luni, 30 septembrie 2013

Random

Ma tine de mana fara sa ii spun. Ii simt bratul incordat si oarecum crispat si zambesc in sinea mea. Pentru ca e ciudat pentru el si dragut pentru mine. Nu e fortat, doar dragut. Si se alinta din cand in cand. Se baga in pat si isi strecoara capul la gatul meu asteptand sa fie cocolosit. E mai barbat cand face asta decat daca s-ar bate cu pumnii in piept ca e barbat oricum. Pentru ca are curaj. Are curaj sa lase gesturile sa vorbeasca atunci cand nu vrea sa foloseasca cuvinte. Si oricum nu foloseste prea multe de fel. Nu e deranjant. Asa vrea el sa fie. 

Coincidenta face ca el sa fie o coincidenta. Una fericita ce-i drept. Cel putin acum. Si asta face lucrurile sa para mai interesante. Pentru ca a aparut din senin. 

Pot sa fiu copil pentru ca el oricum nu vrea sa mai creasca. Tineretea vesnica pare lipsita de compromisuri si griji. Si de asta inspira energie si pozitivism. Pentru ca nu e om mare atunci cand ne punem la somn sau la film. Este doar el asa cum simte ca trebuie sa fie. Si ma face sa zambesc. Pentru ca nu se supara niciodata. Si pentru ca are simtul umorului. Si zambesc si acum. Pentru ca pare un cliseu. 

Coincidenta s-a petrecut pe cand era cald afara. Acum ca s-a instalat frigul oare se va transforma? Oare coincidentele cresc si trecerea timpului le schimba in altceva? Le maturizeaza? Cum ar arata o coincidenta la maturitate? 

Cert e ca ma tine de mana fara sa ii spun. Chiar daca asta se intampla rar. Imi cauta mana pe strada si trupul sub patura. Nu stiu cum este atunci cand nu ma gaseste. Dar cand sunt acolo e bine. Ca si cum asa ar fi trebuit sa fie. Orice ar insemna asta.

Etichete