vineri, 20 iulie 2012

Plai momentan Băsescian... și-un nume de Traian

Îmi crește inima când văd cum pe fundal se înalță păpușoiul mai mare decât poarta și grâul se usucă mai aurit decât gura bine-grăitorului.
Îmi zburdă privirea în curțile gospodarilor moldoveni, pentru că aștia întotdeauna
s-au fălit cu munca lor de-o viață.
Mi-i drag să simt cum se-așterne praful pe talpile care poartă sandalele astea de București pe aleile satului nemțean.
Și zâmbesc cu luare de seamă la salutul fiecărui trecător, că aici la noi așa-i din moși, strămoși că doar nu ne-o durea gura d-un "Bună zîua!".

Țăranul contemporan se întâlnește doar pe alocuri cu ăl' de-odinioară, dar se respectă grozav. Ăștia noi respectă memoria ălora trecuți, și ăia trecuți îi îndeamnă din mormânt pe ăștia de-acu.
Țăranul nu-i neapărat agricultor sau necitit, așa cum nu-i regulă dacă țăranul să ia prima dușcă din țuică sau din vin.
Dar țăranul trăiește cu adevărat și nu-i prost!
Ca să înțelegeți: eu sunt moldoveancă născută la oraș și plimbată pe la țară. Îmi iau puterea din puterea ălora care-și muncesc pământul cu sudoarea frunții și cu mâna goală, îmi iau curajul din curajul oamenilor care stau sub alea 40 de grade plus și sapă sau cosesc pentru bunul mers al lucrurilor. Respect pamântul din care ne tragem cu toții și în care cu toții ajungem!
Și nu scriu toate astea pentru ca vai, ce plină de melancolie aș fi!
Scriu asta pentru ca de o săptămână sunt aici, la țară, în provincie așa cum voi, neprovincialilor, ați îndrăzni să spuneți!
Sunt aici unde bărbații au nasul roșu mai tot timpul și femeile obrajii arși.
Și uitându-mă astăzi la ei am realizat niște lucruri.
Eu nu vă îndemn să votați cu unu ori cu altul.
Eu nici măcar nu vă îndemn să întreprindeți o acțiune.
Eu vă spun doar atât: mi-e rușine de rușinea lor, de aroganța și răutatea lor, de nepăsarea și jignirile lor.
Și când spun "lor", da, mă refer la toți politicienii ăia care nu ar trebui să aibă curajul să privească un bătrân în ochi, la toate mimozele care țineau pe mână o poșetă de valoarea unui transplant de ficat sau măduvă, în timp ce mângâiau pe creștet un bolnav, la omul ăla, în special, care cu atâta tupeu, a sugerat țăranului să mai pună mâna la muncă.
Să pună mâna la muncă, pentru că el veghea!
Putoarea aia de om își bate joc și pe ultima sută de metri.
Eu pe ultima sută de metri, vreau să-i adresez un mesaj deschis acestui domn Băsescu.

Fostule președinte al meu,

Eu ma numesc Elena! Sunt prea tânără să fi văzut ce-ți putea pielea în tinerețile mata, sunt prea tânără să pot fi revoluționar din '89 dar nu sunt prea tânără să iau atitudine acum! Nu sunt prea tânără să te trag la răspundere pentru neputința bătrânilor noștri, nu sunt prea tânără să te acuz de durerea, disconfortul și greutatea la care ai supus atâtea familii. Nu sunt prea tânără să încerc să te desprind de cotidian și să te arunc în lagărele întunecate ale minții fiecarui român chinuit.
Și nu spun că unii sunt mai buni ca alții, nu spun că răul se vindecă peste noapte dar știu că am dreptul să te contest și să te judec, am dreptul să te vreau și să te văd pedepsit!
Și nu vorbesc acum din diferite interese politice, vorbesc din calitatea mea de cetățean al țării mele, mă aflu în aceeași poziție în care mă aflam și când i-am scris domnului Boc.
Mă aflu aici plină de indignare și sațietate, cerându-ți ție, Băsescu Traian, o dzbatere deschisă și un proces de conștiință!



Neamt, 20.07.2012










Imaginile au fost preluate de AICI!

joi, 5 iulie 2012

Ajutați-o pe LOLLIPOP!

Tocmai am terminat munca pe ziua de azi.
Dupa câteva ore de vizite amicale, discușii, emisiuni tv, politica pură, dogme, idei, citate, parafrazări, expuneri, demiteri, propuneri de suspendare, am în sfârșit ceva timp doar pentru mine.
Cu instrumentul muncii pe brațe m-am mutat fericită în noul meu dormitor outdoor în căutarea relaxării.
Și pare că nu vine de nicăieri.
Și nu, de vină nu e politica lor de doi bani, nu e nici extenuarea psihică datorată faptului că, în calitate de cetățean al țării mele, asist la un scandal care scoate la înaintare oameni politici de tot felul.

-- Așa cum am spus zilele trecute, pe scena politică se va mai dansa ceva timp. It's murder on the dancefloor!--

De vină pentru starea mea sunt chiar eu.

Noi suntem cei care ne băgăm sau ne scoatem din rahat, așa cum doar noi putem influența cu adevărat trăirile de peste zi.
Știu asta, doar că e mai greu cu pusul în practică.
Scriu toate astea după multe ore de nesomn, după multe zile de cădere fizică, după multe procese de conștiință.

Sunt doar eu cu mine sub cerul liber și încă sunt încordată.
E același sentiment pe care îl avem la o primă întâlnire care se dovedește a fi eșuată din primele 5 min.
Tocmai am făcut cunoștință cu mine și deja m-aș trimite acasă... și nu într-o manieră elegantă, demnă de o domnișoară cu bun gust.
De ce?
Pentru că ceva lipsește.
Poate fi figura masculină care să completeze cealaltă jumătate de pat, poate fi lipsa paharului de vin care înroșește orice final de zi, poate fi faptul ca nu pot scrie mai mult de o pagină, două de proză, poate fi faptul că tot îmi pierd imaginația pe margini de drum și uit să o mai chem acasă, poate fi dorul de familie, poate fi faptul că mă simt blocată undeva.
Unde anume, nu am nicio idee!

Cert este că încerc zilnic să îmi regăsesc glasul care m-a adus la câștigarea titulaturii de "licențiată în personalitate".

E una dintre puținele dăți când fac un astfel de apel dar, ce spuneți, voi cei care mai rătăciți pe aici din când în când, mă puteți ajuta? :)

Etichete