joi, 26 ianuarie 2012

Draga Domnule Boc, imi platiti si mie chiria?

Numele meu este Elena.
Am 22 de ani si va scriu in calitate de om pe pamant, cetatean al patriei, absolvent cu carte la cap si somer cu norma intreaga.

In 2008 am plecat din provincie cautand sa studiez pentru ideea unui viitor mai bun. Stiam ce vreau, putere de munca aveam, dorinta de a invata nu ma parasise asa ca am ajuns la Capetala. Anul I de facultate a fost un wake-up call (semnal de alarma) pentru idealista din mine. Am inceput sa muncesc ca promoter impartind pliante la metrou pe timp de iarna, am fost rasplatita cu raceli demne de admiratie si am aflat ca facultatea privata nu-si bate capul cu studentul asa cum si studentul poate sa nu-si bata capul cu ea. Nu, nu rade inca... doar pentru ca facultatea si sistemul m-au dezamagit nu inseamna ca nu am invatat. Slava Domnului ca sunt autodidacta.
Dar sa revenim...
Visam sa fiu jurnalist. Sa imi expun ideile, sa fiu citita sau ascultata pentru ca aveam impresia ca am ceva de spus. S-a atenuat si impresia asta, devenind din ce in ce mai vaga. Notiunea de jurnalist, in Romania, oricum este supraestimata. Asa ca tot ce mi-a ramas a fost literatura. Cuvintele nu ti le poate lua nimeni atata timp cat nici tu nu renunti la ele. Si am scris, nenica! Si inca o fac... dar cine citeste proza erotica, fantastica? Eu nu ma intretin asezand vorbe pe foaie.
Asa ca m-am mobilizat si am trecut din job in job: asistent translator, hairstylist, make-up artist, secretara, bona, asistent vanzari.
Intre timp si intre joburi, fara sa imi dau seama, m-am trezit in mijloocul multimii din Piata Universitatii. Certata de babe frustrate si prea portocalii pentru sezonul asta, am realizat ca nu sunt acolo pentru niciun Arafat si pentru niciun alt personaj. Eram acolo pentru MINE! Babele tipau ca din gura de sarpe ca nu stim nimic, ca noi astia tineri am adus tara in halul in care este acum... constiinta mea se tavalea pe jos de ras in timp ce gura mea mima un sictir imperios.
Nu am instigat la violenta, nu am aplaudat nemerniciile dar in mintea mea v-am jupuit pe toti de vii. Si nu doar pentru ca existati ci pentru ca insistati sa ne trageti din jos... tot mai jos.
Nici macar nu am strigat vreun slogan laolalta cu restul multimii. Eu urlam inauntrul meu si asta a fost mai greu decat orice. Inca sunt ragusita.
Intr-una din zile am avut si afis propriu si personal, dupa cum bine veti vedea in josul paginii.
Si surpriza ba tati: nu m-a platit nimeni sa-l tin sus pana aveau sa-mi inghete creierii! Singura rasplata pe care as fi putut sa o primesc, ar fi fost sa va vad fetele de dupa gratii. Si asa cum spuneam mai sus, inca insistati sa tineti mainile pe ceva ce nu-i al vostru.
Rusine!
Stau si ma intreb daca observi tristetea din randurile mele, stimate dom'le premier. Daca nu, am de gand sa ingros eu acum textul ca sa puteti citi printre randuri!

NU VREAU:
-BARBATI DE TEAPA TA IN VIITORUL MEU
-O DEMOCRATIE MINCINOASA, FALSA
-UN PRESEDINTE CIUNT, SFIDATOR SI NESIMTIT
-COPII! PENTRU CA NU IMI PERMIT COPII!
-SA LAS RATE LA BANCI DREPT MOSTENIRE DE DREPT COPIILOR PE CARE NU-I VOI AVEA
-SA DAU SEX LA SCHIMB PENTRU UN JOB DE 800 RON PE LUNA
-SA PUP IN CUR PENTRU A PAREA MERITUOASA
-SA FIU INGRADITA DE O PSEUDO-LIBERTATE
-SA STAU IN CHIRIE TOT RESTUL VIETII
-SA FIU CORPORATISTA, NU M-AM NASCUT PENTRU ASTA
-SA TAC, PENTRU CA INCA MAI AM DEMNITATE
-SA VA LAS SA VA BATETI JOC DE VIITORUL MEU SI AL TUTUROR TINERILOR!


.................... e clar?!

M-am tot uitat la acele discursuri decupate din abecedarele pentru presedinti si premieri. M-am uitat cu scarba la atitudinea pe care o afisati, m-am uitat indignata la cum sfidati milioane de oameni afirmand ca ii intelegeti. M-am uitat la cum mergea blonda pe bicicleta de dragul dezvoltarii turismului, la cum Basescul invata sa nu mai rada in public cand recita "poezii" si m-am uitat la piticul harnic al Blondei ca Zapada cum dadea nametii din calea renasterii Romaniei... Imi faceti sila!

Am retinut in schimb ca aveti capacitatea de a solidariza cu noi, pentru ca intelegeti cat de greu ne este! ( Da, eram sarcastica.)

Si nu spun ca ar exista altcineva mai potrivit pentru a prelua carma, dar avem dreptul sa va cerem sa plecati!

Dragi domni si stimate doamne,
Ne-ati tras-o pe la spate cativa ani, apoi ne-ati intors cu fata pentru ca nu va rusinati cand sunteti priviti dar, un lucru nu veti reusi niciodata: sa ne faceti sa ingenunchem!

Sunt Elena, am 22 de ani si va contest actiunile prin care ne privati de dreptul de a duce o viata decenta!
Sunt Elena, si va cer impetuos sa PLECATI !!!


N.B.(Nota Bene) : Hmm...nu am vrut sa folosesc cuvinte prea mari pentru ca sunt un om simplu si pentru ca voiam sa am certitudinea ca veti intelege tot!





miercuri, 18 ianuarie 2012

Goooool?!

A trecut o luna de cand Dragostea m-a cam scuipat in fata, si-a luat catrafusele si apoi a plecat... iar. Probabil nu era Dragostea itself ci doar un boschetar bine deghizat. Greseala mea!

Tin sa mentionez ca acest post nu ia nastere ca o deplangere a acestui fapt sau ca un regret. Acest post este doar un post care trebuie tratat de boala grava pe baza unor simptome ca: sarcasm, dezinvoltura si lipsa de exercitiu.

Asa ca hai sa punem cartile pe masa si sa vorbim deschis!

Dragostea s-o bata vina
Apare si dispare!
Si ca sa imi iasa rima,
E rara... ca o fata mare! - versuri de 4 dimineata

Cum se iubeste acum si de ce?
Se iubeste instinctiv si pe fuga? Se iubeste ca pretext pentru sex nemaipomenit? Se iubeste din teama de a nu fi singuri? Se iubeste intr-un anumit interval orar si doar pentru o anumita perioada de timp? Daca da... atunci la naiba, trebuie sa imi cumpar o agenda si sa tin un orar. Nu m-a pregatit nimeni in scoala pentru acest tip de exercitiu, dar imi voi da silinta.

Am descoperit de-a lungul timpului ca, iubirea/dragostea sunt supra-apreciate in acest secol si ca, de asemenea, pot fi optionale, intr-un fel sau altul.
E ca si cum am fi dotati inauntrul nostru cu niste cipuri care genereaza informatii in legatura cu intensitatea, sinceritatea, durata sentimentelor pe care ajungem sa le nutrim pentru cineva.
Suntem niste robotei programati sa mancam, sa dormim, sa futem, sa traim si sa murim.
Si ca totul sa fie mai amuzant, s-a aruncat la fileu aceasta minge numita vag, "love".
Regulile jocului sunt simple: nu sunt reguli! Asa ca fiecare se descurca cum poate astfel incat sa iasa castigator... mai mult sau mai putin.
Ideea de baza este una relativ simpla: iubeste si lasa-te iubit in speranta ca nu vei suferi.
Sunetul de start se aude in zare asa ca, hai sa jucam!

Dupa aceasta introducere si prezentare a regulilor, ne intoarcem la a fi noi insine, pasand din cand in cand la persoane care rasar in viata noastra. De cele mai multe ori mingea se intoarce la noi, dar cand ramane in terenul advers e loc de artificii.
Acum, cine poate ghici sau spune cat va dura pauza? Pai... NIMENI!
Si de aici si intrebarea: de ce mai jucam daca in orice moment riscam sa luam balonul in plina fata sau in plina zona pelviana?!

Cred ca avem nevoie de un arbitru totusi!

Acum, ia spunti-mi voi... de ce iubiti?
Si dupa ce se termina toata povestea asta cu amorul teoretic, pur si nesfarsit... ce se intampla?



Etichete