miercuri, 7 noiembrie 2012

Nenăscutul mamii...

Încă de luni, prima oră, am dat peste tot felul de știri cu și despre copii. Povești mai mult sau mai puțin tragice, povești care mi-au dat de gândit, care m-au scormonit bine de tot acolo înăuntru și care m-au lăsat în aer...metaforic vorbind, bineînțeles.
Realizez acum că starea de tristețe declanșată de toate matinalurile de rahat de la teveu nu a trecut. Trebuie să dau afară...

Nenăscutul mamii,

Vreau să știi de la începutul neînceput că mă gândesc la tine zilnic. Mă gândesc la ochii și mânuțele tale firave, mă gândesc la aroma nevinovăției tale, mă gândesc la cum te vei fi desprins de acolo din mine, la cum vei crește mare.
Nu e moment să nu mi te doresc, nu e oră în care să nu îți aud bătăile inimii chiar dacă încă nu ai prins contur, formă, viață. Simt că trăiești prin mine orișicum.
Trebui să recunosc: nu m-am așteptat vreodată să vină ziua în care să simt nevoia de a redacta o astfel de scrisorică, dar acum că e aici, nu știu cum să-mi podidesc lacrimile pentru a mă întoarce la vârsta mea, la activitățile tipice vârstei mele. Asta pentru că mi-ar fi dor să mă gândesc la tine.
Nu știu ce presupune un copil, nu știu de câtă tărie este nevoie, dar știu că te aștept pentru oricând te vei hotărî să vii.
Știu că am fost un copil ciufut cu rezultate bune la învățătură, un copil nici prea prea, nici foarte foarte. Mi-ar plăcea să mă regăsesc în tine ca și cum aș lua-o de la capăt.
Știu că voi stârni tot soiul de reacții pentru că nimeni nu se așteaptă, dar...
Nu ești aici și totuși îmi dai forță. Nu ești aici dar fiecare mișcare, fiecare gest pe care îl fac, fiecare decizie pe care o iau, sunt întreprinse cu gândul la tine.
Alții își vând copiii, eu m-aș vinde pe mine pentru tine.
Vorbeam astăzi cu un drag prieten,( îl vei cunoaște după ce te vei fi născut și crescut)...care îmi spunea că e greu e să știi ce îți dorești, ușor e să pui în practică.
Acum știu măcar un lucru pe care îl vreau: să îmi încălzesc buzele uscate de nesomn, să îți ating cu teamă fiecare părticica moale a trupușorului tău, să zâmbesc involuntar în timp ce o fac, să simt că îmi aparții, să te iubesc mai presus de legi pământești ori divine, să mă lupt pentru tine, să îți dau mai departe din ce mi-au dat toți ai mei și atunci când mă simt căzută să știu că trebuie să te fac din mogâldeață mică, om mare...așa cum oi putea.
Nu am multe aici pe pământ. Nu am niciun apartament pe numele meu, nu am mașină, nu am nici măcar un televizor. Tot ce am e credința că, atunci când vei fi aici să citești rândurile mele, vei fi destul de mare încât să înțelegi că toate lucrurile bune din lumea asta, vor fi căpătat sens când te voi fi ținut la piept.
Vei vedea că oamenii sunt răi. Și se înrăiesc pe zi ce trece. Dar vei învăța că iubirea asta pură te duce departe de tot ce te sperie, te duce atât de departe încât să poți visa în pace, să poți trăi în liniște. Eu te voi învăța!

Dar mă întorc la ale mele acum... Mă întorc la muncă și școală, mă întorc la chirie și prieteni, mă întorc la patul gol în care cândva vei dormi, mă întorc la speranța că îți voi găsi un tată cu gene bune, pentru că meriți să moștenești tot ce-i mai bun, mă întorc la realitatea în care trăiesc.

Nu vreau să fiu nevoită să explic ce simt, nu vreau să fiu judecată în vreun fel pentru că vreau altfel față de cum vreți voi. Vreau să respectați momentul ăsta sensibil, să închideți ochii, și să vă gândiți la propriile voastre dorințe.

PS: Nu sunt însărcinată!
PS2:Nu intentionez să rămân însărcinată!

Un comentariu:

  1. E perfect normal. Iti vorbeste instinctul matern pe care il are orice femeie. Tu i-ai raspuns in felul tau, cum ai simtit. Mi-a placut cum ii asiguri nenascutului drumul pe care va veni candva. Vor fi mainile tale, grija ta, veghea ta, iubirea ta care (DA) nu are termen de comparatie cu nici o alta iubire pe lume.
    Te pup cu drag.

    RăspundețiȘtergere

Etichete