. Dar, trist este fapul ca este una gresita : vedem si auzim ce vrem. Adevarul zace ratacit pe undeva.

Ieri stateam pe locul 44 in calatoria catre viata, astazi nu mai stau niciunde.

E trist sa pot observa cu proprii-mi ochi cum zambesc fete schimonosite de atata hainitate. Nimic nu mai pare real inafara de amaraciunea prezentului.
Fiecare isi vede interesul propriu si asa ajung sa desconsidere. Raportul Calitate Umana - Pret nu este nici imbucurator nici nu ajuta. Ca si calitate, umanitatea se scalda in rahat, scuzata fie-mi expresia.

Lasand generalizarile si generalitatile la o parte, ciudat e ca imi dau seama ca inca ma las afectata de malitiozitatea unora.

As vrea doar sa fiu lasata sa traiesc, rogu-va cu ochi senini!
Despre mine, mai multe, mai tarziu.
Acum, traiti voi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Etichete