duminică, 16 octombrie 2011

Apostol Marcu: Error!

Intotdeauna m-am intrebat de unde vine ranchiuna. De unde apare incordarea si distantarea?
Este ciudat sa vezi cum o persoana se poate detasa, fara niciun fel de probleme, de persoane dragi.
Prietenia este relativa, dar importanta.
Astazi m-am lovit de ce ma temeam mai tare in ultimul timp. M-am lovit de vocea rece si dispretuitoare a celui mai vechi prieten al meu. Si atunci mi-am dat seama. Sunt dispensabila! Un simplu "Alo", folosit cu intonatia potrivita, te poate face sa realizezi cat de putin ai ajuns sa contezi. O pauza in discurs te poate face sa iti dai seama de faptul ca telefonul tau probabil deranjeaza, pentru simplul fapt ca nu mai exista subiecte comune sau macar interes pentru inceperea unei conversatii banale.
Bun, apelul meu nu a dus la nimic concret, decat la o balbaiala penibila din partea mea, si la aproximativ 1 minut irosit de persoana de la "capatul celalalt al firului". Dupa ce am inchis, gafaind ca dupa un maraton, m-am intins in pat si am inceput sa ma intreb in ce consta de fapt prietenia.

Presupune sa fii dragut, sa ajuti, sa asculti, sa vorbesti, sa respecti, sa indrumi, sa sfatuiesti, sa induri, etc?
Dar cine stabileste parametrii prieteniei? Cine pune limite si cine ingradeste ceea ce se intampla intr-o prietenie? Ei bine, nu am nici cea mai vaga idee! Tot ceea ce stiu e ca la un moment dat se sfarseste. Da, oamenii se pot detasa! Da, oamenii se pot lipsi de prezenta ta chiar daca 20 de ani ai fost/a fost acolo! Da, oamenii fac asta!
Am citit destul de mult pana acum, dar mai devreme mi-am dat seama ca nu am citit despre relatia asta care uneste doua sau mai multe persoane. Si cum nu era asta momentul potrivit pentru a ma apuca de devorat cine stie ce studiu sau tratat pe aceasta tema, am facut ceea ce face omul secolului XXI: "google it!". Am gasit tot felul de definitii si absurditati, dar trei citate mi-au atras cu adevarat atentia.

Strasnica mea prietenie care a depasit furtuni si alte obstacole in timp, s-a sfarsit tragic in urma cu aproximativ 3 luni. Legatura inca exista. Dar e ciudat sa fii ruda cu o persoana care nu iti mai este prieten. Da, luam masa de Craciun impreuna, dar cafeaua o bem la mese diferite => situatie ciudata si delicata din punctul meu de vedere. Nu am vorbit niciodata despre asta de cand s-a terminat. Dar simteam ca asta este momentul. Initial, intentionam sa scriu o scrisoare. Si apoi am vazut urmatorul citat :
"Nu prea stiu de ce-ti scriu. Simt ca am mare nevoie de o prietenie careia sa-i incredintez nimicurile ce mi se intampla. Poate ca-mi scriu chiar mie. – Antoine de Saint Exupery". Da, mai mult ca sigur imi scriu chiar mie. Dar, stii si tu, asta ajuta.
Apoi m-a frapat altceva :
"Prietenia nu rezista nici in jigniri, nici in infrangeri. Ea moare. – Titu Maiorescu".
Tipul asta chiar stia ce spune! Prietenia MOARE cu toate ca nu e palpabila. Cum si cand imi dau seama ca a murit? Cand nu mi se mai raspunde dragut la telefon, cand trimit mesaje la care nu primesc raspuns, cand sunt ignorata? Daca este intr-adevar asa, atunci va invit, cu parere de rau, la funeralii, weekendul viitor. Sau, in fine, in oricare alta zi.
Am stabilit si treaba asta cu disparitia prematura a sentimentului nobil care se presupune ca poate lega persoane pentru totdeauna. Totdeaunul meu e aici, acum sa inteleg ca sunt vaduva? Vaduva, nevaduva, incerc sa stabilesc cauzele decesului. Renunt la literatura, si ma transform in propriul meu legist.
Momentul: acum aproximativ trei luni
Cauza: neintelegere, cauzatoare de moarte
Vinovat: aparent, subsemnata
Ok, asta nu ma ajuta cu nimic, pentru ca tot nu pricep nimic. Tot ceea ce stiu este ca vreau sa fac ceva sa schimb situatia, si nu mi se acorda ocazia. Asta inseamna ca nu mai sunt dorita, nu? Presupun ca insistentele mele sunt pe cat de inutile, pe atat de enervante, asa ca aici e Ramas Bun-ul.
"Nimic, niciodata, nu va inlocui pe camaradul pierdut. Caci nu pot fi creati vechi camarazi." – Antoine de Saint Exupery
Nu, draga mea, nimic, niciodata nu te va inlocui. Dar tot nenea asta mai spune si ca nu are niciun sens sa cersesti prietenia.
Asa ca, eu parchez aici, cobor din masina, si am grija sa-i dau foc.
Nu stiu daca asta ajuta, dar poate macar me incalzeste cu ceva. (Get it?, foc, incalzit..hehe!)
Si, poate pentru tine a fost/ este usor; pentru mine, NU! De cate ori iti vei aminti de mine, sau daca se va intampla sa imi duci dorul, oricata ranchiuna ai simti cand iti vine numele meu in cap, aminteste-ti ce spun acum ca fiind un citat tipic mie in noptile de King Chicken :
Apostol Luca, oricat de suparata ai fi si oricate greseli am face,e posibil sa ajungem toti in Iad. Nu ar fi dragut sa mergem impreuna macar?
Anyway, postul asta nu stiu daca isi are rostul, dar ce naiba?
Noapte bunaaaaa!

2 comentarii:

  1. cauza.. prea evaziva. mai gandeste-te

    RăspundețiȘtergere
  2. Hm, bun atunci, sa se dezbata! Am fost acuzata ca mint, pentru ca nu m-am plans atunci cand mi-a fost greu, si am preferat sa infrunt o situatie delicata de una singura, in loc sa cer ajutorul. Asta ma face inger decazut din drepturi? Mi s-a reprosat de asemenea ca nu ma gandesc la viitorul meu, cand, de fapt, ma gandesc la el zilnic. De asta iau decizii, bune sau rele, corecte sau gresite, pentru ca am nevoie sa invat eu pe pielea mea. Da, poate a fost o decizie gresita sa nu cer ajutorul cand probabil aveam nevoie, dar sunt oameni care se ascund cand sunt vulnerabili. Ok, pledez vinovat, am luat o decizie proasta, dar nu am mintit. M-am intors acasa, mi-am povestit pataniile si mi-am invatat lectia. Dar asta nu inseamna ca viitorul meu nu se concretizeaza, sau ca nu am stiut sa ma descurc. Tuturor ne este dat sa trecem prin anumite situatii si sa infruntam anumite lucruri, dar asta nu ne face nici slabi, nici mincinosi si nici nu ne priveaza de dreptul de alegere. Daca apoi se trage linie, si suntem judecati, asta este altceva. Concluzia este, nu spun ca am procedat corect, dar judecata nu se face pe pamant!
    Daca si acum cauza este evaziva, inseamna ca dupa ce, 3 luni mi-am stors creierii incercand sa inteleg ceva, tot nu s-a facut lumina pentru mine. Si in plus, cel fara de greseala sa arunce primul piatra! Eu ma retrag din discutia pe tema aceasta, pentru ca nici nu imi face placere, nici nu am intentia sa mai comentez altceva. Timpul trece prea repede, si ranchiuna sau teama de greselile din trecut nu ma ajuta sa merg mai departe, si nici macar sa dorm bine in prezent..Asa ca, o zi buna, si o toamna la fel de frumoasa ca a mea doresc tuturor! Va iubesc, si imi este dor de acasa!

    RăspundețiȘtergere

Etichete