miercuri, 12 septembrie 2012

Bărbați la feminin - pe înțelesul tuturor ; White flag principle

Vă izbiți de un paravan de cuvinte și atunci orgoliul masculin trece în apărare.
Ca niște atleți iscusiți formulați tot soiul de opinii bazate pe niște concluzii subiective care nu au nicio legătură cu realitatea.
Voi flutura steagul alb de pace și voi face o analiză pe textul meu, gândindu-mă că poate așa veți renunța la ceea ce vă macină acolo înăuntrul vostru, și veți deschide ochii cu adevărat. 

"O mare parte din bărbații contemporani sunt afectați, fără să își dea seama, de sindromul premenstrual. Nu este o chestie de câteva zile, nu este ceva pasager ci poate fi privit mai degrabă ca un soi de afecțiune. Putem să o punem pe seama poluării sau a internetului, nici nu contează.Bărbatul secolului XXI este un ciufut din născare, un ciufut care își neagă condiția." - E adevărat că aici începe să vă macine faptul că vi se pune la îndoială masculinitatea? Că aici începe calvarul lecturării acestui post? Ei bine, dragilor, nu e deloc așa. Aici începe discuția despre pretențiile pe care bărbatul modern le pretinde, despre sensibilitatea care îi este caracteristică dar pe care nu o afișează, sensibilitate care presupune extra-atenție în ceea ce privește alegerile pe care le face in materie de femei. 
Cuvantul ciufut a fost folosit cu următoarea definiție regăsită în  DEX '98 (1998) CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj.s. m. și f. (Înv)= 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt. 


"Bărbatul secolului XXI se poate îndrăgosti și de 100 de ori pe zi, poate face sex până la epuizare, se poate distra și poate bea până la inconștiență, poate alinta, se poate preface, poate minți, poate răni, poate cânta, poate conduce, poate face cumpărături, poate fi cum sau cine vrea el să fie, dar nu poate iubi.
Nu spun că masculul nu este atent sau afectuos spun doar că este incapabil să dezvolte ceea ce simte astfel încât să își lege sufletul de al altcuiva.
Relațiile nu mai sunt relații cu adevărat și treptat se pierde din valoarea sincerității și coabitării." - Bărbatul secolului XXI se poate îndrăgosti de 100 de ori pe zi pentru că și femeia secolului XXI își permite să se îndrăgostească de câte ori vrea. Emanciparea a oferit femeilor și bărbaților oportunitatea de a face sex și de a bea cot la cot până la epuizare. Faptul că vorbesc în acel post doar despre bărbați nu înseamnă că femeile sunt scutite de mai mult sau mai puțin aceeași soartă. Secolul în care trăim oferă tuturor infinite ocazii să se manifeste după bunul plac, să experimenteze, să trăiasca superficial sau nu, și așa mai departe. Nu mai suntem îngrădiți de părerea celor din jur pentru că nu ne mai pasă și astfel ajungem să alegem calea cea mai ușoară și anume, să ne complacem în tot felul de relații pasagere, în tot felul de situații care să ne țină la distanță de o posibilă suferință. Superficialitatea bărbatului (ca și cea a femeii ) vine din teamă, nu e nimic rușinos în asta!
Dar toate acestea duc către "Relațiile nu mai sunt relații cu adevărat și treptat se pierde din valoarea sincerității și coabitării."

N.B.: Faptul că în postul inițial am vorbit doar despre bărbat nu s-a vrut a fi o jignire. Dar pentru că nu ați știut să citiți, să interpretați, să vedeți cu adevărat, v-ați activat scutul de apărare și ați început să aruncați cuvinte inutile care nu fac nimic altceva decât să poarte în spinare dovada faptului că nu știți cum să reacționați, nu știți cum să fiți obiectivi... Dar, să continuăm!

"Femeia are și ea doza sa de nebunie incurabilă de care el se lovește mereu, dar femeia urmează cursul firesc al vieții, se atașează, se implică, iubește, dă naștere, și tot așa. Asta îi complică viața dar îi dă un plus de culoare și aromă.
În ceea ce îl privește pe bărbat, lucrurile sunt mult mai simple. Vă pot prezenta un scenariu:

 Îi urmărești mimica pe furiș? O privești când zâmbește lăsând la o parte întreg decorul? Îți trec fluturi prin stomac când o atingi, când o mângâi, când o săruți? Nu e a ta dar e mereu acolo pt tine? Te lași alintat ca un băiețandru? O strângi în brațe ca pe cea mai prețioasă făptură? Îți împarți timpul cu ea cu plăcere? Te trezești ziua că te gândești la ea din când în când 
fără vreo explicație? Ți se face dor? Tresari de câte ori
îți mușcă buza? Începi să crezi că te-ai vedea lângă ea? Atunci e serioasă treaba deci ar fi cazul să comiți un căcat ca să fii sigur că ea rămâne în aer fără posibilitatea de a mai da curs sentimentelor astfel încât teama ta de a te atașa să rămână pură teorie și să nu te afli vreodată în situația de a suferi, de a avea obligații, de a iubi or something. Mai pe scurt: fugi cât te țin picioarele dar ai grijă să lași o urmă pe drum pentru ca atunci când roata se va invârti, să știi cum să ajungi înapoi în punctul din care ai plecat fără să te chinui prea mult."
 - Ce e neadevărat în asta? Femeia e isterică și ușor paranoică din naștere, femeia are multe slăbiciuni pentru că este foarte greu să fie mereu puternică, dar femeia își permite să se îndrăgostească pentru că își asumă cu mai multă ușurință riscul de a fi rănită. Majoritatea bărbaților preferă să nu ajungă într-o astfel de situație așa că își suprimă sentimentele în momentul în care acestea par a-i da târcoale. Atât de simplu! Asta nu înseamnă că bărbatul nu va ajunge niciodată în relația aceea care îi va da sau nu bătăi de cap și asta ar fi trebuit să se înțeleagă din construcția: "Mai pe scurt: fugi cât te țin picioarele dar ai grijă să lași o urmă pe drum pentru ca atunci când roata se va invârti, să știi cum să ajungi înapoi în punctul din care ai plecat fără să te chinui prea mult."

"În doi timpi și trei mișcări bărbatului îi iese trucul ăl mai complicat, și anume, să dea peste cap un întreg univers și apoi să dispară...ca măgarul în ceață." - Ăăăh, da! Bărbatul fuge așa cum și femeia fuge. Fug de sentimente sau de responsabilități, nici nu contează. Întotdeauna unul din ei va fugi pentru că așa e dat într-o relație: unul iubește mai mult, unul mai puțin, unul ține cu dinții în timp ce altul rănește. Nu e nimic nefiresc în asta. Este legea junglei pe care toți o aplicăm și pe care trebuie să învățați să v-o asumați.

"Bărbatul nu mai este bărbat. Trăim în secolul în care femeia are boașe și bărbatul e pe stop 12 luni pe an.
Bărbatul nu mai știe să salveze dar a învățat să fugă, bărbatul nu mai știe să comunice pentru că a învățat că e mai simplu să tacă."  -  Da! Chiar voi, bărbații, ne amintiți acest lucru, over and over again. Femeia are coaie, asta nu înseamnă că le și afișează. Coaiele sunt pe cât de metaforă pe atât o stare de spirit. Este un compliment pentru bărbat să înțeleagă că femeia are boașe atunci când preia un set de calități de la bărbat cum ar fi duritatea, forța, orgoliul, respectul și multe altele. Dar bărbatul care nu știe să citească cu adevărat s-a poticnit la câteva cuvinte vulgare. În fine! Da, așa cum spuneam, femeia are boașe pentru că învață de la bărbat, și bărbatul e pe stop, pentru că indiferent că se arată sau nu, el are tendința de a resimți orice fel de experiență pe care o trăiește, introspecția funcționează la el, își acordă lui atenție chiar dacă parte din atenția lui nu se revarsă și asupra femeii. Pe scurt: femeia acordă toată atenția bărbatului, în timp ce bărbatul își folosește toată atenția pentru a se analiza pe sine. Nu există aspect negativ în niciuna din situații!

"Problema e că atunci când rezervele futaiului or seca, ei se vor zbate pe mal ca peștii pe uscat."  -  Iată și cea mai dezbătută idee din textul meu! Repetați-vă acum în cap la ce vă gândiți când citiți această frază. Să vă spun acum la ce mă refeream eu? Mă refeream exact la acel moment în care bărbatul va realiza ca futaiul în sine nu îi ține de cald. Mă refeream la momentul în care își va da seama că are nevoie de mai mult. Și ce? Nu vă veți zbate ca peștii pe uscat? Ba da! Pentru ca veți iubi și voi, vă veți da interesul și poate veți suferi în ultimă instanță. În orice relație ajungem la un punct în care ne zbatem cu toții ca peștii pe uscat, fie că suntem femei fie că suntem bărbați.

"Pentru bărbații și băieții care citesc asta și încă refuză să accepte adevărul : cu cât mai repede, cu atât mai bine!"  -  E evident că nu își mai are rostul din moment ce majoritatea ați interpretat greșit. Regret până și faptul că am fost nevoită să realizez această notă de lămurire. A fost ca și cum aș fi încercat să ma disculp de ceva. Și nu am de ce. Dar nici nu aș fi vrut să rămâneți cu atâta ranchiun[ în voi.

Sper ca măcar acum să citiți cu adevărat. Sper ca măcar acum să înțelegeți ideea și să reveniți la sentimente mai bune. Postul meu nu a fost creat ca o jignire adusă bărbatului, a fost doar un text - observație. A fost ca și cum aș fi repetat cu voce tare tot ceea ce gândeam în acel moment. Păcat că nu ați putut observa și voi alături de mine!

joi, 6 septembrie 2012

Bărbați la feminin

Femeile sunt la menstruație câteva zile pe lună. Nimic mai adevărat și natural!
Este știut și faptul că ele, sunt mult mai sensibilie sau acide în acea perioadă. Ceva legat de hormoni le face să fie așa...sau ceva de genul.

Ideea pe care vreau să o expun totuși, este cu totul alta.
O mare parte din bărbații contemporani sunt afectați, fără să își dea seama, de sindromul premenstrual. Nu este o chestie de câteva zile, nu este ceva pasager ci poate fi privit mai degrabă ca un soi de afecțiune. Putem să o punem pe seama poluării sau a internetului, nici nu contează. 

Bărbatul secolului XXI este un ciufut din născare, un ciufut care își neagă condiția.
Bărbatul secolului XXI se poate îndrăgosti și de 100 de ori pe zi, poate face sex până la epuizare, se poate distra și poate bea până la inconștiență, poate alinta, se poate preface, poate minți, poate răni, poate cânta, poate conduce, poate face cumpărături, poate fi cum sau cine vrea el să fie, dar nu poate iubi.
Nu spun că masculul nu este atent sau afectuos spun doar că este incapabil să dezvolte ceea ce simte astfel încât să își lege sufletul de al altcuiva.
Relațiile nu mai sunt relații cu adevărat și treptat se pierde din valoarea sincerității și coabitării.
Femeia are și ea doza sa de nebunie incurabilă de care el se lovește mereu, dar femeia urmează cursul firesc al vieții, se atașează, se implică, iubește, dă naștere, și tot așa. Asta îi complică viața dar îi dă un plus de culoare și aromă.
În ceea ce îl privește pe bărbat, lucrurile sunt mult mai simple. Vă pot prezenta un scenariu:

 Îi urmărești mimica pe furiș? O privești când zâmbește lăsând la o parte întreg decorul? Îți trec fluturi prin stomac când o atingi, când o mângâi, când o săruți? Nu e a ta dar e mereu acolo pt tine? Te lași alintat ca un băiețandru? O strângi în brațe ca pe cea mai prețioasă făptură? Îți împarți timpul cu ea cu plăcere? Te trezești ziua că te gândești la ea din când în când 
fără vreo explicație? Ți se face dor? Tresari de câte ori
îți mușcă buza? Începi să crezi că te-ai vedea lângă ea? Atunci e serioasă treaba deci ar fi cazul să comiți un căcat ca să fii sigur că ea rămâne în aer fără posibilitatea de a mai da curs sentimentelor astfel încât teama ta de a te atașa să rămână pură teorie și să nu te afli vreodată în situația de a suferi, de a avea obligații, de a iubi or something. Mai pe scurt: fugi cât te țin picioarele dar ai grijă să lași o urmă pe drum pentru ca atunci când roata se va invârti, să știi cum să ajungi înapoi în punctul din care ai plecat fără să te chinui prea mult.


În doi timpi și trei mișcări bărbatului îi iese trucul ăl mai complicat, și anume, să dea peste cap un întreg univers și apoi să dispară...ca măgarul în ceață.
Bărbatul nu mai este bărbat. Trăim în secolul în care femeia are boașe și bărbatul e pe stop 12 luni pe an.
Bărbatul nu mai știe să salveze dar a învățat să fugă, bărbatul nu mai știe să comunice pentru că a învățat că e mai simplu să tacă.

Problema e că atunci când rezervele futaiului or seca, ei se vor zbate pe mal ca peștii pe uscat.

Pentru toate doamnele și domnișoarele care mă citesc și se întreabă de ce încă sunt singure : Nu sunteți singure, voi faceți cât 10, cât 20, cât 30, voi sunteți și femei cu forme pline și bărbați cu coaie mari, sunteți și mame și tați, sunteți și flori fragile și piloni de bază.

Pentru bărbații și băieții care citesc asta și încă refuză să accepte adevărul : cu cât mai repede, cu atât mai bine!

luni, 3 septembrie 2012

Long live the king!

Nu am o explicaţie pentru ce îmi faci, pentru cum zâmbeşti, cum îţi dregi vocea sau pentru cum dormi gol lângă mine o dată la ceva timp.
Nu am explicaţie pentru multe lucruri în general, dar tu şi bagajul emoţional pe care îl târâi după tine îmi daţi mari bătăi de cap.

Eşti ca un erou de benzi desenate a cărui menire este să mă salveze de la a avea aşteptări de la alţi bărbaţi.
Eşti puternic, dur şi asta te face să fii sexy, pentru că aşa sunt toţi eroii de benzi desenate.
Au părul şi zâmbetul perfect, au atingerea clară chiar şi în toiul nopţii şi întotdeauna ştiu ce să spună .

Eşti eroul meu personal şi tu nici nu ştii asta!

Mă aşez pe genunchi şi încep să te citesc plecând de la ceafă. Îţi aflu istoria pe măsură ce cobor cu limba pe spatele tău. Învăţ să îţi învăţ trupul ca pe o hartă. Găsesc fel de fel de locaţii ce mă fascinează, ajung în locuri în care nu multă lume ajunge şi am privilegiul ca pentru câteva ore să te dezbrac de carapacea aceea creată pentru a te ţine la distanţă.

Te mângâi şi înghit în sec privind cum tresari pe măsură ce imaginaţia ta se zbate pentru autonomie.
Te prind de părul tău perfect şi trag pentru că un bărbat dur trebuie tratat cu duritate.
Îţi ascult răsuflarea care mă ghidează şi într-o limbă necunoscută îmi dictează ce să fac mai departe.
Chimia dintre doi oameni este sfântă. Ea este elementul de legătură atunci când personajele nu îşi găsesc cuvintele.


Îmi înfing unghiile în carnea ta pentru că toată povestea asta este sfâşietoare.
Te întorci brusc şi intri în rolul super eroului, aşa cum era de aşteptat.
Ştii unde şi când să atingi, mă săruţi şi mă faci să tremur.
Nici tu nu reuşeşti să îmi umpli golul acela din stomac, care se creează ori de câte ori îţi lipeşti palmele de trupul meu.
Suntem un tablou viu, suntem rupţi dintr-o imagine perfectă şi lăsaţi pe pământ pentru a surprinde oamenii cu pasiunea şi trăirile noastre: tu eroul cel de toate zilele şi eu tânăra vulnerabilă care ajunge să se îndrăgostească iremediabil de salvatorul său. Uite aşa ia naştere drama unei iubiri imposibile, dramă încununată totuşi de dependenţă fizică şi detaşare spirituală.

Ştii că ai voie să intri aşa că nu mai baţi la uşă.
Ca într-un acces de furie, intri grăbit şi reuşeşti să îmi pui un zâmbet păcătos pe chip.
Toate lucrurile bune şi frumoase dor la un anumit moment dat, aşa că te las să duci la bun sfârşit tot dansul ăsta supranatural.
Îmi dai părul de pe frunte şi continui să mă săruţi în neştire.
Mă cuprinzi ca şi cum viaţa mi-ar depinde de îmbrăţişarea ta . 
Secretul reprezentaţiei noastre este că aceasta nu are sfârşit. 
Apogeul este atins cu zâmbetul pe buze şi răsuflare sacadată, dar coregrafia asta nu are încheiere.

Da, sunt victima fragilă care are nevoie să fie salvată la nesfârşit de tine! Nu sunt neputincioasă, dar nu vreau să renunţ la serviciile tale!
Şi nu lua acest înscris ca pe o materializare a relaţiei de complicitate ce ne uneşte, nu lua toată asta ca pe o certificare a unor sentimente, ia-o ca atare: o poveste pentru poesteritate, o poveste care să ne facă nepoţii să tresară, o poveste care să demonstreze că percepţiile extrasenzoriale există şi deseori duc la o astfel de desfăşurare de forţe.
Suntem oameni dar nu suntem neapărat umani.
Eu scriu despre tine, personajul pe care îl citesc în mintea mea, nu scriu despre tine cel care îşi duce în spinare crucea, scriu despre omul care se transformă în ceva mai mult decât special de câte ori îmi păşeşte pragul casei.
Nu ştiu cum sunt celelalte femei din viaţa ta, dar în universul nostru temporar şi atemporal, eşti eroul rege şi vei fi tratat ca atare.

Long live the king!

Etichete