joi, 27 octombrie 2011

Intr-o mare de curve

Ce trista este soarta barbatului contemporan!
Este un biet nenorocit care traieste cum poate, cum prinde... si uneori poate cum isi asterne.
Barbatul are o utilitate relativa, acum. Nu se stie exact la ce foloseste. De ce sa se stie, la ce bun?

Barbatul zilelor noastre se plange de femei.
Barbatul zilelor noastre afirma ca el ar intelege daca ar fi ceva de inteles.
Barbatul zilelor noastre e un etern pustan pubertin cu cosuri multe pe nas si frunte pentru ca nu cauta in DEX definitia termenului "maturizare".
Barbatul zilelor noastre sufera pentru ca se implica prea mult, de prea multe ori.
Barbatul zilelor noastre este brav, darz si sincer graitor.
Barbatul zilelor noastre are capacitati nespuse... si nestiute.
Barbatul zilelor noastre iubeste.
Barbatul zilelor noastre.... nu, nu mai am nicio idee.

Nu obisnuiesc sa mint atat de mult intr-un singur post!

Auzeam recent cum barbatul zilelor noastre isi plangea de mila ca toate femeile sunt curve!
Psst... femeile sunt curve pentru ca voi le transformati in curve!
In general, femeile sunt doar femei.

Dintr-o mare de curve, salut barbatul care mai stie sa fie barbat!

vineri, 21 octombrie 2011

Realitate paralela - Iluzoriu

Ploua.
Afara ploua.
Afara ploua puternic.

Pamantul inspira si expira la unison cu mine. Emotiile pe care mi le transmite natura ma transforma.
Vad peste tot locul masinarii de mare tonaj. Sunt suspendate si se balanseaza dispretuitor pentru a ma ameninta.
- Dar eu nu am facut nimic! le tip indignata. Nu imi mai e frica, nu astazi!
Imi descretesc fruntea si le intorc spatele in timp ce ma indrept spre alte si alte zari schilodite emotional de oameni care nu isi merita soarta.
Natia nu mai pulseaza valoare in venele nimanui din pacate.

Si merg, si merg si admir cladiri uriase care exagereaza: mananca prea mult si cresc prea repede. Se hranesc doar cu suflete => oameni dispar dar, nu va temeti, sunt cladiri peste to' locul! Va scuip, ba!

Si-i dau tot inainte. Pe o straduta ma intampina un monstru deghizat in maimuta. Zice ca-l cheama Printu' si ca daca ma scoate la o cafea poate ne-o si tragem ca, na, asa se face acum. Ma dezgusta asorteul sau si aleg sa il ignor. In capul meu inca se mai citesc carti si barbatii fac curte femeilor care vor casa cu gardut alb la intrare.

O miscare gresita ma arunca in gura leoaicelor deghizate-n antilope. Tarfe deghizate-n femei cu principii trag de mine sa ma descoasa. Cica operatiile nu dau bine si taieturile de pe suflet nu mai sunt fashion, fata! De fapt sufletul in sine sa dispara! Sexul nu trece pe acolo, chiria costa mult, asa ca la ce sa-l mai tin? Ha! Ce tampite absurde sunt domnitele astea cu iz de sperma! Nici muntele ala de bulendre aruncate-n van peste tot nu le va ajuta niciodata cu nimic... nu vor putea acoperi trupurile lor murdare si rusinea pe care o simt eu privindu-le.
- Imi faceti greata! Ati auzit? Toate vreti sa fiti curve, toate vedeti femeia ca pe materie prima! Permiteti-mi sa vomit pe trotuarul vostru!
Si le vad venind in fuga spre mine gata, gata sa faca parada la arderea mea pe rug. Cica propovaduiesc erezie.

Si dispar din peisajul lor, aterizand elegant intr-un fotoliu uriaaaaaas. Aici sunt martorul principal in mai multe procese de furt si manipulare, procesele fiind in plina desfasurare. Asa ca, ma asez confortabil si stau atenta. Draci in costume elegante baga maini in buzunare, in genti, in conturi, in oameni si sterg tot. Tin gura deschisa in timp ce nici macar nu se uita in urma sa vada ce prapad au lasat. Nu doar sterg, ei sug de asemenea. Sunt indignata si ma sperie! Cu cat incerc sa ii opresc cu atat ma afund mai tare in fotoliul asta nenorocit, si ma tot duc, neputincioasa, in gol.

In golul asta, cadavre de copii mici plutesc pe langa mine. Sunt mici, mici si tristi. Sunt morti, dar vii pentru mine. Nu ii cunosc dar ii stiu pe toti. Le stiu cazul, le stiu durerea, le vorbesc pana si limba. Sunt copii carora nu li s-a dat voie sa iasa in lume, copii facuti si ignorati, copii pentru care isteria parintilor a fost fatala, copii fara noroc. Sunt nevinovati!!!! - - Ma aude cineva???

Vocile au spus ca mi-ar prinde bine ceva timp liber. Au spus ca am probleme comportamentale si ca, poate, o vacanta m-ar ajuta.
M-au trimis intr-un parc de distractii. Peste tot sunt pancarte si bannere de mari dimensiuni, viu colorate. Toate ma anunta ca voi petrece grozav timpul si ca pot sa aleg dintr-o gama variata de activitati: crime spontane, violuri, incendieri, batai, prostitutie, etc. si totul G R A A A A T I S !!

- Asta nu e lumea meaaaaaa!!!! Eliberati-ma pentru ca eu oricum sunt libera!


Am picat in fund, in hal de praf. Plangand ma uit in jur.
Nu mai e nimic.
E praf!
E un crematoriu in aer liber. A ars tot. Au ars ei tot!!!
Stau si ma tavalesc de durere in pulbere de omenire.

Ploua!
Afara ploua!
Afara ploua tare!
Nu e un lucru rau, imi spala mie chipul si voua pacatele.
Dumnezeu (ala care sau asa cum o fi el) sa va ierte!

duminică, 16 octombrie 2011

Apostol Marcu: Error!

Intotdeauna m-am intrebat de unde vine ranchiuna. De unde apare incordarea si distantarea?
Este ciudat sa vezi cum o persoana se poate detasa, fara niciun fel de probleme, de persoane dragi.
Prietenia este relativa, dar importanta.
Astazi m-am lovit de ce ma temeam mai tare in ultimul timp. M-am lovit de vocea rece si dispretuitoare a celui mai vechi prieten al meu. Si atunci mi-am dat seama. Sunt dispensabila! Un simplu "Alo", folosit cu intonatia potrivita, te poate face sa realizezi cat de putin ai ajuns sa contezi. O pauza in discurs te poate face sa iti dai seama de faptul ca telefonul tau probabil deranjeaza, pentru simplul fapt ca nu mai exista subiecte comune sau macar interes pentru inceperea unei conversatii banale.
Bun, apelul meu nu a dus la nimic concret, decat la o balbaiala penibila din partea mea, si la aproximativ 1 minut irosit de persoana de la "capatul celalalt al firului". Dupa ce am inchis, gafaind ca dupa un maraton, m-am intins in pat si am inceput sa ma intreb in ce consta de fapt prietenia.

Presupune sa fii dragut, sa ajuti, sa asculti, sa vorbesti, sa respecti, sa indrumi, sa sfatuiesti, sa induri, etc?
Dar cine stabileste parametrii prieteniei? Cine pune limite si cine ingradeste ceea ce se intampla intr-o prietenie? Ei bine, nu am nici cea mai vaga idee! Tot ceea ce stiu e ca la un moment dat se sfarseste. Da, oamenii se pot detasa! Da, oamenii se pot lipsi de prezenta ta chiar daca 20 de ani ai fost/a fost acolo! Da, oamenii fac asta!
Am citit destul de mult pana acum, dar mai devreme mi-am dat seama ca nu am citit despre relatia asta care uneste doua sau mai multe persoane. Si cum nu era asta momentul potrivit pentru a ma apuca de devorat cine stie ce studiu sau tratat pe aceasta tema, am facut ceea ce face omul secolului XXI: "google it!". Am gasit tot felul de definitii si absurditati, dar trei citate mi-au atras cu adevarat atentia.

Strasnica mea prietenie care a depasit furtuni si alte obstacole in timp, s-a sfarsit tragic in urma cu aproximativ 3 luni. Legatura inca exista. Dar e ciudat sa fii ruda cu o persoana care nu iti mai este prieten. Da, luam masa de Craciun impreuna, dar cafeaua o bem la mese diferite => situatie ciudata si delicata din punctul meu de vedere. Nu am vorbit niciodata despre asta de cand s-a terminat. Dar simteam ca asta este momentul. Initial, intentionam sa scriu o scrisoare. Si apoi am vazut urmatorul citat :
"Nu prea stiu de ce-ti scriu. Simt ca am mare nevoie de o prietenie careia sa-i incredintez nimicurile ce mi se intampla. Poate ca-mi scriu chiar mie. – Antoine de Saint Exupery". Da, mai mult ca sigur imi scriu chiar mie. Dar, stii si tu, asta ajuta.
Apoi m-a frapat altceva :
"Prietenia nu rezista nici in jigniri, nici in infrangeri. Ea moare. – Titu Maiorescu".
Tipul asta chiar stia ce spune! Prietenia MOARE cu toate ca nu e palpabila. Cum si cand imi dau seama ca a murit? Cand nu mi se mai raspunde dragut la telefon, cand trimit mesaje la care nu primesc raspuns, cand sunt ignorata? Daca este intr-adevar asa, atunci va invit, cu parere de rau, la funeralii, weekendul viitor. Sau, in fine, in oricare alta zi.
Am stabilit si treaba asta cu disparitia prematura a sentimentului nobil care se presupune ca poate lega persoane pentru totdeauna. Totdeaunul meu e aici, acum sa inteleg ca sunt vaduva? Vaduva, nevaduva, incerc sa stabilesc cauzele decesului. Renunt la literatura, si ma transform in propriul meu legist.
Momentul: acum aproximativ trei luni
Cauza: neintelegere, cauzatoare de moarte
Vinovat: aparent, subsemnata
Ok, asta nu ma ajuta cu nimic, pentru ca tot nu pricep nimic. Tot ceea ce stiu este ca vreau sa fac ceva sa schimb situatia, si nu mi se acorda ocazia. Asta inseamna ca nu mai sunt dorita, nu? Presupun ca insistentele mele sunt pe cat de inutile, pe atat de enervante, asa ca aici e Ramas Bun-ul.
"Nimic, niciodata, nu va inlocui pe camaradul pierdut. Caci nu pot fi creati vechi camarazi." – Antoine de Saint Exupery
Nu, draga mea, nimic, niciodata nu te va inlocui. Dar tot nenea asta mai spune si ca nu are niciun sens sa cersesti prietenia.
Asa ca, eu parchez aici, cobor din masina, si am grija sa-i dau foc.
Nu stiu daca asta ajuta, dar poate macar me incalzeste cu ceva. (Get it?, foc, incalzit..hehe!)
Si, poate pentru tine a fost/ este usor; pentru mine, NU! De cate ori iti vei aminti de mine, sau daca se va intampla sa imi duci dorul, oricata ranchiuna ai simti cand iti vine numele meu in cap, aminteste-ti ce spun acum ca fiind un citat tipic mie in noptile de King Chicken :
Apostol Luca, oricat de suparata ai fi si oricate greseli am face,e posibil sa ajungem toti in Iad. Nu ar fi dragut sa mergem impreuna macar?
Anyway, postul asta nu stiu daca isi are rostul, dar ce naiba?
Noapte bunaaaaa!

Etichete