joi, 15 septembrie 2011

Simplu, ori ba?

Iar a trecut ceva vreme de cand nu am mai scris.
Acum 2 saptamani plecam la drum. Azi relatez de la destinatie.

Sunt in Timisoara, la 600 km distanta de casa si de tot ceea ce stiam, la 600 km distanta de iubirea neconditionata a familiei si a prietenilor.
Sa va spun pe scurt povestea mea... pe scurt pentru ca oricum nu e lunga.

Am ajuns in inima Banatului, m-am indragostit pentru a doua oara de iubitul meu, m-am angajat cu forme legale si muncesc in fiecare zi pentru a perfectiona conceptul de a o lua de la 0. Sunt un fel de Gulliver intr-o tara a piticilor. Nu sunt ratacita sau speriata, sunt doar putin aeriana. Dar procesul de cunoastere cere timp si, implicit, rabdare.
E placut sa ai langa tine o persoana pe care sa o poti iubi, respecta, analiza. E si mai placut sa constati la sfarsitul zilei ca o cauti prin pat sa o strangi in brate doar pentru ca-i iubesti atat calitatile cat si defectele.
Recent, am primit observatii din partea celui pe care il iubesc. Mi s-a atras atentia ca gesturile de tandrete si afectiune sunt mai vizibile cand suntem acasa decat atunci cand suntem pe strada sau, in fine, in alta parte.
Initial nu am stiut cum sa reactionez pentru ca din punctul meu de vedere aceasta problema nu era reala. Ceea ce nu stiam era ca, era pe cale sa devina reala.
Au urmat tot soiul de discutii avand ca radacina aceasta nemultumire a partenerului meu si astfel am ajuns aici, scriind despre asta.
Intotdeauna am crezut ca universul indragostitilor este in locul in care acestia convietuiesc. Toate micile sau marile gesturi de afectiune care intretin o relatie se petrec in casa. In spatiul acela comun in care cei doi se regasesc cand se aduna de pe drumuri. Oboseala si greutatile se pierd in camera in care, doi oameni care se iubesc, respira acelasi aer. Strada, cafenelele sau parcurile sunt medii in care omul are gesturi reflex, medii in care dulcegariile palesc oarecum.
Ma aflu intr-un oras nou, oras in care cunosc oameni cat degetele de la o mana (nu ca ar fi ei asa mici, dar numarati atatia sunt) si ma aflu aici pentru a-mi croi un drum alaturi de persoana draga.
In ceea ce ma priveste lucrurile sunt foarte simple: traiesc, iubesc si sunt eu insami. Dar ma lovesc de el ca de un zid, si doare! Ne iubim dar suntem doi oameni diferiti. Libertatea mea de gandire, exprimare, miscare este infinita, dar ingradita oarecum de compromisurile care se fac in cuplu. Asteptarile pe care el le are imi limiteaza posibilitatile de a fi EU. Trebuie sa fiu atenta cum vorbesc, cu cine vorbesc, cum merg, daca il tin de mana, cum ii vorbesc, cum ma exprim, cum ma comport in/inafara casei, etc.
Astea nu sunt doar detalii?
Ba da! Dar sunt detalii pe care el le analizeaza la sange. Sunt detalii care fac diferenta intre noi, sunt detalii care la sfarsitul zilei este posibil sa se transforme in probleme. Este usor sa iubesti. In schimb este greu sa multumesti persoana de langa tine.
Destul! Vreau sa ma cititi si sa ma ajutati.
Stiti ca v-am spus despre cum mi-am luat inima in dinti si am plecat intr-un loc nou, lasand acasa persoane dragi si tot restul lucrurilor pe care le cunosteam cu adevarat.
Ok.
Problema zilei este urmatoarea: Este sau nu logic si firesc sa imi fie dor de oamenii si locurile dragi?
Este sau nu firesc sa am nevoie de timp de acomodare?
Este sau nu firesc sa am stari contradictorii sau sa am momente de melancolie?
Este sau nu firesc sa am nevoie de intelegere?
El imi spune ca ar trebui sa ma multumesc doar cu el, ca nu e normal sa am stari de genul acesta, ca nu poate sa ma inteleaga. Un "fin" psiholog se pare ca ii da si dreptate. Unde se pierde simplitatea?
In toate cacaturile astea!
Stiti, cred ca uneori capacitatea cuiva de a intelege si de a sprijini face diferenta. Capacitatea de a intelege si respecta trairile celuilalt da viata, intretine si intareste o relatie.
Dar eu am vorbit destul... Va las pe voi acum.

4 comentarii:

  1. Draga mea, este logic sa iti lipseasca ceea ce iti oferea siguranta si dragoste neconditionata, este firesc sa iti fie dor de acasa. Este atat de uman si normal sa ai nevoie de o perioada de adaptare la o situatie noua, locuri noi, oameni noi, gandire noua. Firescul iubirii nu acopera raspunsul la toate intrebarile. Va trebuie o perioada in care sa va puteti cunoaste reactiile unuia fata de celalalt, sa puteti ajunge sa descifrati cu usurinta o simpla expresie faciala... Un milion de lucruri marunte care fac diferenta intre ce stiati si ce nu stiati. Dar cum te stiu o fata curajoasa, o perfectionista, sunt convinsa ca vei gasi repede calea spre linistea care inca iti lipseste... Cand vor dispare, pe rand, toate semnele de intrebare pe care le ai acum. Pune la socoteala si faptul ca ai instincte bune.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cine este categoric nu poate fi tolerant. Nu se poate adapta, nu se poate bucura, nu poate intelege omul de langa el si tot ceea ce-l inconjoara. Fiecare partener are trairile sale, emotiile sale, bucuriile si tristetile inerente, iar toate astea trebuie impartasite. Pentru cunoasterea reciproca de care aveti nevoie la inceput, pentru increderea unul in celalalt, pentru dezvoltarea armonioasa a cuplului pe care ati hotarat de comun acord sa-l formati. Daca te izbesti de tacere cand te deschizi in fata lui, e semn ca ceva nu-i convine. Daca te izbesti de reprosuri, e semn clar de intoleranta si imaturitate sentimentala. Hotararea de a continua este a TA si numai a ta, in functie de raspunsurile pe care cu sinceritate ti le vei da: iti prieste relatia sau te simti ingradita langa omul pe care spui ca-l iubesti?...

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga mea, nimic nu-i simplu pe lumea asta... Am sa-ti povestesc ceva, poate ai mai auzit asta de la mine. Atunci cand am simtit ca omul de langa mine este, intr-adevar jumatatea (nu jumatatea ci intregul meu), a fost momentul in care mi-am dat seama ca langa el pot sa fiu EU. Fara jocuri, fra teatru, fara false mascarade fata de ceilalti... Eram pentru prima oara in viata, eu.
    Stiu ca sunteti la inceput si inca nu ati avut timpul fizic necesar sa va cunoasteti mai bine. Ti-ai asumat un risc mergand dupa cineva de care nu stiai aproape nimic. Insa eu am incredere ca tot ceea ce-am vorbit in anii ce-au trecut, iti va fi un bun punct de plecare daca ajungi in fata unui blocaj. Si mai am incredere in tine, ca vei sti sa alegi ce-i mai bun si ca nu vei face compromisuri mai mari decat te lasa propria constiinta s-o faci...

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Sonia: Multumesc si, asa cum am si scris, pentru mine lucrurile sunt destul de simple...iubesti si iti permiti sa fii tu insuti asa cum si tu, la randul tau,vei face la fel: te vei lasa iubit si vei permite omului de langa tine sa fie el insusi, cu bune si rele, cu bucurii si tristeti, cu temeri sau curaj, etc.


    @ kolector: Este greu sa imi pun inrebarile astea dupa asa un scurt timp si este si mai greu sa raspund la ele. Si asta nu pentru ca nu as fi destul de curajoasa, ci pentru ca am impresia ca timpul acordat cunoasterii este prea scurt. Cred ca mai gasesc toleranta pentru ca imi doresc sa il cunosc cu adevarat pe omul de langa mine. Dar daca imaturitatea sentimentala este o caracteristca,o trasatura pe care el o expune fara retineri,atunci imi voi pune INTREBAREA!

    @ Moniciu: "Ti-ai asumat un risc mergand dupa cineva de care nu stiai aproape nimic. Insa eu am incredere ca tot ceea ce-am vorbit in anii ce-au trecut, iti va fi un bun punct de plecare daca ajungi in fata unui blocaj. Si mai am incredere in tine, ca vei sti sa alegi ce-i mai bun si ca nu vei face compromisuri mai mari decat te lasa propria constiinta s-o faci... " - Da, mi-am asumat un risc.Acum insa, ma uit in jur si imi dau seama ca trebuia sa ajung aici.Indiferent ca relatia va fi asa cum imi doresc sau nu, simt ca aici trebuia sa ajung intr-un final. Intr-adevar, am venit pentru un om, pentru EL,mi-am dovedit mie ca pot intelege, ca pot iubi, ca pot avea dorinta de a face ceva, de a lupta pentru cineva/ceva, ca pot avea curaj, ca nu mi-e teama de necunoscut si ca de acum, pot fi pusa in fata oricarei situatii, pentru ca voi sti sa dau piept si sa fac ceea ce imi propun. Da, omul din viata mea e o bucata din mine, dar daca nu ajunge sa ma inteleaga, sa-mi respecte credintele, personalitatea si felul de a fi, atunci ma pot "opera". Nu, nu voi face niciodata un compromis mai mare decat ma lasa propria constiinta...

    Va iubesc!

    RăspundețiȘtergere

Etichete