miercuri, 7 noiembrie 2012

Nenăscutul mamii...

Încă de luni, prima oră, am dat peste tot felul de știri cu și despre copii. Povești mai mult sau mai puțin tragice, povești care mi-au dat de gândit, care m-au scormonit bine de tot acolo înăuntru și care m-au lăsat în aer...metaforic vorbind, bineînțeles.
Realizez acum că starea de tristețe declanșată de toate matinalurile de rahat de la teveu nu a trecut. Trebuie să dau afară...

Nenăscutul mamii,

Vreau să știi de la începutul neînceput că mă gândesc la tine zilnic. Mă gândesc la ochii și mânuțele tale firave, mă gândesc la aroma nevinovăției tale, mă gândesc la cum te vei fi desprins de acolo din mine, la cum vei crește mare.
Nu e moment să nu mi te doresc, nu e oră în care să nu îți aud bătăile inimii chiar dacă încă nu ai prins contur, formă, viață. Simt că trăiești prin mine orișicum.
Trebui să recunosc: nu m-am așteptat vreodată să vină ziua în care să simt nevoia de a redacta o astfel de scrisorică, dar acum că e aici, nu știu cum să-mi podidesc lacrimile pentru a mă întoarce la vârsta mea, la activitățile tipice vârstei mele. Asta pentru că mi-ar fi dor să mă gândesc la tine.
Nu știu ce presupune un copil, nu știu de câtă tărie este nevoie, dar știu că te aștept pentru oricând te vei hotărî să vii.
Știu că am fost un copil ciufut cu rezultate bune la învățătură, un copil nici prea prea, nici foarte foarte. Mi-ar plăcea să mă regăsesc în tine ca și cum aș lua-o de la capăt.
Știu că voi stârni tot soiul de reacții pentru că nimeni nu se așteaptă, dar...
Nu ești aici și totuși îmi dai forță. Nu ești aici dar fiecare mișcare, fiecare gest pe care îl fac, fiecare decizie pe care o iau, sunt întreprinse cu gândul la tine.
Alții își vând copiii, eu m-aș vinde pe mine pentru tine.
Vorbeam astăzi cu un drag prieten,( îl vei cunoaște după ce te vei fi născut și crescut)...care îmi spunea că e greu e să știi ce îți dorești, ușor e să pui în practică.
Acum știu măcar un lucru pe care îl vreau: să îmi încălzesc buzele uscate de nesomn, să îți ating cu teamă fiecare părticica moale a trupușorului tău, să zâmbesc involuntar în timp ce o fac, să simt că îmi aparții, să te iubesc mai presus de legi pământești ori divine, să mă lupt pentru tine, să îți dau mai departe din ce mi-au dat toți ai mei și atunci când mă simt căzută să știu că trebuie să te fac din mogâldeață mică, om mare...așa cum oi putea.
Nu am multe aici pe pământ. Nu am niciun apartament pe numele meu, nu am mașină, nu am nici măcar un televizor. Tot ce am e credința că, atunci când vei fi aici să citești rândurile mele, vei fi destul de mare încât să înțelegi că toate lucrurile bune din lumea asta, vor fi căpătat sens când te voi fi ținut la piept.
Vei vedea că oamenii sunt răi. Și se înrăiesc pe zi ce trece. Dar vei învăța că iubirea asta pură te duce departe de tot ce te sperie, te duce atât de departe încât să poți visa în pace, să poți trăi în liniște. Eu te voi învăța!

Dar mă întorc la ale mele acum... Mă întorc la muncă și școală, mă întorc la chirie și prieteni, mă întorc la patul gol în care cândva vei dormi, mă întorc la speranța că îți voi găsi un tată cu gene bune, pentru că meriți să moștenești tot ce-i mai bun, mă întorc la realitatea în care trăiesc.

Nu vreau să fiu nevoită să explic ce simt, nu vreau să fiu judecată în vreun fel pentru că vreau altfel față de cum vreți voi. Vreau să respectați momentul ăsta sensibil, să închideți ochii, și să vă gândiți la propriile voastre dorințe.

PS: Nu sunt însărcinată!
PS2:Nu intentionez să rămân însărcinată!

miercuri, 12 septembrie 2012

Bărbați la feminin - pe înțelesul tuturor ; White flag principle

Vă izbiți de un paravan de cuvinte și atunci orgoliul masculin trece în apărare.
Ca niște atleți iscusiți formulați tot soiul de opinii bazate pe niște concluzii subiective care nu au nicio legătură cu realitatea.
Voi flutura steagul alb de pace și voi face o analiză pe textul meu, gândindu-mă că poate așa veți renunța la ceea ce vă macină acolo înăuntrul vostru, și veți deschide ochii cu adevărat. 

"O mare parte din bărbații contemporani sunt afectați, fără să își dea seama, de sindromul premenstrual. Nu este o chestie de câteva zile, nu este ceva pasager ci poate fi privit mai degrabă ca un soi de afecțiune. Putem să o punem pe seama poluării sau a internetului, nici nu contează.Bărbatul secolului XXI este un ciufut din născare, un ciufut care își neagă condiția." - E adevărat că aici începe să vă macine faptul că vi se pune la îndoială masculinitatea? Că aici începe calvarul lecturării acestui post? Ei bine, dragilor, nu e deloc așa. Aici începe discuția despre pretențiile pe care bărbatul modern le pretinde, despre sensibilitatea care îi este caracteristică dar pe care nu o afișează, sensibilitate care presupune extra-atenție în ceea ce privește alegerile pe care le face in materie de femei. 
Cuvantul ciufut a fost folosit cu următoarea definiție regăsită în  DEX '98 (1998) CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj.s. m. și f. (Înv)= 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt. 


"Bărbatul secolului XXI se poate îndrăgosti și de 100 de ori pe zi, poate face sex până la epuizare, se poate distra și poate bea până la inconștiență, poate alinta, se poate preface, poate minți, poate răni, poate cânta, poate conduce, poate face cumpărături, poate fi cum sau cine vrea el să fie, dar nu poate iubi.
Nu spun că masculul nu este atent sau afectuos spun doar că este incapabil să dezvolte ceea ce simte astfel încât să își lege sufletul de al altcuiva.
Relațiile nu mai sunt relații cu adevărat și treptat se pierde din valoarea sincerității și coabitării." - Bărbatul secolului XXI se poate îndrăgosti de 100 de ori pe zi pentru că și femeia secolului XXI își permite să se îndrăgostească de câte ori vrea. Emanciparea a oferit femeilor și bărbaților oportunitatea de a face sex și de a bea cot la cot până la epuizare. Faptul că vorbesc în acel post doar despre bărbați nu înseamnă că femeile sunt scutite de mai mult sau mai puțin aceeași soartă. Secolul în care trăim oferă tuturor infinite ocazii să se manifeste după bunul plac, să experimenteze, să trăiasca superficial sau nu, și așa mai departe. Nu mai suntem îngrădiți de părerea celor din jur pentru că nu ne mai pasă și astfel ajungem să alegem calea cea mai ușoară și anume, să ne complacem în tot felul de relații pasagere, în tot felul de situații care să ne țină la distanță de o posibilă suferință. Superficialitatea bărbatului (ca și cea a femeii ) vine din teamă, nu e nimic rușinos în asta!
Dar toate acestea duc către "Relațiile nu mai sunt relații cu adevărat și treptat se pierde din valoarea sincerității și coabitării."

N.B.: Faptul că în postul inițial am vorbit doar despre bărbat nu s-a vrut a fi o jignire. Dar pentru că nu ați știut să citiți, să interpretați, să vedeți cu adevărat, v-ați activat scutul de apărare și ați început să aruncați cuvinte inutile care nu fac nimic altceva decât să poarte în spinare dovada faptului că nu știți cum să reacționați, nu știți cum să fiți obiectivi... Dar, să continuăm!

"Femeia are și ea doza sa de nebunie incurabilă de care el se lovește mereu, dar femeia urmează cursul firesc al vieții, se atașează, se implică, iubește, dă naștere, și tot așa. Asta îi complică viața dar îi dă un plus de culoare și aromă.
În ceea ce îl privește pe bărbat, lucrurile sunt mult mai simple. Vă pot prezenta un scenariu:

 Îi urmărești mimica pe furiș? O privești când zâmbește lăsând la o parte întreg decorul? Îți trec fluturi prin stomac când o atingi, când o mângâi, când o săruți? Nu e a ta dar e mereu acolo pt tine? Te lași alintat ca un băiețandru? O strângi în brațe ca pe cea mai prețioasă făptură? Îți împarți timpul cu ea cu plăcere? Te trezești ziua că te gândești la ea din când în când 
fără vreo explicație? Ți se face dor? Tresari de câte ori
îți mușcă buza? Începi să crezi că te-ai vedea lângă ea? Atunci e serioasă treaba deci ar fi cazul să comiți un căcat ca să fii sigur că ea rămâne în aer fără posibilitatea de a mai da curs sentimentelor astfel încât teama ta de a te atașa să rămână pură teorie și să nu te afli vreodată în situația de a suferi, de a avea obligații, de a iubi or something. Mai pe scurt: fugi cât te țin picioarele dar ai grijă să lași o urmă pe drum pentru ca atunci când roata se va invârti, să știi cum să ajungi înapoi în punctul din care ai plecat fără să te chinui prea mult."
 - Ce e neadevărat în asta? Femeia e isterică și ușor paranoică din naștere, femeia are multe slăbiciuni pentru că este foarte greu să fie mereu puternică, dar femeia își permite să se îndrăgostească pentru că își asumă cu mai multă ușurință riscul de a fi rănită. Majoritatea bărbaților preferă să nu ajungă într-o astfel de situație așa că își suprimă sentimentele în momentul în care acestea par a-i da târcoale. Atât de simplu! Asta nu înseamnă că bărbatul nu va ajunge niciodată în relația aceea care îi va da sau nu bătăi de cap și asta ar fi trebuit să se înțeleagă din construcția: "Mai pe scurt: fugi cât te țin picioarele dar ai grijă să lași o urmă pe drum pentru ca atunci când roata se va invârti, să știi cum să ajungi înapoi în punctul din care ai plecat fără să te chinui prea mult."

"În doi timpi și trei mișcări bărbatului îi iese trucul ăl mai complicat, și anume, să dea peste cap un întreg univers și apoi să dispară...ca măgarul în ceață." - Ăăăh, da! Bărbatul fuge așa cum și femeia fuge. Fug de sentimente sau de responsabilități, nici nu contează. Întotdeauna unul din ei va fugi pentru că așa e dat într-o relație: unul iubește mai mult, unul mai puțin, unul ține cu dinții în timp ce altul rănește. Nu e nimic nefiresc în asta. Este legea junglei pe care toți o aplicăm și pe care trebuie să învățați să v-o asumați.

"Bărbatul nu mai este bărbat. Trăim în secolul în care femeia are boașe și bărbatul e pe stop 12 luni pe an.
Bărbatul nu mai știe să salveze dar a învățat să fugă, bărbatul nu mai știe să comunice pentru că a învățat că e mai simplu să tacă."  -  Da! Chiar voi, bărbații, ne amintiți acest lucru, over and over again. Femeia are coaie, asta nu înseamnă că le și afișează. Coaiele sunt pe cât de metaforă pe atât o stare de spirit. Este un compliment pentru bărbat să înțeleagă că femeia are boașe atunci când preia un set de calități de la bărbat cum ar fi duritatea, forța, orgoliul, respectul și multe altele. Dar bărbatul care nu știe să citească cu adevărat s-a poticnit la câteva cuvinte vulgare. În fine! Da, așa cum spuneam, femeia are boașe pentru că învață de la bărbat, și bărbatul e pe stop, pentru că indiferent că se arată sau nu, el are tendința de a resimți orice fel de experiență pe care o trăiește, introspecția funcționează la el, își acordă lui atenție chiar dacă parte din atenția lui nu se revarsă și asupra femeii. Pe scurt: femeia acordă toată atenția bărbatului, în timp ce bărbatul își folosește toată atenția pentru a se analiza pe sine. Nu există aspect negativ în niciuna din situații!

"Problema e că atunci când rezervele futaiului or seca, ei se vor zbate pe mal ca peștii pe uscat."  -  Iată și cea mai dezbătută idee din textul meu! Repetați-vă acum în cap la ce vă gândiți când citiți această frază. Să vă spun acum la ce mă refeream eu? Mă refeream exact la acel moment în care bărbatul va realiza ca futaiul în sine nu îi ține de cald. Mă refeream la momentul în care își va da seama că are nevoie de mai mult. Și ce? Nu vă veți zbate ca peștii pe uscat? Ba da! Pentru ca veți iubi și voi, vă veți da interesul și poate veți suferi în ultimă instanță. În orice relație ajungem la un punct în care ne zbatem cu toții ca peștii pe uscat, fie că suntem femei fie că suntem bărbați.

"Pentru bărbații și băieții care citesc asta și încă refuză să accepte adevărul : cu cât mai repede, cu atât mai bine!"  -  E evident că nu își mai are rostul din moment ce majoritatea ați interpretat greșit. Regret până și faptul că am fost nevoită să realizez această notă de lămurire. A fost ca și cum aș fi încercat să ma disculp de ceva. Și nu am de ce. Dar nici nu aș fi vrut să rămâneți cu atâta ranchiun[ în voi.

Sper ca măcar acum să citiți cu adevărat. Sper ca măcar acum să înțelegeți ideea și să reveniți la sentimente mai bune. Postul meu nu a fost creat ca o jignire adusă bărbatului, a fost doar un text - observație. A fost ca și cum aș fi repetat cu voce tare tot ceea ce gândeam în acel moment. Păcat că nu ați putut observa și voi alături de mine!

joi, 6 septembrie 2012

Bărbați la feminin

Femeile sunt la menstruație câteva zile pe lună. Nimic mai adevărat și natural!
Este știut și faptul că ele, sunt mult mai sensibilie sau acide în acea perioadă. Ceva legat de hormoni le face să fie așa...sau ceva de genul.

Ideea pe care vreau să o expun totuși, este cu totul alta.
O mare parte din bărbații contemporani sunt afectați, fără să își dea seama, de sindromul premenstrual. Nu este o chestie de câteva zile, nu este ceva pasager ci poate fi privit mai degrabă ca un soi de afecțiune. Putem să o punem pe seama poluării sau a internetului, nici nu contează. 

Bărbatul secolului XXI este un ciufut din născare, un ciufut care își neagă condiția.
Bărbatul secolului XXI se poate îndrăgosti și de 100 de ori pe zi, poate face sex până la epuizare, se poate distra și poate bea până la inconștiență, poate alinta, se poate preface, poate minți, poate răni, poate cânta, poate conduce, poate face cumpărături, poate fi cum sau cine vrea el să fie, dar nu poate iubi.
Nu spun că masculul nu este atent sau afectuos spun doar că este incapabil să dezvolte ceea ce simte astfel încât să își lege sufletul de al altcuiva.
Relațiile nu mai sunt relații cu adevărat și treptat se pierde din valoarea sincerității și coabitării.
Femeia are și ea doza sa de nebunie incurabilă de care el se lovește mereu, dar femeia urmează cursul firesc al vieții, se atașează, se implică, iubește, dă naștere, și tot așa. Asta îi complică viața dar îi dă un plus de culoare și aromă.
În ceea ce îl privește pe bărbat, lucrurile sunt mult mai simple. Vă pot prezenta un scenariu:

 Îi urmărești mimica pe furiș? O privești când zâmbește lăsând la o parte întreg decorul? Îți trec fluturi prin stomac când o atingi, când o mângâi, când o săruți? Nu e a ta dar e mereu acolo pt tine? Te lași alintat ca un băiețandru? O strângi în brațe ca pe cea mai prețioasă făptură? Îți împarți timpul cu ea cu plăcere? Te trezești ziua că te gândești la ea din când în când 
fără vreo explicație? Ți se face dor? Tresari de câte ori
îți mușcă buza? Începi să crezi că te-ai vedea lângă ea? Atunci e serioasă treaba deci ar fi cazul să comiți un căcat ca să fii sigur că ea rămâne în aer fără posibilitatea de a mai da curs sentimentelor astfel încât teama ta de a te atașa să rămână pură teorie și să nu te afli vreodată în situația de a suferi, de a avea obligații, de a iubi or something. Mai pe scurt: fugi cât te țin picioarele dar ai grijă să lași o urmă pe drum pentru ca atunci când roata se va invârti, să știi cum să ajungi înapoi în punctul din care ai plecat fără să te chinui prea mult.


În doi timpi și trei mișcări bărbatului îi iese trucul ăl mai complicat, și anume, să dea peste cap un întreg univers și apoi să dispară...ca măgarul în ceață.
Bărbatul nu mai este bărbat. Trăim în secolul în care femeia are boașe și bărbatul e pe stop 12 luni pe an.
Bărbatul nu mai știe să salveze dar a învățat să fugă, bărbatul nu mai știe să comunice pentru că a învățat că e mai simplu să tacă.

Problema e că atunci când rezervele futaiului or seca, ei se vor zbate pe mal ca peștii pe uscat.

Pentru toate doamnele și domnișoarele care mă citesc și se întreabă de ce încă sunt singure : Nu sunteți singure, voi faceți cât 10, cât 20, cât 30, voi sunteți și femei cu forme pline și bărbați cu coaie mari, sunteți și mame și tați, sunteți și flori fragile și piloni de bază.

Pentru bărbații și băieții care citesc asta și încă refuză să accepte adevărul : cu cât mai repede, cu atât mai bine!

luni, 3 septembrie 2012

Long live the king!

Nu am o explicaţie pentru ce îmi faci, pentru cum zâmbeşti, cum îţi dregi vocea sau pentru cum dormi gol lângă mine o dată la ceva timp.
Nu am explicaţie pentru multe lucruri în general, dar tu şi bagajul emoţional pe care îl târâi după tine îmi daţi mari bătăi de cap.

Eşti ca un erou de benzi desenate a cărui menire este să mă salveze de la a avea aşteptări de la alţi bărbaţi.
Eşti puternic, dur şi asta te face să fii sexy, pentru că aşa sunt toţi eroii de benzi desenate.
Au părul şi zâmbetul perfect, au atingerea clară chiar şi în toiul nopţii şi întotdeauna ştiu ce să spună .

Eşti eroul meu personal şi tu nici nu ştii asta!

Mă aşez pe genunchi şi încep să te citesc plecând de la ceafă. Îţi aflu istoria pe măsură ce cobor cu limba pe spatele tău. Învăţ să îţi învăţ trupul ca pe o hartă. Găsesc fel de fel de locaţii ce mă fascinează, ajung în locuri în care nu multă lume ajunge şi am privilegiul ca pentru câteva ore să te dezbrac de carapacea aceea creată pentru a te ţine la distanţă.

Te mângâi şi înghit în sec privind cum tresari pe măsură ce imaginaţia ta se zbate pentru autonomie.
Te prind de părul tău perfect şi trag pentru că un bărbat dur trebuie tratat cu duritate.
Îţi ascult răsuflarea care mă ghidează şi într-o limbă necunoscută îmi dictează ce să fac mai departe.
Chimia dintre doi oameni este sfântă. Ea este elementul de legătură atunci când personajele nu îşi găsesc cuvintele.


Îmi înfing unghiile în carnea ta pentru că toată povestea asta este sfâşietoare.
Te întorci brusc şi intri în rolul super eroului, aşa cum era de aşteptat.
Ştii unde şi când să atingi, mă săruţi şi mă faci să tremur.
Nici tu nu reuşeşti să îmi umpli golul acela din stomac, care se creează ori de câte ori îţi lipeşti palmele de trupul meu.
Suntem un tablou viu, suntem rupţi dintr-o imagine perfectă şi lăsaţi pe pământ pentru a surprinde oamenii cu pasiunea şi trăirile noastre: tu eroul cel de toate zilele şi eu tânăra vulnerabilă care ajunge să se îndrăgostească iremediabil de salvatorul său. Uite aşa ia naştere drama unei iubiri imposibile, dramă încununată totuşi de dependenţă fizică şi detaşare spirituală.

Ştii că ai voie să intri aşa că nu mai baţi la uşă.
Ca într-un acces de furie, intri grăbit şi reuşeşti să îmi pui un zâmbet păcătos pe chip.
Toate lucrurile bune şi frumoase dor la un anumit moment dat, aşa că te las să duci la bun sfârşit tot dansul ăsta supranatural.
Îmi dai părul de pe frunte şi continui să mă săruţi în neştire.
Mă cuprinzi ca şi cum viaţa mi-ar depinde de îmbrăţişarea ta . 
Secretul reprezentaţiei noastre este că aceasta nu are sfârşit. 
Apogeul este atins cu zâmbetul pe buze şi răsuflare sacadată, dar coregrafia asta nu are încheiere.

Da, sunt victima fragilă care are nevoie să fie salvată la nesfârşit de tine! Nu sunt neputincioasă, dar nu vreau să renunţ la serviciile tale!
Şi nu lua acest înscris ca pe o materializare a relaţiei de complicitate ce ne uneşte, nu lua toată asta ca pe o certificare a unor sentimente, ia-o ca atare: o poveste pentru poesteritate, o poveste care să ne facă nepoţii să tresară, o poveste care să demonstreze că percepţiile extrasenzoriale există şi deseori duc la o astfel de desfăşurare de forţe.
Suntem oameni dar nu suntem neapărat umani.
Eu scriu despre tine, personajul pe care îl citesc în mintea mea, nu scriu despre tine cel care îşi duce în spinare crucea, scriu despre omul care se transformă în ceva mai mult decât special de câte ori îmi păşeşte pragul casei.
Nu ştiu cum sunt celelalte femei din viaţa ta, dar în universul nostru temporar şi atemporal, eşti eroul rege şi vei fi tratat ca atare.

Long live the king!

duminică, 12 august 2012

Pe-un picior de plai, pe-o gură de...Facebook


De multe ori mă trezesc stând în fața laptopului privind în gol.
Nu am înțeles niciodată când și de ce apar stările astea de apatie, nu am înțeles niciodată tristețea spontană.
Cert este că astea sunt momentele în care nu mai găsesc rostul multor lucruri care mă înconjoară și fac parte din rutina mea zilnică.

Astăzi resimt și experimentez pentru a mia oară inutilitatea facebookului în umila mea existență.
Am parte din când în când de polemică sau discuții pe fond politic sau universal, văd la liber ce se mai întâmplă în viața oamenilor din a căror viață eu nu mai fac parte, mai găsesc piese sau fotografii interesante și din ce în ce mai des dau peste statusuri plagiate care debordează de disperare și falsă inteligență.
Azi, facebookul meu arată, mai mult ca niciodată, ca un adevărat recycle bin.
Azi toată lumea a aruncat la gunoi ghilimele, ambalaje frumoase dar folosite, gramatica, pretinsul bun simț și nu  în cele din urmă, realitatea.
Azi văd scânduri cu buze umflate artificial care suflă în fund pachețelelor de mușchiuleț de porci, azi văd forme rubensiene mândre și aventuroase dar uitate într-un colț de contextul social, azi văd sclipiri emoționale aruncate-n jungla asta odioasă și puse la bătaie pentru cine nu merită.
Văd mesaje lipsite de substanță în loc de adevărați Feți-Frumoți și texte fără pic de logică în loc de un simplu și tradițional "Îmi placi!", văd femei care adoră să fie adorate prin cuvinte goale sub fotografii și mai goale, și văd bărbați care își fac harem pentru că au de unde alege cu ușurință în materie de ușurință.

Aș vrea să cred că va fi un caz singular și că de mâine voi putea relua drumul pe o traiectorie superficială astfel încât să nu fiu nevoită să mai casc ochii în așteptare de ceva măreț, superior nouă.
Mi-ar plăcea să descopăr, oare, ca sunt o nesuferită cu câteva kilograme în plus care nu dă doi bani pe alții și pe ceea ce se întâmplă în jurul ei?
Cred că mi-ar fi greață de mine dacă s-ar întâmpla asta.
Așa că, back again la toată treaba asta cu privit în gol în fața laptopului, așteptând momentul în care ceva bun va ieși din spațiul ăsta virtual.

P.S. : Poate credeți că sunt ipocrită scriind despre toate acestea, dar vă asigur că nu e așa. Spiritul meu e mai liber decât spațiul online și depășește barierele traficului la internet alocat în abonament.

P.S.2: Îmi cer scuze pentru eventualele greșeli din text dar îmi este lene să îl corectez.

vineri, 20 iulie 2012

Plai momentan Băsescian... și-un nume de Traian

Îmi crește inima când văd cum pe fundal se înalță păpușoiul mai mare decât poarta și grâul se usucă mai aurit decât gura bine-grăitorului.
Îmi zburdă privirea în curțile gospodarilor moldoveni, pentru că aștia întotdeauna
s-au fălit cu munca lor de-o viață.
Mi-i drag să simt cum se-așterne praful pe talpile care poartă sandalele astea de București pe aleile satului nemțean.
Și zâmbesc cu luare de seamă la salutul fiecărui trecător, că aici la noi așa-i din moși, strămoși că doar nu ne-o durea gura d-un "Bună zîua!".

Țăranul contemporan se întâlnește doar pe alocuri cu ăl' de-odinioară, dar se respectă grozav. Ăștia noi respectă memoria ălora trecuți, și ăia trecuți îi îndeamnă din mormânt pe ăștia de-acu.
Țăranul nu-i neapărat agricultor sau necitit, așa cum nu-i regulă dacă țăranul să ia prima dușcă din țuică sau din vin.
Dar țăranul trăiește cu adevărat și nu-i prost!
Ca să înțelegeți: eu sunt moldoveancă născută la oraș și plimbată pe la țară. Îmi iau puterea din puterea ălora care-și muncesc pământul cu sudoarea frunții și cu mâna goală, îmi iau curajul din curajul oamenilor care stau sub alea 40 de grade plus și sapă sau cosesc pentru bunul mers al lucrurilor. Respect pamântul din care ne tragem cu toții și în care cu toții ajungem!
Și nu scriu toate astea pentru ca vai, ce plină de melancolie aș fi!
Scriu asta pentru ca de o săptămână sunt aici, la țară, în provincie așa cum voi, neprovincialilor, ați îndrăzni să spuneți!
Sunt aici unde bărbații au nasul roșu mai tot timpul și femeile obrajii arși.
Și uitându-mă astăzi la ei am realizat niște lucruri.
Eu nu vă îndemn să votați cu unu ori cu altul.
Eu nici măcar nu vă îndemn să întreprindeți o acțiune.
Eu vă spun doar atât: mi-e rușine de rușinea lor, de aroganța și răutatea lor, de nepăsarea și jignirile lor.
Și când spun "lor", da, mă refer la toți politicienii ăia care nu ar trebui să aibă curajul să privească un bătrân în ochi, la toate mimozele care țineau pe mână o poșetă de valoarea unui transplant de ficat sau măduvă, în timp ce mângâiau pe creștet un bolnav, la omul ăla, în special, care cu atâta tupeu, a sugerat țăranului să mai pună mâna la muncă.
Să pună mâna la muncă, pentru că el veghea!
Putoarea aia de om își bate joc și pe ultima sută de metri.
Eu pe ultima sută de metri, vreau să-i adresez un mesaj deschis acestui domn Băsescu.

Fostule președinte al meu,

Eu ma numesc Elena! Sunt prea tânără să fi văzut ce-ți putea pielea în tinerețile mata, sunt prea tânără să pot fi revoluționar din '89 dar nu sunt prea tânără să iau atitudine acum! Nu sunt prea tânără să te trag la răspundere pentru neputința bătrânilor noștri, nu sunt prea tânără să te acuz de durerea, disconfortul și greutatea la care ai supus atâtea familii. Nu sunt prea tânără să încerc să te desprind de cotidian și să te arunc în lagărele întunecate ale minții fiecarui român chinuit.
Și nu spun că unii sunt mai buni ca alții, nu spun că răul se vindecă peste noapte dar știu că am dreptul să te contest și să te judec, am dreptul să te vreau și să te văd pedepsit!
Și nu vorbesc acum din diferite interese politice, vorbesc din calitatea mea de cetățean al țării mele, mă aflu în aceeași poziție în care mă aflam și când i-am scris domnului Boc.
Mă aflu aici plină de indignare și sațietate, cerându-ți ție, Băsescu Traian, o dzbatere deschisă și un proces de conștiință!



Neamt, 20.07.2012










Imaginile au fost preluate de AICI!

joi, 5 iulie 2012

Ajutați-o pe LOLLIPOP!

Tocmai am terminat munca pe ziua de azi.
Dupa câteva ore de vizite amicale, discușii, emisiuni tv, politica pură, dogme, idei, citate, parafrazări, expuneri, demiteri, propuneri de suspendare, am în sfârșit ceva timp doar pentru mine.
Cu instrumentul muncii pe brațe m-am mutat fericită în noul meu dormitor outdoor în căutarea relaxării.
Și pare că nu vine de nicăieri.
Și nu, de vină nu e politica lor de doi bani, nu e nici extenuarea psihică datorată faptului că, în calitate de cetățean al țării mele, asist la un scandal care scoate la înaintare oameni politici de tot felul.

-- Așa cum am spus zilele trecute, pe scena politică se va mai dansa ceva timp. It's murder on the dancefloor!--

De vină pentru starea mea sunt chiar eu.

Noi suntem cei care ne băgăm sau ne scoatem din rahat, așa cum doar noi putem influența cu adevărat trăirile de peste zi.
Știu asta, doar că e mai greu cu pusul în practică.
Scriu toate astea după multe ore de nesomn, după multe zile de cădere fizică, după multe procese de conștiință.

Sunt doar eu cu mine sub cerul liber și încă sunt încordată.
E același sentiment pe care îl avem la o primă întâlnire care se dovedește a fi eșuată din primele 5 min.
Tocmai am făcut cunoștință cu mine și deja m-aș trimite acasă... și nu într-o manieră elegantă, demnă de o domnișoară cu bun gust.
De ce?
Pentru că ceva lipsește.
Poate fi figura masculină care să completeze cealaltă jumătate de pat, poate fi lipsa paharului de vin care înroșește orice final de zi, poate fi faptul ca nu pot scrie mai mult de o pagină, două de proză, poate fi faptul că tot îmi pierd imaginația pe margini de drum și uit să o mai chem acasă, poate fi dorul de familie, poate fi faptul că mă simt blocată undeva.
Unde anume, nu am nicio idee!

Cert este că încerc zilnic să îmi regăsesc glasul care m-a adus la câștigarea titulaturii de "licențiată în personalitate".

E una dintre puținele dăți când fac un astfel de apel dar, ce spuneți, voi cei care mai rătăciți pe aici din când în când, mă puteți ajuta? :)

sâmbătă, 16 iunie 2012

Vise la scară largă

Nu știu când a început totul.
Nu știu când am deschis ochii cu adevărat.
Știu doar că era ceață.
Eu sunt E. și e de ajuns.

Totul se pierde odată cu fumul din țigara pe care mă chinui să o sting de ceva vreme. Dar asta nu înseamnă că dispare cu adevărat.
El nu poate să dispară în același timp cu jetul de apă rece care îmi curge pe față.
El este o nălucă, atâta tot.
Nu există cu adevărat decât în imaginația mea și da, mă mulțumesc cu atât.

Îmi adulmec aroma și totuși nu miros a mine.
Ceva e diferit... E episodic, dar diferit. Nu e nimic rău în asta.
El își lasă amprenta chiar dacă nu știe să fie cu adevărat acolo...aici.
Mă mângâie de la distanță și îmi suportă sforăitul pentru că înțelege implicațiile verbului "a fi".
Depărtez geamul de ramă dar nu îl pun să își ia adio. Ar fi prea dureros.
Sting lumina de veghe dar nu o las să piară cu adevărat.

Îmi pune mâna pe sâni și știe unde trebuie să insiste ca să mă facă să gem.
Insistă la gât pentru că știe că doar așa poate să ajungă la inimă.
Respir greu și pieptul îmi vibrează de câte ori el deschide gura.
Mă privește și mă pierde când încep să mă ating cu durere.
Dragostea nu ar trebui să doară?

Întredeschid buzele și clipesc rar... din ce în ce mai rar.
Îmi plimb limba de jur împrejurul gurii pentru că aerul e rar aici sus pe unde mă poartă individul ăsta.

Ăștia mă ceartă și îmi reproșează că nu îl cunosc destul de bine.
El mă ceartă pentru că trăiește cu impresia că niciodată nu voi înțelege.
Ei nu pricep că știu destule. Destule cât să înghit tot aerul pe care el îl dă afară.
Ei nu pricep că eu visez doar atunci când vreau cu adevărat!

luni, 4 iunie 2012

Herăstrăul cel de toate weekendurile

Cred că toți bucureștenii sunt familiarizați cu nebunia unei plimbări, sâmbăta, în Parcul Herăstrău.
Cu toate acestea, nu pot să nu scriu despre ce m-a măcinat astăzi.

Pentru că a fost o duminică frumoasă și călduroasă, am decis împreună cu prietena mea să ieșim la o înghețată. Pentru că stăm doar la câteva minute de cel mai mare parc din București, am spus că e rost și de o plimbare.
Dar mare ți-e grădina, Doamne... și deloc exclusivistă!
Te întâmpină la porți cozi uriașe de mașini care ba te-ar călca, ba te-ar lăsa să treci liniștit.
Treci de primul hop, cel cu mașinile, ca de obstacolele din Super Mario, și pășești încrezător crezând că plimbarea în sine îți va aduce alinarea.
Nu e cazul să vă amintesc că nici măcar Mario nu scăpa așa ușor, why should we?
Niciodată nu am fost mai scârbită de semenii mei dar, azi, mi-a fost dat să văd specimene din cele mai felurite și aurite la gură. Și nu, nu spun asta ca pe un compliment.
Este imposibil să mergi agale pe alei pentru că involuntar nimerești să mergi la pas pe lângă un grup care să se lege de fundul tău, de sânii prietenei tale sau de vulvele amândurora. Indivizii care umblă liberi pe străzi descoperă distracția chiar și acolo unde nu e: în anatomia pură.
Păcatul meu și al prietenei mele a fost acela că ne luasem și înghețatele mult visate. De ce păcat? Pentru că au intrat cu greu văzând tot ceea ce ne înconjura => păcat de bunătatea aia care ajungea greu în stomăcelele noastre.
Am căutat să scăpăm cât mai repede de acolo, dar aglomerația făcea acest lucru aproape imposibil.
A fost ca un vis urât din care îmi mai amintesc doar murmurul Ramonei care repeta faptul că nu mai are ce căuta acolo în weekenduri și teama mea ca nu cumva să ne pricopsim cu vreun compliment inutil și deloc binevenit.
Plimbarea noastră de duminică s-a transformat într-o reală bătălie cu forțele naturii.



Concluzia serii este: dacă alegeți Herăstrăul ca destinație oficială de sfârșit de săptămână, dacă nu suportați aglomerația și gălăgia, dacă nu înghițiți glumele proaste și cu iz de prostituție intelectuală, dacă nu doriți ca pruncii să învețe cuvinte normale dar nelalocul lor pentru vârsta fragedă (pizdă, pulă, lindic și diminutivele sale, precum și alte construcții frazeologice care să conțină aceste cuvinte)... atunci înarmați-vă cu răbdare și căutați din timp un plan al Parcului. nu de alta, dar vă asigur că vă veți dori să scăpați repede și fără victime!

Până weekendul viitor, vă salut și vă îndrum către locații mai mici și mai liniștite.

marți, 29 mai 2012

Take a look... back

Am vorbit în seara asta cu o prietenă veche.
Am discutat ca și cum timpul nu ar fi trecut prea repede pentru noi, ca și cum poveștile nespuse sunt doar cuvinte de legătură pentru anii în care am tăcut.
Una peste alta și fără să zăbovesc prea mult asupra relației în sine, vreau sa aduc în prim plan obiectul postării mele de azi.

DORUL ȘI EMOȚIA REGĂSIRII

V-ați gândit vreodată la toate lucrurile și persoanele care vă lipsesc? Ați făcut vreodată suma dorurilor voastre? Ați închis ochii în ultimul timp resimțind goluri?
Dacă ați facut asta, atunci sigur veți fi încântați să aflați ce am descoperit în această noapte.

Nu se compară cu nimic sentimentul pe care îl ai când dai peste jucăria din copilărie, când recitești din poveștile de odinioară, când te privești în poze prăfuite, când faci o revizie a trăirilor adolescenței, când afli că primul tău iubit se căsătorește, când vezi colege care acum au copilași sau când brusc te trezești vorbind cu prieteni sau amici de a căror existență nu te-ai mai ciocnit de ani.
Emoția regăsirii este puternică indiferent de situație și vibrează în tine pe frecvențe înalte, indiferent că tu vrei asta sau nu. Nu râde, cititorule, pentru că sigur te-ai regăsit la un moment dat zâmbind fără vrere sau suspinând mocnit tete-a-tete cu amintirile.

Bun, bun...trecând repede și peste asta, alta e descoperirea în fapt.
Comoara găsită, îmi lasă de înțeles că oricât de adâncă-i supărarea, oricât de lung e drumul, oricât de trecută e vremea, REGĂSIREA se petrece oricum  fără să țină cont de factorii exteriori, fără să țină cont chiar și de noi, posesorii ei de drept.
Ea se întâmplă pur și simplu, pe nesimțite chiar, se întâmplă pentru ca așa este scris într-un regulament fictiv. REGĂSIREA nu e întâmplătoare, e doar imprevizibilă; REGĂSIREA nu e imposibilă, doar așteaptă momentul potrivit pentru a se petrece.
Iar momentul acela e atunci când noi uităm cine suntem.
Când ne pierdem cu firea și memoria nu ne mai ajută, când ne trezim în fel și fel de ipostaze în viață când realizăm că nimic nu mai e la fel și că asta nu e neapărat de bine... atunci REGĂSIM... pe noi și tot ceea ce ne completează: acțiuni, oameni, lucruri, ganduri, etc.
Nu am putea fi niciodată întregi cu adevărat dacă o dată la ceva timp nu ne-am rătăci spre a ne descoperi cu adevărat mai târziu. Nu am fi niciodată cu adevărat întregi dacă nu am accepta că am pierdut câte ceva pe drum spre a ne călăuzi pașii mai târziu (un fel de Hansel si Gretel pe cât de adulți pe atât de imaturi). Nu am fi noi înșine dacă nu ne-am permite ca la un moment dat să ne întoarcem la ceea și la cei ce ne fac să ne simțim în siguranță.

Totul se veștejește la un moment dat. Totul se usucă și moare. Există "toturi" care și dispar fără motiv.
Dar doar pentru a renaște... pentru a reveni, pentru a completa un ciclu, pentru ca noi să regăsim, să redescoperim.

Gândiți-vă la toate aceste lucruri de câte ori vă spălați pe dinți, gândiți-vă la asta de câte ori vă surprindeți în fața monitorului calculatorului, gândiți-vă la asta de câte ori întreprindeți acțiuni care necesită un minim de efort. Alea sunt momentele în care ceea ce contează cu aevărat prinde contur!
Așa că permiteți-vă luxul de a face mici analize in momente deloc cheie ale zilei, pentru a rămâne în strânsă legătură cu ceea ce se întâmplă înăuntrul universului vostru personal.
Lăsați mereu ceva în urmă după care să vă întoarceți, pentru că nu poți niciodată să mergi înainte dacă nu știi cum e să mergi înapoi, pentru că întotdeauna e mai simplu să privești înainte atunci când ai la ce să privești înapoi. Și apropo, întorsul din drum... iese din discuție! :)

Eu vă urez o seară minunată, un somn dulce și o dimineață care să vă întâmpine cu dorința de a vă întoarce la ceea ce vă face să fiți fericiți!


luni, 9 aprilie 2012

Fa-o fericita!

O ai.
Şi nu-ţi cere multe. Vrea să îi atingi capul când se lasă pe pieptul tău. Vrea să îi spui poveşti fără prea multe cuvinte. Vrea să se simtă protejată pentru că oricât de puternică ar fi, e fragilă. Vrea să o săruţi când se aşteaptă mai puţin şi să râzi la surprizele şi glumele ei. Vrea să fii fericit prin ea. Că doar de asta o ai!

Fii propriul său erou, fii când prinţ, când zmeu. Joacă-te cu imaginţia şi simţurile ei. Fii rău dar fii şi bun, fii bărbat dar mai prefă-te copil din când în când. Învaţă să o dezbraci doar dacă eşti dispus să-i dai cămaşa ta apoi, dezbrac-o cu adevărat doar dacă eşti conştient de ceea ce reprezintă trupul ăla din faţa ta.
Nu fi idiot şi învaţă să te cunoşti lângă ea, pentru că niciun bărbat nu e cu adevărat bărbat până nu întâlneşte femeia care il intriga.

Ele nu sunt atât de complicate, sunteţi voi prea comozi. Aşa că mai trageţi cu ochiul la ea şi la grimasele de zi cu zi, mai analizati-i gura când v-o dă la sărutat şi nu uitaţi să o priviţi când doarme. Chiar dacă sforăie, chiar dacă doarme cu gura deschisă si chiar dacă vorbeşte în somn, atunci îţi dai seama daca e a ta sau nu. Dacă o vezi frumoasă şi în cele mai intime şi vulnerabile ipostaze ale ei, nu o mai lăsa să plece, nu o lăsa să se trezească niciodată cu adevărat.

Dacă se strânge carnea pe tine de câte ori te ia de mână, dacă sexul încă te surprinde, dacă poţi respira liber, dacă te amuză când e nervoasă fără motiv, dacă încă îţi place să o ciufuleşti şi să-i dai motiv să facă duş din nou, dacă te pune pe gânduri de câte ori te fixează cu privirea, dacă uiţi din când în când că te completează, dacă-i simţi lipsa atunci când pleacă, înseamnă că ştii că e acolo.

De câte ori o vezi tolănită în pat, de câte ori vine cu prea multe sacoşe de la cumpărături, de câte ori te cicăleşte, de câte ori are impresia că ea ştie mai bine, de câte ori se încruntă si râde în acelaşi timp, de câte ori găteşte mai bine sau mai rău, de câte ori mai dă cu bâta-n baltă, de câte ori se îmbracă pe fugă după ce te-a dezbracat, de câte ori t trezeşti tot lângă ea, adu-ţi aminte că e a ta şi fă-o fericită!



sâmbătă, 31 martie 2012

Zau? Sau decefemeilesunttratatesuperficialcandvinevorbadesex

Daca tot nu am somn, daca tot nu am mai postat, am zis sa-mi incerc norocul de data asta. Poate, cine stie?

Ma tot gandeam azi la problemele de proasta comunicare dintre doua persoane care se plac, sau dintre doua persoane dintre care doar una place pe cealalalta, si polologhie pana la nesfarsitul nesfarsit.
Dintr-una-ntr-alta am ajuns de-am citit un articol, un soi de raspuns la un mesaj primit de la o domnita indignata, articol semnat de Cabral.
A fost un motiv intemeiat pentru ca eu sa-mi fac cruce. Nu ca nu as crede in Dumnezeu, dar El stie ca am nevoie de ocazii speciale sa ma minunez.

Idea era cam urmatoarea: femeile cu "kilometrajul peste cap" nu prea pot spera la casnicie. Femeile care fac sex de la prima intalnire nu sunt material de nevasta. Femeile libertine nu dau bine ca viitoare mamici.

Raspunsul meu sincer : Da' zau ba! (si imi pare rau ca nu pot nota cu diacritice, mirarea ar fi fost infinit mai profunda)

Nu mi s-a intamplat pana acum sa simt ca citesc o parere atat de superficiala, mai ales venind din partea unui tip aparent deschis si whatever.
As vrea sa punctez totusi... ca sa nu se intample sa redau ceva gresit. Asa ca, sa incepem!

1. "Draga mea, tu faci ce vor baietii cu care iesi, sau ce simti tu? N-ai ritmul tau, n-ai asteptarile tale? Esti un fel de tonomat?! Baiatul baga fisa si apasa pe buton iar tu executi?! Cum sa te astepti ca el sa se uite la tine ca la o posibila mireasa cand el stie ca nici n-ai apucat sa inchizi bine usa de la masina ca deja erai in nudul gol?!" (fiind vorba despre sexul la prima intalnire, in umila mea opinie)
R - Tocmai pentru ca o femeie are ritmul ei, hotaraste daca vrea sau nu sex de la prima intalnire, daca are sau nu nevoie sa astepte, daca are sau nu nevoie de timp ca sa afle intr-un moment (de cele mai multe ori) nepotrivit ca barbatul langa care a stat si de care s-a atasat nu o poate satisface nicicum pentru ca e varza in pat! (da, printre voi, sunt si din cei care habar n-au ce sa faca). Crede-ma, s-au dus de mult vremurile in care do'nsorii asteptau ani pana la primul contact si do'nsoarele se simteau virgine pana la sfanta casnicie.

2. "Baieteii viseaza la virgine, dar nu despre ei vorbim acum, vorbim despre barbati. Si da, asa-i, barbatii nu alearga de nebuni dupa virgine, dar nici doamne cu kilometrajul peste cap nu-si doresc. Nu-ti place sa stii ca tot cartierul a trecut pe-acolo."
R - Din nou am impresia ca citesc un banc prost. Cum ai putea sa afli ca un intreg cartier a vizitat strada domnitei tale, sau tipei ocazionale din dormitor, sau viitoarei mame a copiilor tai, etc. ? O femeie poate spune ca a fost cu 2 barbati asa cum poate spune ca a fost cu unul singur sau cu 60 (Asta merge exact pe linia -Eu nu am facut sex oral niciodata! desi e profesionista-). In fine, asta vom dezbate mai pe larg... alta data.

3. "Si daca o anume fata se infige in situatie inainte de a cumpara pop-corn, la filmul la care a fost invitata la prima intalnire, tu crezi ca barbatul respectiv o va trata drept viitoarea mama a copiilor lui ce vor veni?!"
R - Pai daca-i toarna vreo 2 copii in timpul filmului, s-ar putea sa fie mama copiilor lui, nu doar sa si inchipuie daca o poate sau nu trata ca atare.

4. "Iti spun eu ce face… face un calcul rapid: gagica are 25 de ani. Mi-a zis ca n-are iubit de 3 ani, deci inseamna ca iese macar o data pe luna cu cate un barbat nou. Asta inseamna 12 de barbati pe an, ori 3 ani… ghiogart! E genul care se intinde de la prima intalnire, deci… sunt cel putin al 37-lea, si nu pun in calcul decat ce-a fost de la fostul iubit incoace. Cine stie ce-o fi fost inainte?! Aoleu, oare cati baieti o fi avut in clasa la liceu?!"
R - Hmda, barbatul face un calcul inainte sa realizeze ca tipa care i-a tras-o de l-a nenorocit inca de la prima intalnire ar putea sa fie femeia aia pe care a asteptat-o, si care ar putea sa-i dea lumea peste cap, si nu in sensul rau al figurii de stil. Buna asta! Barbatul face calculul doar daca: s-a plictisit, se plictiseste, stie ca se va plictisi. In rest, va alege sa se bucure de moment, si apoi sa lase lucrurile sa vina sau sa treaca de la sine.
Cat despre calculul propriu-zis, cine spune ca daca nu are iubit 3 ani iese o data pe luna ca vampirul la supt sange? O femeie poate sta fara sex si ani de zile, si apoi sa profite de UN singur barbat. Si crede-ma ca norocosul va trebui sa-i faca interesul sa vibreze ca sa o bage-n pat(mentiune: vorbesc la modul general). Si atunci da, va face asta chiar si de la prima intalnire! Nu e nevoie sa ai 38756056976546483 barbati pana la 25 de ani ca sa simti atractie si dorinta, ca sa poti fute un barbat de care sa nu te mai intereseze a doua zi, un barbat a carui nevasta nu ti-ai dori sa fii. Treaba asta cu lumea barbatilor e supraevaluata, si daca ei nu se mai insoara e mai mult pentru ca nu vor sa-si piarda timpul la divort,pentru ca e mai interesant sa aiba mai multe partenere, pentru ca nu se simt destul de pregatiti, pentru ca sunt lasi, pentru ca nu au gasit ceea ce cauta, etc., nu pentru ca femeile fac sex din prima.
Femeile nu sunt usuratice, ci doar incep sa stie ce vor. Ca sunt percepute eronat, este strict problema personala a fiecaruia dintre noi.
Si citeam undeva printre comentariile la articolul in cauza ca, vorba aia " Femeia tre' sa fie doamna pe strada, gospodina in bucatarie si curva in pat!" . Tocmai pentru ca reprezentantele sexului frumos cunosc greutatea acestor vorbe, majoritatea barbatilor ajung sa fie ei cei folositi si de nepastrat. O femeie e doamna pe strada pentru ca are incredere, gospodina in bucatarie pentru cine merita si curva in pat pentru cine vrea EA!

(O scurtez si-o las asa pentru ca nu vreau sa alunec pe panta "Adica barbatii pot face sex cu nemiluita si femeile nu?!")

Inainte de a incheia vreau sa mentionez faptul ca nu am citit articolul initial ci doar pe cel din care am citat, nu sunt de acord cu mesajul domnisoarei indignate pentru ca e o idee expusa aberant, dar nici nu puteam ramane indiferenta la sarcasmul ieftin transmis de postare. Nu spun ca nu exista barbati care sa nu acorde importanta chestiilor astora, asa cum nu afirm nici faptul ca nu exista femei usoare.
Tot ce am incercat sa subliniez a fost faptul ca treaba asta cu "sexul din prima seara" nu influenteaza viitorul barbatilor, asa cum nu influenteaza nici prezentul femeilor. Barbatii au devenit doar mai lenesi si femeile mai pline de ele. E o ironie a sortii sa asistam la cum se intoarce roata!

Si... Noapte buna!

joi, 26 ianuarie 2012

Draga Domnule Boc, imi platiti si mie chiria?

Numele meu este Elena.
Am 22 de ani si va scriu in calitate de om pe pamant, cetatean al patriei, absolvent cu carte la cap si somer cu norma intreaga.

In 2008 am plecat din provincie cautand sa studiez pentru ideea unui viitor mai bun. Stiam ce vreau, putere de munca aveam, dorinta de a invata nu ma parasise asa ca am ajuns la Capetala. Anul I de facultate a fost un wake-up call (semnal de alarma) pentru idealista din mine. Am inceput sa muncesc ca promoter impartind pliante la metrou pe timp de iarna, am fost rasplatita cu raceli demne de admiratie si am aflat ca facultatea privata nu-si bate capul cu studentul asa cum si studentul poate sa nu-si bata capul cu ea. Nu, nu rade inca... doar pentru ca facultatea si sistemul m-au dezamagit nu inseamna ca nu am invatat. Slava Domnului ca sunt autodidacta.
Dar sa revenim...
Visam sa fiu jurnalist. Sa imi expun ideile, sa fiu citita sau ascultata pentru ca aveam impresia ca am ceva de spus. S-a atenuat si impresia asta, devenind din ce in ce mai vaga. Notiunea de jurnalist, in Romania, oricum este supraestimata. Asa ca tot ce mi-a ramas a fost literatura. Cuvintele nu ti le poate lua nimeni atata timp cat nici tu nu renunti la ele. Si am scris, nenica! Si inca o fac... dar cine citeste proza erotica, fantastica? Eu nu ma intretin asezand vorbe pe foaie.
Asa ca m-am mobilizat si am trecut din job in job: asistent translator, hairstylist, make-up artist, secretara, bona, asistent vanzari.
Intre timp si intre joburi, fara sa imi dau seama, m-am trezit in mijloocul multimii din Piata Universitatii. Certata de babe frustrate si prea portocalii pentru sezonul asta, am realizat ca nu sunt acolo pentru niciun Arafat si pentru niciun alt personaj. Eram acolo pentru MINE! Babele tipau ca din gura de sarpe ca nu stim nimic, ca noi astia tineri am adus tara in halul in care este acum... constiinta mea se tavalea pe jos de ras in timp ce gura mea mima un sictir imperios.
Nu am instigat la violenta, nu am aplaudat nemerniciile dar in mintea mea v-am jupuit pe toti de vii. Si nu doar pentru ca existati ci pentru ca insistati sa ne trageti din jos... tot mai jos.
Nici macar nu am strigat vreun slogan laolalta cu restul multimii. Eu urlam inauntrul meu si asta a fost mai greu decat orice. Inca sunt ragusita.
Intr-una din zile am avut si afis propriu si personal, dupa cum bine veti vedea in josul paginii.
Si surpriza ba tati: nu m-a platit nimeni sa-l tin sus pana aveau sa-mi inghete creierii! Singura rasplata pe care as fi putut sa o primesc, ar fi fost sa va vad fetele de dupa gratii. Si asa cum spuneam mai sus, inca insistati sa tineti mainile pe ceva ce nu-i al vostru.
Rusine!
Stau si ma intreb daca observi tristetea din randurile mele, stimate dom'le premier. Daca nu, am de gand sa ingros eu acum textul ca sa puteti citi printre randuri!

NU VREAU:
-BARBATI DE TEAPA TA IN VIITORUL MEU
-O DEMOCRATIE MINCINOASA, FALSA
-UN PRESEDINTE CIUNT, SFIDATOR SI NESIMTIT
-COPII! PENTRU CA NU IMI PERMIT COPII!
-SA LAS RATE LA BANCI DREPT MOSTENIRE DE DREPT COPIILOR PE CARE NU-I VOI AVEA
-SA DAU SEX LA SCHIMB PENTRU UN JOB DE 800 RON PE LUNA
-SA PUP IN CUR PENTRU A PAREA MERITUOASA
-SA FIU INGRADITA DE O PSEUDO-LIBERTATE
-SA STAU IN CHIRIE TOT RESTUL VIETII
-SA FIU CORPORATISTA, NU M-AM NASCUT PENTRU ASTA
-SA TAC, PENTRU CA INCA MAI AM DEMNITATE
-SA VA LAS SA VA BATETI JOC DE VIITORUL MEU SI AL TUTUROR TINERILOR!


.................... e clar?!

M-am tot uitat la acele discursuri decupate din abecedarele pentru presedinti si premieri. M-am uitat cu scarba la atitudinea pe care o afisati, m-am uitat indignata la cum sfidati milioane de oameni afirmand ca ii intelegeti. M-am uitat la cum mergea blonda pe bicicleta de dragul dezvoltarii turismului, la cum Basescul invata sa nu mai rada in public cand recita "poezii" si m-am uitat la piticul harnic al Blondei ca Zapada cum dadea nametii din calea renasterii Romaniei... Imi faceti sila!

Am retinut in schimb ca aveti capacitatea de a solidariza cu noi, pentru ca intelegeti cat de greu ne este! ( Da, eram sarcastica.)

Si nu spun ca ar exista altcineva mai potrivit pentru a prelua carma, dar avem dreptul sa va cerem sa plecati!

Dragi domni si stimate doamne,
Ne-ati tras-o pe la spate cativa ani, apoi ne-ati intors cu fata pentru ca nu va rusinati cand sunteti priviti dar, un lucru nu veti reusi niciodata: sa ne faceti sa ingenunchem!

Sunt Elena, am 22 de ani si va contest actiunile prin care ne privati de dreptul de a duce o viata decenta!
Sunt Elena, si va cer impetuos sa PLECATI !!!


N.B.(Nota Bene) : Hmm...nu am vrut sa folosesc cuvinte prea mari pentru ca sunt un om simplu si pentru ca voiam sa am certitudinea ca veti intelege tot!





miercuri, 18 ianuarie 2012

Goooool?!

A trecut o luna de cand Dragostea m-a cam scuipat in fata, si-a luat catrafusele si apoi a plecat... iar. Probabil nu era Dragostea itself ci doar un boschetar bine deghizat. Greseala mea!

Tin sa mentionez ca acest post nu ia nastere ca o deplangere a acestui fapt sau ca un regret. Acest post este doar un post care trebuie tratat de boala grava pe baza unor simptome ca: sarcasm, dezinvoltura si lipsa de exercitiu.

Asa ca hai sa punem cartile pe masa si sa vorbim deschis!

Dragostea s-o bata vina
Apare si dispare!
Si ca sa imi iasa rima,
E rara... ca o fata mare! - versuri de 4 dimineata

Cum se iubeste acum si de ce?
Se iubeste instinctiv si pe fuga? Se iubeste ca pretext pentru sex nemaipomenit? Se iubeste din teama de a nu fi singuri? Se iubeste intr-un anumit interval orar si doar pentru o anumita perioada de timp? Daca da... atunci la naiba, trebuie sa imi cumpar o agenda si sa tin un orar. Nu m-a pregatit nimeni in scoala pentru acest tip de exercitiu, dar imi voi da silinta.

Am descoperit de-a lungul timpului ca, iubirea/dragostea sunt supra-apreciate in acest secol si ca, de asemenea, pot fi optionale, intr-un fel sau altul.
E ca si cum am fi dotati inauntrul nostru cu niste cipuri care genereaza informatii in legatura cu intensitatea, sinceritatea, durata sentimentelor pe care ajungem sa le nutrim pentru cineva.
Suntem niste robotei programati sa mancam, sa dormim, sa futem, sa traim si sa murim.
Si ca totul sa fie mai amuzant, s-a aruncat la fileu aceasta minge numita vag, "love".
Regulile jocului sunt simple: nu sunt reguli! Asa ca fiecare se descurca cum poate astfel incat sa iasa castigator... mai mult sau mai putin.
Ideea de baza este una relativ simpla: iubeste si lasa-te iubit in speranta ca nu vei suferi.
Sunetul de start se aude in zare asa ca, hai sa jucam!

Dupa aceasta introducere si prezentare a regulilor, ne intoarcem la a fi noi insine, pasand din cand in cand la persoane care rasar in viata noastra. De cele mai multe ori mingea se intoarce la noi, dar cand ramane in terenul advers e loc de artificii.
Acum, cine poate ghici sau spune cat va dura pauza? Pai... NIMENI!
Si de aici si intrebarea: de ce mai jucam daca in orice moment riscam sa luam balonul in plina fata sau in plina zona pelviana?!

Cred ca avem nevoie de un arbitru totusi!

Acum, ia spunti-mi voi... de ce iubiti?
Si dupa ce se termina toata povestea asta cu amorul teoretic, pur si nesfarsit... ce se intampla?



Etichete